Teodosie al Astrahanului

Sfântul Ierarh Teodosie al Astrahanului, arhiepiscop, în lume Teodot, a fost fiul preotului Hariton din satul Iakovlevskoe, gubernia Iaroslavl, și al soției lui Maria. Învățat bine, la douăzeci de ani a fost hirotonit preot și numit la biserica Sfinților Binecredincioși Cneji Boris și Gleb din Iaroslavl. Șase ani mai târziu, după moartea soției, a primit monahismul cu numele Teodosie, intrând în mănăstirea Maicii Domnului de pe râul Tolga. Curând, la cererea fraților, care vedeau viața lui evlavioasă, a fost ridicat egumen al acestei mănăstiri. Cu ostenelile lui s-⁠a zidit o nouă biserică de piatră a mănăstirii.

La Astrahan

După douăzeci și cinci de ani de conducere a mănăstirii Tolga, părintele Teodosie, cu binecuvântarea Sfântului Patriarh Iov, a fost trimis la mănăstirea Sfintei Treimi din Astrahan, care atunci ținea duhovnicește de eparhia Kazanului. Probabil a ajuns la Astrahan nu mai târziu de 1594. La Astrahan începuse zidirea catedralelor de piatră ale Sfintei Treimi și Adormirii, cu pietre luate din ruinele fostei capitale tătare, Sarai. Până la sfârșitul veacului al XVI-⁠lea numărul monahilor mănăstirii a crescut de la douăzeci și cinci, pe vremea întemeietorului Cuviosul Chiril al Astrahanului (mort în 1576), la cincizeci și cinci. Se refac chiliile și se zidesc noi clădiri gospodărești. Egumenul Teodosie, în ciuda multor ascultări ale frăției, era foarte exigent cu păzirea regulii monahale. Aspru postitor și rugător, dădea el însuși cel dintâi pildă de osteneală duhovnicească. Îndemna mereu pe frați să facă orice lucru cu rugăciune și să nu se despartă niciodată de ea. În taină purta pe trup lanțuri grele de fier. Tot sub supravegherea lui duhovnicească s-⁠a ridicat o altă mănăstire, în cinstea Înălțării Domnului, pomenită întâia oară în 1597, zidită în afara cetății, la marginea de răsărit a Astrahanului.

Întâiul episcop

La incendiul din primăvara lui 1599, când a ars toată cetatea (Orașul Alb) și toată Kremlinul cu mănăstirea Sfintei Treimi erau în primejdie, egumenul Teodosie a făcut moliftă înaintea icoanei Maicii Domnului de la Vladimir, dată ca binecuvântare cetății Astrahan de țarul Ioan al IV-⁠lea, și focul s-⁠a potolit. După terminarea catedralei Adormirii în 1602, egumenul Teodosie a plecat cu aghiasmă la Moscova, la țarul Boris Godunov, unde, în a doua jumătate a anului, a fost sfințit întâiul episcop al Astrahanului (eparhia Astrahan-⁠Terek fusese despărțită de mitropolia Kazanului). Hotarul de miazănoapte al eparhiei lui a fost Saratovul, rămas sub omoforul arhiereilor Astrahanului 177 de ani (1602 până la 1799). Ajuns episcop, Sfântul Teodosie a terminat catedrala Sfintei Treimi și a sfințit-⁠o la 13 septembrie 1603. În 1604, după tradiția mănăstirească locală, a sfințit biserica Schimbării la Față a mănăstirii Spas-⁠Preobrajenski și a binecuvântat zidirea unei biserici a Înălțării Domnului cu cimitir pentru îngroparea călătorilor (mai târziu, mănăstirea de maici a Bunei Vestiri).

