Teodor I

Sfântul Teodor I a fost Patriarh Ecumenic al Constantinopolului de două ori, între 677 și 679 și între 686 și 687, urmaș al Patriarhului Constantin I. A adormit la 28 decembrie 687. Biserica îl pomenește la 27 decembrie.

S-⁠a născut la Constantinopol și a trăit în vremea împăratului Constantin al IV-⁠lea Pogonatul. S-⁠a remarcat prin virtute și cucernicie, a fost hirotonit preot al bisericii Sfânta Sofia, apoi sincel și sachelar. În 677, după moartea Patriarhului Constantin, a fost ales patriarh, cu voia împăratului și a senatului, în vremea în care armata bizantină a respins asediul arab asupra Constantinopolului. Ca patriarh a fost un adversar hotărât al Romei, nu a trimis anunțul alegerii sale, de teamă să nu fie primit rău acolo, și a trimis doar o scrisoare de îndemn la împăcare. Împreună cu Macarie al Antiohiei a stăruit pe lângă împărat să șteargă din dipticele bisericești pe toți urmașii papei Honoriu I. Disputa ținea de recunoașterea uneia sau a două voințe și lucrări în Hristos, adică monotelismul.

Împăratul, odată încheiată faza cea mai aprigă a luptei cu arabii, voia să sfârșească conflictul cu Roma. Teodor a stat în calea apropierii, iar împăratul l-⁠a înlăturat, în 679, și a pus în locul lui pe Gheorghe I. În vremea lui Gheorghe a avut loc Sinodul al VI-⁠lea Ecumenic, din 680 până în 681, care a mărturisit două voințe și două lucrări firești în Hristos. După adormirea lui Gheorghe, la începutul lui 686, Teodor a revenit pe scaun și a păstorit până la adormirea sa, în decembrie 687. Urmaș i-⁠a fost Pavel al III-⁠lea. Pentru prima păstorire, istoricii dau două ani și trei luni, în timp ce pentru a doua păstorire izvoarele se deosebesc între un an și zece luni și trei ani.