Ștefan Uroș al III-⁠lea Decianski

Sfântul Rege Ștefan Uroș al III-⁠lea Dečanski a domnit în Serbia între 1322 și 1331 și este numit după marea mănăstire pe care a ctitorit-⁠o, Visoki Dečani. A fost fiul regelui Ștefan Milutin și tatăl împăratului Ștefan Dușan. Biserica Ortodoxă Sârbă l-⁠a canonizat în 1339 și îl pomenește la 11 noiembrie.

Tinerețea și surghiunul

S-⁠a născut în jurul anului 1276 (unele izvoare spun mai târziu), înainte ca tatăl său să urce pe tron. Izvoarele nu se pun de acord care dintre soțiile lui Milutin i-⁠a fost mamă. În tinerețe a fost trimis de tatăl său ca ostatic la curtea hanului Nogai al Hoardei de Aur, în 1292-1293, ca să păstreze pacea cu tătarii. A stat acolo aproape șapte ani și a putut fugi abia după moartea lui Nogai, în 1299. După întoarcere s-⁠a căsătorit cu Teodora, fiica țarului bulgar Smilets, iar Milutin i-⁠a dat Zeta, de obicei stăpânită de moștenitorul coroanei, de unde i s-⁠a născut fiul Ștefan Dușan.

În 1314, Dečanski s-⁠a răsculat împotriva tatălui său. Răscoala a fost înfrântă, el a fost prins, dus la Skopje și osândit să fie orbit, apoi trimis în surghiun la Constantinopol, cu soția și fiii lui. Orbirea n-⁠a fost totală; după unele izvoare nici n-⁠a avut loc, iar pe fresce el este zugrăvit cu ochii sănătoși. La Constantinopol a trăit la curtea împăratului Andronic al II-⁠lea. Soția lui, Teodora, a murit în surghiun, iar el s-⁠a căsătorit a doua oară cu prințesa bizantină Maria Paleologina. Episcopul Danilo de Hum, la rugămintea lui, l-⁠a încunoștiințat pe arhiepiscopul Nicodim al Serbiei, care l-⁠a convins pe Milutin să-⁠l cheme înapoi. În 1320-1321 s-⁠a întors în Serbia, primind moșia Budimlje.

Domnia

Milutin a murit la 29 octombrie 1321, fără să lase nicio rânduială privind urmașul. Fratele vitreg al lui Dečanski, Constantin, a fost încoronat în Zeta, iar un văr, Ștefan Vladislav al II-⁠lea, a ridicat și el pretenții. Dečanski a arătat atunci că vederea lui era neatinsă, ca un semn al milei lui Dumnezeu, iar poporul s-⁠a strâns în jurul lui. La 6 ianuarie 1322, arhiepiscopul Nicodim l-⁠a încoronat rege, iar pe fiul său Dușan ca rege tânăr. Constantin a fost înfrânt și ucis. Vladislav, sprijinit de unguri, bulgari și bosniaci, a fost biruit în 1324 și a fugit în Ungaria. Între 1324 și 1326 relațiile cu Dubrovnikul au fost încordate, iar în 1326 Serbia a pierdut Humul în favoarea Bosniei.

Dečanski s-⁠a păstrat în general aliat cu Andronic al II-⁠lea și nu a luat parte la războiul civil bizantin. Țarul Mihail Asan al III-⁠lea a repudiat pe Ana, sora lui Dečanski, și s-⁠a căsătorit cu o prințesă bizantină, iar împreună cu Andronic al III-⁠lea au pornit în 1330 împotriva Serbiei. La Velbujd, la 28 iulie 1330, Dečanski, ajutat de Dușan, a biruit oastea bulgară, iar Mihail a murit. Ștefan a încheiat pace cu bulgarii și a lăsat pe tron pe sora lui, țarina Ana, și pe fiul ei, Ioan Ștefan. A împins apoi hotarul spre sud, în Macedonia bizantină, iar Serbia a ajuns cea mai puternică țară din Balcani.

Moartea și cinstirea

În 1331 relațiile cu fiul său Dușan s-⁠au înrăutățit; din februarie au început ciocniri între oștile lor, iar la sfârșitul lunii august Dușan a asediat palatul din Nerodimlje și l-⁠a prins pe tatăl său. A fost închis în cetatea Zvečan. A murit la 11 noiembrie 1331, în împrejurări neclare; după Grigorie Țamblac, a fost sugrumat din porunca fiului său, iar după altă relatare a murit de inimă în închisoare. Este îngropat în mănăstirea Dečani, ctitoria lui, încheiată și sfințită de fiul său Dușan, unde se află moaștele lui neputrezite. Mănăstirea este azi pe lista patrimoniului mondial. A avut cu Teodora pe Dușan și pe Dušica, iar cu Maria pe Simeon Siniša, pe Teodora și pe Elena.