Vartolomeu cel Tânăr

Cuviosul Vartolomeu cel Tânăr (Vartolomeu de la Grottaferrata) a fost un monah și egumen greco-⁠italian, născut la Rossano în jurul anilor 970 sau 980 și mort la Grottaferrata la 11 noiembrie 1055 (alt izvor spune în jurul lui 1050). Este socotit al doilea întemeietor al mănăstirii Grottaferrata. Este cinstit atât de Biserica Ortodoxă, cât și de cea Catolică și pomenit la 11 noiembrie.

Ucenicul Sfântului Nil

Viața lui este cunoscută din viața scrisă de unul dintre urmașii săi, Luca, egumen al Grottaferratei (mort în jurul anului 1070). Originalul s-⁠a pierdut, iar cea mai veche copie cunoscută este din 1230. După ea, Vartolomeu (în lume Ioan) era dintr-⁠o familie grecească de neam ales din Rossano și a fost dat de părinți în tinerețe la mănăstirea Sfântului Ioan Calivitul. La doisprezece ani a părăsit casa părintească și a plecat la mănăstirea greacă întemeiată de Sfântul Nil din Rossano la Valleluce, lângă Monte Cassino. Cu toată diferența mare de vârstă, Vartolomeu a ajuns ucenicul cel mai iubit al Sfântului Nil. Împreună cu părintele lui duhovnicesc, în 995 s-⁠a mutat la Serperi, lângă Gaeta, iar în 1004 la Grottaferrata.

După tradiția mănăstirii, în cripta care a dat numele mănăstirii, Maica Domnului li s-⁠a arătat lui Vartolomeu și lui Nil și le-⁠a poruncit să întemeieze acolo o mănăstire. Curând după aceea Sfântul Nil a murit și frații i-⁠au propus lui Vartolomeu să conducă obștea, dar el, fiind foarte tânăr, a refuzat. Totuși, după moartea a doi egumeni, a fost ales egumen în jurul anului 1010.

Egumenul

În cei patruzeci de ani de egumenie, Vartolomeu a așezat de-⁠a binelea viața din Grottaferrata pe rânduiala de obște și a zidit biserica mănăstirii, închinată Maicii Domnului, sfințită de papa Ioan al XIX-⁠lea la 17 decembrie 1024. Cu toate că avea această slujbă, a continuat nevoințele postului și munca fizică grea. Ca Sfântul Nil, era un caligraf de seamă și multe dintre manuscrisele lui s-⁠au păstrat până azi, în bibliotecile Vaticanului și ale Grottaferratei. Lui îi aparține tipicul Grottaferratei, care încă rânduiește viața monahală și slujbele mănăstirii. A scris slujba în cinstea Sfântului Nil, vreo treizeci de canoane, șaptesprezece condace, stihiri și viața lui Nil din Rossano. Un izvor spune că avea o fire foarte blândă și nu putea vedea pe nimeni suferind fără să-⁠i dea mângâiere.

Fiind aspru în viața lui de pustnic, a avut înrâurire și asupra vieții obștești. Se crede că el l-⁠a întors pe nevrednicul papă Benedict al IX-⁠lea de la lupta pentru scaunul papal. Personal l-⁠a convins pe principele Guaimar al IV-⁠lea de Salerno să-⁠l elibereze pe ducele de Gaeta, Atenulf I, prins de el. Viața povestește și minuni făcute de Vartolomeu în timpul vieții.

După adormire

Sfântul Vartolomeu a murit în jurul anului 1050 sau în 1055. Moaștele lui au fost mutate mai târziu într-⁠un paraclis de lângă biserica mănăstirii, dar ulterior au dispărut de acolo, ultima pomenire fiind din 1300. În 1608 până la 1610 unele dintre minunile lui au fost zugrăvite în frescele lui Domenichino din capela Farnese de la Grottaferrata.