Teodorit al Reazanului

Sfântul Ierarh Teodorit, arhiepiscop al Reazanului, s-⁠a născut în 1551, pe vremea țarului Ioan cel Groaznic. Despre copilăria și părinții lui nu s-⁠au păstrat știri sigure. Există doar o tradiție că se trăgea din neamul boieresc al Șeremetevilor și avea moșii la Reazan.

Episcop în Vremea Tulburărilor

În anii nouăzeci ai veacului al XVI-⁠lea a primit tunderea monahală, în cinstea Sfântului Sfințit Mucenic Teodorit al Antiohiei, apoi și rangul de preot, cu binecuvântarea patriarhului Iov. Neîncetat se ostenea, se ruga și se îndeletnicea cu alte nevoințe monahale. Ajuns la vârsta bărbăției, a fost ales spre slujirea de episcop și în 1605 mitropolitul Ghermoghen (viitorul patriarh sfințit mucenic) l-⁠a hirotonit pe ieromonahul Teodorit episcop al Reazanului și al Muromului. Pe vremea aceea eparhia era întinsă și cuprindea, pe lângă ținuturile Muromului și Reazanului, și părți din eparhiile de azi Lipețk, Voronej, Tula și Tambov. Slujirea lui de arhipăstor a început într-⁠un ceas când poporul rus avea de răbdat mari încercări: țara era în mâna lui Fals Dimitrie, care o dădea în mâna dușmanilor, iar polonezii și cazacii ardeau orașe și sate și jefuiau poporul. Printre oamenii cei tari în duh pe care Dumnezeu i-⁠a ridicat atunci, mulți erau din cinul duhovnicesc, iar unul dintre acești rugători și îndurerați pentru pământul rusesc a fost Sfântul Teodorit.

Grija pentru eparhie

În aceleași zile, împreună cu țarul și cu mari dregători duhovnicești și lumești, arhiereul din Reazan a întâmpinat sfintele moaște ale țareviciului Dimitrie, ucis nevinovat, aduse la porunca țarului de la Uglici la Moscova, în 1606. Mai târziu a luat parte la serbările de urcare pe scaunul patriarhal a mitropolitului Ghermoghen, în catedrala Adormirii din Kremlin. Aceste întâmplări l-⁠au apropiat de țar. Arhipăstorul reazanean a purtat de grijă clerului, care răbda lipsuri împreună cu poporul, și țarul, la cererea lui, a dat o carte milostivă care dădea clerului din Reazan drepturi mai largi de întreținere. Sfântul Teodorit a purtat de grijă și de frumusețea bisericilor și de binele duhovnicesc al turmei. A înțeles că este nevoie să fie mutat mormântul Sfântului Vasile al Reazanului într-⁠un loc mai ocrotit, în catedrala Adormirii din Kremlinul Reazanului, înconjurat de ziduri tari. Pentru aceasta trebuia terminată reclădirea catedralei, începută cu opt ani înainte. Poporul însă ducea mari lipsuri, așa că arhipăstorul s-⁠a adresat țarului Vasile Șuiski, care a trimis zidari. În ceasurile de necazuri ale vremurilor tulburi, arhiepiscopul Teodorit se ruga de multe ori cu reazanenii la moaștele Sfântului Vasile și primea mângâiere.

Împotriva uzurpatorilor

Pentru zidirea în popor a credinței și evlaviei, ierarhul Teodorit avea cuvânt înțelept și autoritar. Când tulburările populare au ajuns la hotarele eparhiei, le-⁠a stârpit cu hotărâre și înțelepciune, și doar datorită acestui fapt Pereiaslavl Reazanski a rămas unul dintre orașele rămase credincioase țarului Vasile Ivanovici Șuiski. Când s-⁠a ivit Fals Dimitrie al II-⁠lea, reazanenii nu l-⁠au recunoscut țar, iar oastea lor, condusă de Prokopie Leapunov, cu binecuvântarea ierarhului Teodorit, a alungat de la orașul lor oștile uzurpatorului, apoi a curățat de dușman orașele Pronsk, Mihailov și Zaraisk. În decembrie 1610, după uciderea lui Fals Dimitrie al II-⁠lea, polonezii au ocupat Moscova. Atunci, la chemarea patriarhului Ghermoghen, a început mișcarea de eliberare a capitalei, iar ierarhul din Reazan a fost printre cei dintâi care au răspuns. A binecuvântat pe Prokopie Leapunov să trimită în diferite orașe scrisori care chemau la Moscova. „Grăbiți-⁠vă spre cetatea împărătească, împotriva pustiitorilor credinței creștine… Să nu zăbovim nici un ceas: fiecare clipă e scumpă când trebuie să se salveze Patria”, chemau Sfântul Teodorit și Leapunov inimile ortodocșilor. Dar milițiile s-⁠au risipit: Prokopie Leapunov a fost tăiat de cazacii răsculați, iar Pojarski, intrat în Moscova, a fost greu rănit.

