Martin de Tours

Martin de Tours a fost episcop al orașului Tours, în Galia, în a doua jumătate a secolului al IV-⁠lea. Fost ostaș, a ajuns monah și apoi ierarh, iar milostivirea și viața lui sfântă l-⁠au făcut unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Apusului, cinstit și în Biserica Ortodoxă. Viața lui a fost scrisă la puțină vreme după moarte de ucenicul său, Sulpiciu Sever.

Copilăria și chemarea

S-⁠a născut în anul 316 (unii istorici dau 336) la Sabaria, în Panonia, azi Szombathely, în Ungaria, într-⁠o familie păgână. Tatăl său era tribun militar și s-⁠a retras apoi cu rang de veteran la Ticinum, azi Pavia, unde a crescut Martin. La zece ani a mers la biserică împotriva voinței părinților și a intrat între catehumeni. Fiind fiu de veteran, a fost silit să intre în armată la cincisprezece ani, în cavalerie.

Într-⁠o iarnă, la porțile orașului Amiens din Galia, a întâlnit un sărac aproape gol, tremurând de frig. Nu mai avea nimic altceva de dăruit, așa că și-⁠a tăiat mantaua în două cu sabia și i-⁠a dat jumătate. În noaptea următoare L-⁠a văzut în vis pe Hristos îmbrăcat cu acea jumătate de manta, spunând îngerilor din jur că Martin, încă catehumen, L-⁠a îmbrăcat. Curând după aceea a primit Botezul, în jurul vârstei de optsprezece ani.

Ostaș al lui Hristos

A mai rămas o vreme în armată, fără bucurie. Când barbarii au năvălit în Galia, a cerut să fie lăsat să plece, pentru că se socotea ostaș al lui Hristos. Comandantul l-⁠a învinuit de lașitate, iar Martin s-⁠a arătat gata să stea neînarmat în prima linie, încrezându-⁠se în puterea Crucii. A doua zi dușmanii au cerut pace fără luptă, și lui i s-⁠a îngăduit să părăsească oastea. Sulpiciu Sever așază întâmplarea la Worms.

Apoi s-⁠a dus la Poitiers, la episcopul Ilarie, care l-⁠a făcut exorcist. A fost călăuzit în vis să-⁠și vadă părinții din Panonia; pe mama sa a adus-⁠o la credință, dar tatăl a rămas în păgânătate. Acolo arienii l-⁠au biciuit și l-⁠au izgonit. A trăit un timp ca sihastru pe insula Gallinara, lângă Albenga, hrănindu-⁠se cu rădăcini. Când Ilarie s-⁠a întors din exil, în 361, Martin s-⁠a întors la Poitiers și a întemeiat la Ligugé, în apropiere, prima obște monahală din Galia.

Episcop de Tours

În 371, după moartea episcopului Lidoriu, locuitorii Toursului l-⁠au dus în oraș și l-⁠au pus episcop, împotriva voii sale; Martin s-⁠a supus, văzând în aceasta voia lui Dumnezeu. Nu și-⁠a schimbat felul de viață. A întemeiat la câțiva kilometri de oraș, pe malul Loarei, mănăstirea Marmoutier, unde trăiau optzeci de frați, mulți dintre ei din familii nobile, în chilii simple, îmbrăcați în haine aspre, copiind cărți și pescuind. Mănăstirea a devenit loc de pregătire pentru cei care au propovăduit apoi Evanghelia prin satele Galiei.

Martin a străbătut Galia pe jos, pe asin sau cu barca, însoțit de ucenici, a predicat țăranilor, a risipit capiștile păgâne și a pus în locul lor biserici. Sulpiciu Sever povestește că i-⁠au fost atribuite multe minuni, între care izgonirea demonilor și tămăduiri. A luptat împotriva arianismului. La Trier a mers la curtea împăratului Maxim și, laolaltă cu Ambrozie al Milanului, s-⁠a împotrivit osândirii la moarte a lui Priscilian și a ucenicilor lui, deși nu împărtășea învățătura lor. Maxim a fost înduplecat să-⁠i cruțe pe ucenici. Martin a refuzat apoi să mai ia parte la adunările episcopilor.

Adormirea și cinstirea

Fiind bătrân, a mers la Candes, pe Loara, să împace pe clericii de acolo. S-⁠a îmbolnăvit și s-⁠a mutat la Domnul la 8 noiembrie 397. Locuitorii din Poitou și cei din Touraine s-⁠au certat pentru trupul lui, iar cei din Tours l-⁠au dus pe Loara la Tours, unde a fost îngropat la 11 noiembrie. Un mic paraclis a fost înălțat deasupra mormântului de urmașul lui, Bricius; episcopul Perpetuus a ridicat apoi o bazilică mai mare. Regele Clovis l-⁠a luat ocrotitor al francilor. Cuvântul „capelă” vine de la cappa, mantaua Sfântului Martin, păstrată cu cinste în palatul regilor franci.

Bazilica de la Tours a fost jefuită de hughenoți în 1562 și dărâmată după Revoluția Franceză; moaștele Sfântului Martin, ca și ale Sfântului Grigore de Tours, au fost distruse în 1793, iar câteva fragmente ale celor dintâi au fost recuperate. O bazilică nouă a fost ridicată între 1886 și 1924, iar mormântul se află în cripta ei.

Biserica Ortodoxă îl pomenește la 11 noiembrie, ziua îngropării, după Biserica Ortodoxă din America; sinaxarul grec îl așază la 12 noiembrie, iar în calendarul rusesc apare la 12 octombrie, dată socotită de Biserica Ortodoxă din America o greșeală. În Evul Mediu multe biserici din Apus i-⁠au fost închinate. Ziua sa încheia anul agricol, iar în Germania și Austria se țin și azi procesiuni cu felinare.