Vincențiu

Sfântul Mucenic Vichentie (Vincențiu) a fost diacon al Bisericii din Zaragoza și a murit mucenic în prigoana lui Dioclețian, în jurul anului 304, la Valencia. Este cinstit în Spania ca protomartir al ei și este ocrotitorul Lisabonei, al Valenciei și al regiunii Algarve. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 11 noiembrie, iar cea Apuseană la 22 ianuarie. Fiind sfânt din vremea Bisericii nedespărțite, este cinstit în tot creștinismul.

Viața

S-⁠a născut la Huesca (Osca), lângă Zaragoza, în a doua jumătate a veacului al III-⁠lea. După tradiție, tatăl său se numea Eutriciu, iar mama, Enola. A crescut ucenic al episcopului Valeriu al Zaragozei, care l-⁠a hirotonit diacon. Valeriu avea dificultăți de vorbire, așa că i-⁠a încredințat lui Vichentie propovăduirea Cuvântului, în biserică și în tot ținutul. Episcopul spunea, după Sinaxarul grec, că Vichentie este glasul lui în Biserică. Diaconul își petrecea serile învățându-⁠i pe cei de curând veniți la credință.

Mucenicia

Când împărații Dioclețian și Maximian au poruncit prigonirea creștinilor, guvernatorul Dacian a poruncit să fie prinși Valeriu și Vichentie și a dus în lanțuri la Valencia. Ei au fost întemnițați. Ajunși la judecată, episcopul a lăsat să vorbească Vichentie, care a spus că sunt gata să rabde orice pentru credință. Dacian l-⁠a trimis pe Valeriu în surghiun și s-⁠a străduit să-⁠l frângă pe diacon.

Vechea istorisire a lui Prudențiu, poet din jurul anului 400, spune că Vichentie a fost întins pe roată, iar carnea i-⁠a fost sfâșiată cu cârlige de fier. Apoi a fost așezat pe un grătar înroșit în foc, iar rănile i-⁠au fost presărate cu sare. A rămas atât de liniștit, încât temnicerii păreau mai obosiți decât el. În cele din urmă l-⁠au aruncat într-⁠o temniță întunecată, pe un pat de cioburi, unde și-⁠a dat sufletul, în jurul anului 304. Se povestește că temnicerul a văzut o lumină și a crezut. Istoricii observă că povestea grătarului s-⁠ar putea să fi fost luată din mucenicia Sfântului Laurențiu, tot un fiu al Huescăi, iar actele lui sunt împodobite de fantezia scriitorului.

Trupul a fost aruncat în câmp, ca să fie sfâșiat de fiare, dar, după tradiție, un corb l-⁠a apărat de păsările de pradă. Apoi a fost aruncat în mare, într-⁠un sac, dar valurile l-⁠au adus la țărm, iar creștinii l-⁠au îngropat.

Cinstirea

Cultul lui s-⁠a răspândit foarte devreme în Spania, în Galia și în Africa. Prudențiu i-⁠a închinat un imn în „Peristephanon”, iar Sfântul Augustin i-⁠a ținut mai multe predici. Mormântul de la Valencia a fost cel mai vechi centru al cultului. Într-⁠o tradiție, moaștele lui au fost duse la capul din Portugalia care îi poartă numele, unde, spune legenda, corbi păzeau mormântul. În 1173 regele Afonso I al Portugaliei le-⁠a mutat la catedrala din Lisabona; o corabie cu doi corbi se află pe stema orașului. Brațul sfântului se păstrează în catedrala din Valencia.

În icoane este înfățișat ca diacon, în veșminte diaconești, cu corb alături.