Teodor Studitul

Sfântul Cuvios Teodor Studitul a fost egumenul mănăstirii Studion din Constantinopol, reformator al monahismului bizantin și mare apărător al sfintelor icoane. Viața lui s-⁠a petrecut în surghiunuri, în temnițe și în bătăi, pentru dreapta credință și pentru libertatea Bisericii. Biserica îl pomenește la 11 noiembrie, ziua adormirii lui, și la 26 ianuarie, la strămutarea moaștelor.

Copilăria și chemarea

S-⁠a născut la Constantinopol în 759, ca fiul cel mare al lui Fotin, funcționar al vistieriei imperiale, și al Teoctistei, dintr-⁠o familie aleasă a capitalei. Era rudă cu Sfântul Roman Melodul. A primit o bună învățătură de la mama sa și, după izvoarele ortodoxe, încă din copilărie s-⁠a ales cu viața cea bună, adică cea monahală. Nu a voit să intre în slujba statului, pentru că împăratul Constantin al V-⁠lea sprijinea pe iconoclaști. Tatăl său a părăsit slujba, iar părinții lui și-⁠au împărțit averea săracilor, s-⁠au despărțit și au intrat în monahism. Alți frați ai lui erau Iosif, mai târziu arhiepiscop al Tesalonicului, și Eftimie.

În 781, unchiul său Platon, care trăia ca monah în Bitinia din 759, a venit la Constantinopol și i-⁠a hotărât pe toți ai casei Teoctistei să se călugărească. Teodor, cu tatăl și frații lui, s-⁠a întors în Bitinia cu Platon și au făcut din moșia familiei o mănăstire, numită Sacudion. Platon a fost egumen, iar Teodor, „mâna lui dreaptă”. Au rânduit mănăstirea după scrierile Sfântului Vasile cel Mare. Platon a fost în vremea Irinei sprijinitor al patriarhului Tarasie și al celor ce cinsteau icoanele la Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, în 787. Curând după aceea, Teodor a fost hirotonit preot de Tarasie. În 794, el a devenit egumen la Sacudion, iar Platon s-⁠a retras în tăcere.

Conflictele cu împărații

Tot în 794, împăratul Constantin al VI-⁠lea a hotărât să-⁠și lase prima soție, Maria, și să se căsătorească cu Teodota, rudă cu Teodor. Patriarhul, deși poate la început împotrivitor, a cedat în cele din urmă. Căsătoria a fost celebrată în 795 nu de patriarh, ci de un preot al Sfintei Sofii, pe nume Iosif. Teodor a ridicat din mănăstire un protest și a cerut afurisirea nu numai a lui Iosif, ci a tuturor celor ce se împărtășiseră de la el, deci, implicit, a împăratului și a curții. Constantin a încercat să facă pace cu Teodor și Platon, dar niciunul nu a venit. Trupele imperiale au risipit mănăstirea, iar Teodor a fost bătut cumplit și surghiunit la Tesalonic. După căderea lui Constantin, în 797, împărăteasa Irina l-⁠a chemat din surghiun.

În 798 s-⁠a mutat cu ucenicii la mănăstirea Studion, de lângă Constantinopol, aproape pustie pe atunci. Foarte curând s-⁠au adunat în ea peste o mie de monahi. Teodor le-⁠a dat o regulă strictă de viață de obște, cu muncă personală a fiecăruia, care a luat numele de Regula studită. Studiții au căpătat o mare greutate în viața Bisericii, încât patriarhul și împăratul țineau seama de ei. Mai târziu, când preotul Iosif a fost reprimit în cler, Teodor s-⁠a ridicat din nou, împotriva împăratului Nichifor I și a patriarhului, și a fost surghiunit în Insulele Prinților, între 809 și 811. După moartea împăratului Nichifor, s-⁠a întors cu cinste la mănăstirea sa.

Lupta pentru icoane

În 815, împăratul Leon al V-⁠lea Armeanul a adunat un sinod împotriva sfintelor icoane. Teodor i-⁠a spus să nu tulbure pacea Bisericii, căci Dumnezeu a pus în Biserică apostoli, păstori și învățători, iar regii nu sunt amintiți, și că nu va asculta nici dacă un înger din cer ar veni să vestească pierderea credinței noastre. În iconoclasm, Teodor vedea o încălcare a libertății Bisericii și, în ce privește dogma, o micșorare a plinătății firii omenești a lui Hristos, care i-⁠a trimis lui Avgar chipul Său nefăcut de mână.

Pentru o procesiune cu icoane, a fost închis și surghiunit. Sub Leon Armeanul a pătimit mult, fiind ținut mai întâi în cetatea Metopa, în Frigia, apoi în Bonita, în Anatolia. Se spune că a primit vreo sută de lovituri de toiag pe spate și a fost iar chinuit de mai-⁠marele oastei. Apoi a fost dus la Smirna, închis și pus cu picioarele în butuci. Din temniță a continuat lupta, cerând sprijinul patriarhilor, mai ales al papei, căruia Hristos „i-⁠a încredințat cheile credinței”. Noul împărat, Mihail al II-⁠lea, a încetat prigoana. Teodor a fost întâmpinat de popor ca mucenic și făcător de minuni, dar mănăstirea nu i-⁠a fost înapoiată, și a trăit în pribegie.

Adormirea

Sfântul Teodor a trecut la Domnul la 11 noiembrie 826, înconjurat de ucenici, în mănăstirea Sfântului Trifon din Bitinia. Era om slab, palid la față, cu părul cărunt. După doi ani a fost trecut printre sfinți, iar la sinodul din 842, când studiții au biruit, numele lui a fost proslăvit printre cele dintâi. Moaștele i-⁠au fost strămutate la mănăstirea Studion, în 845. Fratele său Iosif, care a suferit și el din partea iconoclaștilor, a adormit în 830 în aceeași mănăstire, unde se află și moaștele lui.

Scrierile și înrâurirea

A ținut o corespondență bogată cu mulți oameni însemnați, între ei și cu călugărița și imnografa Casia, care i-⁠a urmat învățătura. S-⁠au păstrat 276 de scrisori. A scris trei cărți de Respingeri împotriva iconoclaștilor, dintre care primele două sunt dialoguri între un ortodox și un eretic, iar a treia combate, punct cu punct, argumentele lor despre chipul văzut al lui Hristos. În tratatele despre icoane, Hristos este înfățișat ca prototip al icoanei Sale. Cuvântările lui duhovnicești au fost adunate în două Catehisme, Mare și Mic. Cel Mic, cu 134 de învățături către frați, a fost foarte cunoscut. Testamentul lui se citea în fiecare an la slujba din mănăstirea Studion.

Regula studită s-⁠a răspândit foarte mult. În Răsărit, mai ales în Rusia, ea a avut aceeași însemnătate ca regula Sfântului Benedict în Apus. A fost adusă la Kiev în 1065 de Sfântul Teodosie al Peșterilor, iar cronica spune că toate mănăstirile au primit regula de la el. Pentru urmași, Teodor a rămas unul dintre marii dascăli ai ascezei și un apărător al cinstirii sfintelor icoane.