Victor din Damasc

Sfântul mucenic Victor din Damasc a fost un creștin ostaș în armata romană, la Damasc, mucenic în veacul al II-⁠lea. Se pomenește la 11 noiembrie în Biserica Ortodoxă (stil vechi) și la 14 mai în Biserica Romano-⁠Catolică. Izvoarele nu se potrivesc între ele în privința locului nașterii, a locului și a vremii muceniciei.

Pătimirea

Victor era creștin și slujea în armata romană la Damasc, în Siria. În vremea unei prigoane i s-⁠a cerut să aducă jertfă zeilor păgâni, dar a refuzat și a fost chinuit. Viața pomenește, între chinuri, degetele rupte și scoase din încheieturi, trei zile într-⁠un cuptor aprins, ca tinerii din Babilon, carnea otrăvită care nu i-⁠a făcut rău, întinderea vinelor, cazanul cu untdelemn fierbinte, scoaterea ochilor și jupuirea pielii. Văzând suferințele lui, o creștină, Stefanida, și-⁠a mărturisit față credința și a fost omorâtă. Victor a fost decapitat și, după tradiție, din trupul lui a curs sânge amestecat cu lapte.

Deosebiri între izvoare

Viața lui se află în greacă, latină și coptă, iar între ele sunt deosebiri: în cea latină Victor este din Cilicia, în cele grecești din Italia; versiunile latină și greacă pun mucenicia sub Antonin Pius (138-161), cea coptă în marea prigoană a lui Dioclețian, iar cercetătorii o așază sub Marc Aureliu (161-180). Locul morții este Damascul în Vieți grecești mai lungi, Italia în cele scurte din sinaxar și în Minologhionul lui Vasile al II-⁠lea, Antiohia sau Antinoe din Egipt în cele copte, Alexandria în cele latine, iar în cele târzii, din pricina încurcării cu Victor din Marsilia, Sicilia sau Marsilia. Se propun două explicații: au fost doi mucenici cu numele Victor, unul în Egipt și altul în Siria, ale căror cinstiri s-⁠au contopit; sau Victor a murit în Egipt, dar cinstirea lui deosebită la Antiohia a născut legenda obârșiei siriene.

Cinstirea

Calendarele grecești dau pomenirea la 11 noiembrie (unele sinaxare 10 sau 12 noiembrie), cele latine la 14 mai (în unele ediții și alte zile). Despre moaște nu sunt date limpezi: se știe de o biserică din Antiohia ridicată pe locul muceniciei; în secolul al XII-⁠lea moaștele erau la Constantinopol; partea romană a fost până în 1697 în biserica Sfântul Pancratie, apoi într-⁠o mănăstire carmelită și în biserica Sfinții Marcelin și Petru. Din 1906 moaștele sunt la Fano, în Italia. În icoanele ortodoxe este zugrăvit tânăr, brunet, cu barba scurtă rotundă, în tunică și mantie, cu crucea în mână; erminia lui Dionisie din Furna îl descrie doar ca „tânăr fără barbă”. În arta apuseană este un ostaș tânăr, cu ramură de finic, steag, sabie sau ramură de măslin.