Mustrarea uzurpatorului

Când în 1604, în Ucraina poloneză, a apărut un om care se dădea drept țareviciul Dimitrie, dat anatemei bisericești prin scrisoarea patriarhului Iov, sfântul ierarh l-⁠a mustrat fără milă pe uzurpator. A mărturisit că, fiind încă egumen la Tolga, în 1591, a luat parte la înmormântarea țareviciului ucis și l-⁠a văzut limpede mort. În 1605, pentru că a refuzat să-⁠l recunoască țar pe Fals Dimitrie I, ierarhul a suferit prigoană din partea astrahanenilor. Au fost date la moarte chinuitoare slujitorii catedralei Adormirii care au încercat să-⁠și apere ierarhul: protopopul catedralei Toma și preotul Condrat au fost sfâșiați de mulțime, tăiați și înțepați, iar protodiaconul Nichifor a avut o soartă și mai cumplită, a fost ars. Ierarhul Teodosie a fost închis în mănăstirea Sfintei Treimi și apoi trimis la Moscova, unde l-⁠a mustrat pe uzurpator în față, dar nu a fost osândit. Fals Dimitrie I, tulburat de cuvântul îndrăzneț al sfântului, nu l-⁠a jignit, dar nici nu l-⁠a lăsat să se întoarcă la Astrahan, trimițându-⁠l la curtea mitropolitului Kazanului. Aici a locuit ierarhul, „propovăduind și rostind fără teamă multe mustrări împotriva uzurpatorului”. Fals Dimitrie I a încercat zadarnic să-⁠l câștige. Pentru că a refuzat să-⁠l cunune și să-⁠i aducă coroana țarului pe catolica Marina Mnișek, uzurpatorul, văzând neclintirea sfântului, l-⁠a declarat nebun. Folosindu-⁠se de faptul că toți îl socoteau nebun pentru Hristos, Teodosie, trecând pe neașteptate de paza pusă să-⁠l supravegheze, a început să umble prin Moscova, prin biserici, spunând pretutindeni că Dimitrie nu este adevăratul țar, ci un antihrist trimis de poloni ca să aducă sfânta Rusie la latinism. Cuvintele lui au tulburat mult poporul, mulți se mâniau și voiau chiar să-⁠l bată, dar Domnul îl păzea. Predica îndrăzneață a ierarhului a contribuit la întoarcerea Moscovei împotriva lui Fals Dimitrie.

Adormirea și moaștele

După moartea uzurpatorului (17 mai 1606), sfântul ierarh a luat parte la aducerea în Moscova a moaștelor țareviciului Dimitrie. La soborul bisericesc care l-⁠a ales patriarh pe mitropolitul Kazanului, Ghermoghen, s-⁠a stabilit componența teritorială a eparhiei Astrahanului: un ținut întins și slab populat de-⁠a lungul Volgăi, începând de la Saratov, unde, în afară de Saratov, Țarițân, Astrahan și Terski Gorodok, nu erau alte așezări. Îmbolnăvindu-⁠se în drum de la Moscova spre Astrahan, Sfântul Teodosie a murit la 18 decembrie 1607 (stil vechi) la Țarițân. Moaștele lui, rămase neputrezite, au fost lăsate, din pricina tulburărilor, în singura biserică de acolo, a Sfintei Treimi, până în primăvara anului următor, când au fost mutate în mănăstirea Spas-⁠Preobrajenski din Kazan. După încetarea răscoalei, la cererea turmei din Astrahan și după voia sfântului, în 1617 moaștele au fost duse la Astrahan și, pe drum, de la ele s-⁠au făcut multe minuni și vindecări. Au fost așezate în biserica Adormirii din Kremlinul Astrahanului, iar după zidirea noii catedrale, în 1708, au fost îngropate în biserica ei de jos. Sfințenia arhiepiscopului Teodosie a fost recunoscută de Biserică mai întâi prin trecerea numelui lui în slujba tuturor sfinților din pământul rusesc, iar în 1999 cinstirea locală în eparhia Astrahanului a fost confirmată oficial.

Se pomenește la 31 decembrie (stil nou), adică la 18 decembrie după calendarul vechi, și la 24 mai, în Soborul sfinților din mitropolia Astrahanului.