Suchia

Sfântul Mucenic Suchia a fost capul a șaisprezece georgieni nobili care au primit cununa muceniciei în secolul al II-⁠lea. Este pomenit la 15 aprilie, stil vechi (28 aprilie, stil nou), împreună cu însoțitorii săi.

Suchia și ceilalți slujeau la curtea principelui Albaniei Caucaziene și au ajuns la Artașat, capitala Armeniei, în vremea regelui Artaxias (88 până la 123), însoțind-⁠o pe fiica principelui, Satenik, care s-⁠a căsătorit cu regele. Acolo a propovăduit Hrisos, ucenic al apostolului Tadeu. Nobilii georgieni au devenit ucenicii lui și au hotărât să se dedice slujirii Domnului. Hrisos i-⁠a dus în Mesopotamia și i-⁠a botezat în apele Eufratului; la botez l-⁠au văzut pe Hristos stând pe un deal. Au înălțat acolo o cruce, numită Crucea Bunei Vestiri. Oamenii regelui au cerut ca ucenicii să se întoarcă în Armenia; Hrisos a refuzat, iar barbarii, mâniați de statornicia lui, au ucis cu sabia pe Hrisos și pe patru dintre ucenici. Pe Suchia nu l-⁠au atins, de teama reginei, căreia îi era rudă. Suchia și frații săi au îngropat pe cei uciși, iar el a devenit părintele duhovnicesc al obștii.

Au mers apoi pe muntele Sukaketi, lângă satul Bagdevand, și au dus o viață aspră: mâncau ierburi de munte și beau apă rece de izvor, iar trupurile lor, mereu sub cerul liber, s-⁠au înnegrit ca lutul ars și s-⁠au acoperit de păr. Noul principe al Albaniei, Datianos, a trimis pe curteanul Barlapa să-⁠i aducă cu cinste, iar în caz de împotrivire să-⁠i taie cu sabia. Suchia a răspuns că ei s-⁠au făcut morți de bunăvoie pentru Hristos și nu mai caută cinstea cârmuirii. Barlapa a poruncit să fie legați și arși. Mucenicii cântau psalmul 21. Au fost apoi tăiați cu sabia, iar rămășițele arse au fost risipite. S-⁠a întâmplat în anul 123 (după altă tradiție 130, după un pergament al Ivironului din secolul al XI-⁠lea, 100). Timp de 230 de ani moaștele au rămas fără îngropare, dar neputrezite. În secolul al IV-⁠lea creștinii le-⁠au adunat și le-⁠au îngropat. Sfântul Grigorie Luminătorul Armeniei a ridicat o biserică pe locul muceniciei și a întemeiat o mănăstire; mai târziu a țâșnit acolo un izvor tămăduitor.