Uroșica

Cuviosul Stefan Urošica (Stefan Urošić Nemanjić) a fost un prinț sârb și monah din dinastia Nemanjić, fiul mai mic al regelui Stefan Dragutin și al prințesei maghiare Caterina. A murit tânăr, înainte de 1315, ca monah cu numele Stefan, și a fost îngropat în biserica Sfântului Ahile din Arilje, ctitoria tatălui său. După predanie, din mormântul lui a curs mir, iar Biserica Ortodoxă Sârbă îl cinstește ca sfânt, la 11 noiembrie (24 noiembrie după calendarul nou).

Familia

Urošica s-⁠a născut în jurul anului 1285, ca cel mai tânăr dintre cei trei copii ai regelui Stefan Dragutin și ai Caterinei de Ungaria. Bunicul din partea tatălui era regele sârb Uroš, iar cel din partea mamei, regele Ștefan al V-⁠lea al Ungariei. Prin tată aparținea familiei domnitoare a Nemanjićilor, iar prin mamă dinastiei Árpád, care a stăpânit Ungaria între anii 1000 și 1301. Avea un frate mai mare, Vladislav, care avea să-⁠i urmeze scurt tatăl pe tron, în 1316, și cel puțin trei surori, dintre care se cunoaște pe nume Elisabeta, soția lui Ștefan I Kotromanić al Bosniei și mama lui Ștefan al II-⁠lea Kotromanić.

Se discută cât de bine se știu anii nașterii lui. Miodrag Purković, care a adunat puținele date din izvoare, a socotit că s-⁠a născut în jurul lui 1285, pentru că nu apare în pictura paraclisului de la Đurđevi Stupovi, făcută de tatăl lui, Dragutin, unde apare fratele Vladislav. Dejan Ječmenica scrie că s-⁠a născut cu siguranță după 1283. Chipul lui se află pe fresca din biserica Sfântului Ahile din Arilje, zugrăvită în 1296, unde este înfățișat ca un băiat de zece sau unsprezece ani. O teorie spune că Urošica și Urošić ar fi două persoane.

Războiul dintre Milutin și Dragutin

Dragutin a domnit din 1276, până când, în 1282, și-⁠a rupt piciorul la vânătoare și s-⁠a îmbolnăvit. Atunci a trecut domnia fratelui său mai mic, Ștefan Milutin, păstrând pentru el Srem, unde a rămas rege până în 1316. Ucenicul arhiepiscopului Danilo a lăsat o informație însemnată: într-⁠un război civil care a ținut în Serbia zece ani, Dragutin s-⁠a ridicat din ținutul sremean cu multă oaste, vrând să ia tronul lui Milutin și să-⁠l dea fiului său Urošica. Istoriografia mai veche a socotit că Dragutin a luptat în acel război pentru drepturile fiului său Vladislav. Dar se știe că Dragutin a luptat pentru fiul său și pentru tronul Ungariei, unde în 1301-1310 a fost război civil după moartea lui Andrei al III-⁠lea, ultimul Árpád. Prin mamă, Vladislav avea drepturi asupra tronului Ungariei, ca și pretendentul angevin Carol Robert. Războiul lui Dragutin cu Carol Robert s-⁠a sfârșit după războiul civil din Serbia, așa că se poate presupune că în Serbia Dragutin a luptat pentru Urošica, iar în Ungaria pentru Vladislav. Lupta pe două fronturi s-⁠a încheiat cu înfrângeri pe amândouă.

În 1311, Dragutin a pornit o campanie pentru a lua tronul pentru fiul său, socotit de unii a fi Vladislav, deși arhiepiscopul Danilo al II-⁠lea spune că probabilul moștenitor era Urošica.

Monahul

A primit tunderea monahală cu numele Stefan, după obiceiul Nemanjićilor. Mănăstirea Tavna de pe Majevica, în Bosnia, se socotește ctitoria lui și a fratelui său Vladislav. Unele izvoare spun că și mănăstirea Papraća, de pe râul Spreča, sub muntele Borogovo, a fost ctitoria celor doi frați și a tatălui lor. Cronicile sârbești, între ele cele de la Vrhobreznica, Koporin, Peć, Studenica și Belopolje, îl pomenesc ca monah. În tipicul lui Danilo, unul dintre fiii lui Dragutin e numit „Stefan monahul”. Vechile genealogii și letopisețe îl amintesc în chip frumos, pentru virtute și pietate.

Moartea și cinstirea

Nu se cunoaște anul morții lui Urošica, dar el a murit în orice caz înainte de tatăl său. La soborul pe care Dragutin l-⁠a chemat înainte de moarte a fost de față doar Vladislav. A murit deci înainte de 1315, neîmplinind treizeci de ani. A fost îngropat în ctitoria tatălui său, biserica Sfântului Ahile din Arilje, iar din mormânt a curs mir. În biserică se află morminte, dar nu s-⁠au găsit oase. Genealogia de la Tronoša spune că Urošica și Vladislav au fost îngropați la mănăstirea Papraća, lângă Zvornik, dar cele mai vechi știri despre ea sunt din secolul al XVI-⁠lea, așa că informația trebuie luată cu rezervă.

Este înfățișat în pictura de la Peć, Gračanica, Dečani și Arilje, în pronaosul, pe peretele de nord, pe trei arbori genealogici ai Nemanjićilor. Frescele nu îi dau titlul de sfânt. Unii istorici spun că ar putea fi tatăl cezarului Vojihna, unul dintre cei mai lăudați comandanți ai Imperiului sârb. Biserica Ortodoxă Sârbă îl cinstește la 11 noiembrie.