Vasian Piatnițki

Arhiepiscopul Vasian Piatnițki (în lume Vladimir Vasilievici Piatnițki, 1879 până la 9 ianuarie 1941) a fost avocat, apoi monah și arhiepiscop de Tambov și Șațk, mort în lagărul Uhtpecilag. A fost numărat între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei printr-⁠o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 27 decembrie 2000. Izvorul spune că din 2013, din motive neexplicate, pomenirea lui a fost scoasă din calendarul tipărit de editura Patriarhiei Moscovei. Viața lui cuprinde și întâmplări legate de mișcările reînnoitoare, pe care le arătăm așa cum sunt.

Avocatul

S-⁠a născut la Moscova într-⁠o familie de negustori. În 1902 a terminat Facultatea de Drept a Universității din Moscova. A lucrat ca ajutor al avocatului Fiodor Nikiforovici Plevako, apoi ca avocat. A fost căsătorit puțin timp și apoi a divorțat. În 1909 a lăsat o carieră de avocat care mergea bine și a intrat novice la pustia Paraclit de lângă Lavra Sfintei Treimi, iar din 1910 a fost novice al Lavrei. La 6 octombrie 1913 a fost tuns monah, la 13 octombrie ierodiacon, iar din 15 august 1914 ieromonah. În 1913-1917 a învățat la Academia Teologică din Moscova și a absolvit cu titlul de candidat în teologie, rămânând la academie ca bursier profesoral la catedra de arheologie biblică și limbă ebraică. În 1914-1916 a fost preot al unui tren sanitar militar. Memorialistul S. A. Volkov scria despre el că știa să deosebească domeniul credinței de cel al cunoașterii pozitive: în prima era ferm și ascultător, în cealaltă consecvent critic și analitic; predicile lui erau uimitoare și prin conținut, și prin meșteșug. Din 1919 a slujit la biserica Piatnițkaia din Serghiev Posad și a fost ridicat egumen.

Arhiereul

La 8 august 1921 a fost hirotonit episcop de Egorievsk, vicar al Moscovei. La 29 octombrie 1921 a fost arestat la Egorievsk, dus la închisoarea din Reazan și, din 2 ianuarie 1922, ținut la Butîrki. Credincioșii au cerut eliberarea lui; câteva sute au semnat o scrisoare către tribunal. La 7 februarie 1922, la cererea Crucii Roșii Politice, a fost eliberat pe cauțiune. Din 1922 a locuit la Moscova, slujind la biserica Bunei Vestiri de la Berejki. A recunoscut conducerea bisericească superioară reînnoitoare; la 26 iunie 1922 a fost redenumit de aceasta episcop de Egorievsk. În august 1922 a luat parte la congresul „Bisericii vii”, dar la 20 august s-⁠a alăturat Uniunii Reînnoirii Bisericii, al cărei comitet central l-⁠a ales membru. În decembrie 1922 a fost numit episcop de Vladikavkaz, numire pe care n-⁠a primit-⁠o. În 1923 s-⁠a pocăit înaintea patriarhului Tihon și a fost lăsat pe scaunul de la Egorievsk. În decembrie 1925 s-⁠a alăturat grupului de arhierei condus de arhiepiscopul Grigorie (Iațkovski), pentru conducerea bisericii prin sinod, care a alcătuit Consiliul bisericesc superior provizoriu, mișcare numită mai târziu „schisma grigorienilor”; nu a semnat însă epistola cu critica patriarhului Tihon și a mitropolitului Petru și nu a intrat în consiliu. În mai 1926 s-⁠a pocăit și a părăsit mișcarea, apoi a fost susținător al mitropolitului Serghie (Stragorodski).

Tambov și lagărul

Din 22 iunie 1927 a fost episcop de Kozlov și administrator al eparhiei Tambov, iar din 9 aprilie 1930 arhiepiscop de Tambov și Șațk. În 1930-1931 a fost arestat sub învinuirea de activitate antisovietică. La 26 octombrie 1935 a fost arestat din nou și la 25 aprilie 1936 osândit la opt ani de lagăr, ispășiți la Uhtpecilag, unde a lucrat mai întâi la tăiat de pădure, apoi a fost declarat invalid. După unele date, înainte de a muri de distrofie a fost mutat în spitalul închisorii din Sverdlovsk, unde a murit. A lăsat o disertație despre minunile de înviere din Vechiul Testament (1918) și cuvântări, între care „Cuvânt în Duminica Tuturor Sfinților Rusiei”.