Eliberarea Moscovei

Patriarhul Ghermoghen, din închisoare, a trimis o scrisoare la Nijni Novgorod, în care cerea să se scrie la mitropolitul Efrem din Kazan, la Vologda și la ierarhul din Reazan, ca ei să trimită în regimente cărți de învățătură către boieri. Din scrisoare se vede că patriarhul avea nădejdea că arhiepiscopul Teodorit al Reazanului, prin puterea lui arhierească și prin rugăciuni, folosind autoritatea de care se bucura la boieri și la popor, va fi însuflețitorul mișcării de eliberare din eparhia lui. În acest timp, starostele zemstvei din Nijni Novgorod, Kosma Minin, a vestit că Sfântul Serghie i s-⁠a arătat de trei ori, poruncindu-⁠i să adune vistieria pentru ostași și să meargă pentru curățirea statului Moscovei de dușmani. Miliția a fost încredințată prințului Dimitrie Pojarski, care se vindeca de rănile primite în lupta pentru Moscova.

Alegerea țarului

La Soborul Pământului care a ales țarul, a fost prezentă și reprezentanța Reazanului, în frunte cu ierarhul Teodorit. Înaintea Soborului au precedat trei zile de post aspru și de rugăciune în toată Rusia. La 21 februarie 1613, în duminica Ortodoxiei, Domnul a pus în inimile poporului rus gândul unanim de a-⁠l alege țar pe Mihail Fiodorovici Romanov. Soborul i-⁠a încredințat Sfântului Teodorit să vorbească poporului de pe Lobnoe Mesto. Toți cei adunați în Piața Roșie au sprijinit hotărârea. Pereiaslavl Reazanski, condus de sfaturile și rugăciunile lui, a fost printre cei dintâi care au jurat credință țarului ales de Dumnezeu. Soborul l-⁠a însărcinat pe arhiepiscopul Teodorit al Reazanului și Muromului să conducă solia către țarul Mihail Romanov. Solii duceau o scrisoare în care poporul îl ruga: „Statul rus este fără acoperământ, cununa lui a rămas orfană, patria plânge că nu are tată. Vino la noi, dulce nădejde a întregului pământ rusesc. Țar ales din inima întregului popor”. Abia după lungi stăruințe ale Sfântului Teodorit, tânărul țar a primit scaunul Moscovei, iar sfântul l-⁠a binecuvântat cu icoana Maicii Domnului de la Fiodorovo, la 14 martie 1613. Din acea vreme toate persoanele din Casa Romanovilor de origine străină, căsătorite cu mari cneji, au primit patronimul Fiodorovna.

Ultimii ani

Sfântul Teodorit a rămas la Moscova până la încoronarea țarului, iar la sfârșitul lui iulie 1613 a plecat în eparhia lui. Principala lui grijă a fost refacerea bisericilor și mănăstirilor pustiite, înzestrarea lor cu cele sfinte, și ușurarea soartei oamenilor săraci din eparhia Reazanului. Până la sfârșitul vieții a purtat și grija statului, luând parte la ședințele Soborului Pământului. La 10 (23) septembrie ierarhul a trecut în pace la Domnul și a fost îngropat în catedrala Arhanghelului din Kremlinul Reazanului, necropola arhiepiscopilor din Reazan. Pomenirea lui a fost mereu cinstită nu doar în ținutul Reazanului, ci în tot statul rus. Când împăratul și membrii Casei Romanovilor veneau la Reazan, mergeau neapărat la catedrala Arhanghelului să se roage la parastas la locul îngropării ierarhului.

Cinstirea

Cu binecuvântarea patriarhului Pimen, la 12 ianuarie 1987 arhiepiscopul Teodorit al Reazanului și Muromului a fost proslăvit în rândul sfinților Reazanului. Acum moaștele lui se află la vedere în catedrala Boris și Gleb din Reazan, pentru cinstirea poporului. Se pomenește la 10 (23) septembrie, în ziua adormirii, la 23 iunie în Soborul sfinților din Reazan, la 23 septembrie în Soborul sfinților din Lipețk și la 5 februarie în Soborul sfinților din Kostroma.