Teopist din Roma

Sfântul Mucenic Teopist din Roma a fost fiul Sfântului Mare Mucenic Eustatie și al Sfintei Muceniță Teopista și fratele Sfântului Mucenic Agapie. Toți patru au murit pentru Hristos în vremea împăratului Adrian (117-138).

Convertirea lui Eustatie

Eustatie se numea înainte de botez Plachida și a fost căpetenie de oaste sub împărații Tit (79-81) și Traian (98-117). Chiar înainte să-⁠L cunoască pe Hristos, Plachida făcea fapte de milostenie, ajutând pe toți cei în nevoie. Domnul nu l-⁠a lăsat pe păgânul cu fapte bune în întunericul idolatriei. Odată, la vânătoare, urmărea pe un cal iute un cerb, care s-⁠a oprit pe un munte înalt, iar Plachida a văzut deodată între coarnele lui o Cruce strălucitoare și pe ea pe Fiul lui Dumnezeu răstignit. Un glas i-⁠a spus că Domnul s-⁠a arătat acolo ca să-⁠l aducă la robii Săi credincioși și să nu piară în cursele vrăjmașului un om care face fapte drepte. Plachida a crezut, a cerut să fie învățat și a primit porunca să meargă la un preot creștin, să primească botezul și să fie povățuit spre mântuire.

Întors acasă bucuros, i-⁠a povestit totul soției, iar ea i-⁠a spus că și ea auzise în vis în ajun că ea, soțul ei și fiii lor vor veni a doua zi la Hristos. Preotul i-⁠a botezat pe toți și i-⁠a împărtășit. A doua zi, Eustatie s-⁠a dus la locul convertirii și a mulțumit Domnului. Și iar a primit o descoperire minunată: Dumnezeu însuși îl înștiința despre încercările viitoare, spunându-⁠i că, asemenea lui Iov, va răbda multe necazuri ca să iasă încercat ca aurul în cuptor. Eustatie a răspuns cu smerenie că este gata să primească totul cu mulțumire.

Încercările

Curând au căzut asupra lui nenorocirile: au murit toți slujitorii și a pierit tot dobitocul. Sărăcit, dar nu doborât, Eustatie a părăsit în taină casa împreună cu familia, ca să trăiască în nebăgare de seamă, smerenie și sărăcie. S-⁠au îmbarcat spre Egipt, iar în călătorie a venit o nouă nenorocire: stăpânul corăbiei, ademenit de frumusețea soției lui Eustatie, l-⁠a debarcat fără milă cu copiii pe mal, ținând-⁠o pe ea. În mare întristare, sfântul și-⁠a continuat drumul și iar a venit o suferință: trecând un râu învolburat prin vad, își ducea pe rând cei doi fii, dar, pe când ducea pe unul, un leu l-⁠a răpit pe celălalt pe mal și l-⁠a dus în pustie, iar când s-⁠a întors, lupul l-⁠a târât pe cel dintâi în pădure.

Pierzând tot, Eustatie a plâns cu amar, dar a înțeles că Pronia dumnezeiască îi trimisese aceste nenorociri ca să-⁠i încerce răbdarea și supunerea față de voia lui Dumnezeu. Revărsându-⁠și în rugăciune durerea, a mers mai departe, gata de noi încercări. În satul Vadis s-⁠a tocmit lucrător și a petrecut cincisprezece ani în muncă neîncetată. Nu știa atunci că, prin mila lui Dumnezeu, păstorii și plugarii îi salvaseră pe fii și că aceștia trăiau lângă el. Nu știa nici că stăpânul nelegiuit al corăbiei fusese curând pedepsit, murind de o boală cumplită, iar soția lui rămăsese neatinsă și trăia în osteneli liniștite.

Regăsirea familiei

Pe vremea aceea, împăratul Traian a avut de purtat un război greu pentru Roma. Și-⁠a amintit de vitejul comandant Plachida și i-⁠a trimis să-⁠l caute pe ostașii Antioh și Acachie, prietenii lui. Colindând multe ținuturi, au ajuns în satul în care trăia Sfântul Eustatie. L-⁠au întâlnit în câmp, pe când păzea grâul, dar nu l-⁠au recunoscut și i-⁠au vorbit despre cel căutat. Eustatie i-⁠a recunoscut pe loc, dar nu și-⁠a dezvăluit numele. I-⁠a dus în casa stăpânului și i-⁠a ospătat. Privindu-⁠l, călătorii au observat că seamănă cu comandantul lor, iar când au văzut pe gâtul lui un semn, urma unei răni adânci de război, au înțeles că este prietenul lor. L-⁠au îmbrățișat cu lacrimi și i-⁠au spus de ce îl căutau. Eustatie s-⁠a întors la Roma și a devenit iar căpetenie a oștii. Mulți recruți au venit la oastea lui, iar el nu știa că doi tineri ostași, prieteni, cărora le dădea adesea porunci și pe care îi iubea pentru isteția și curajul lor, erau fiii lui, și nici ei nu știau că slujesc sub un tată și că sunt frați.

Odată, în campanie, oastea condusă de Eustatie s-⁠a oprit într-⁠un sat. Frații vorbeau în cort. Cel mare povestea cum a pierdut mama și pe fratele cel nefericit și cum a fost despărțit cumplit de tatăl lor. Cel mic a înțeles bucuros că era fratele lui și i-⁠a spus și el povestea. Convorbirea a fost auzită de o femeie, în a cărei casă era întins cortul, mama lor. Ea a înțeles că sunt fiii ei. Încă nedezvăluindu-⁠se, dar dorind să nu se despartă de ei, a venit la căpetenia lor, Sfântul Eustatie, să ceară îngăduința să urmeze oastea. În el și-⁠a recunoscut soțul și i-⁠a spus plângând despre sine și despre cei doi ostași care erau fiii lor. Astfel, prin marea milă a Domnului, s-⁠a regăsit toată familia.

Mucenicia

Războiul s-⁠a încheiat cu biruință. Eustatie s-⁠a întors la Roma cu cinste și slavă. După moartea lui Traian, urmașul lui, Adrian (117-138), a vrut să sărbătorească evenimentele cu o jertfă solemnă către zei. Spre mirarea tuturor, Eustatie nu era în templu. Din porunca împăratului a fost căutat și adus. Împăratul l-⁠a întrebat de ce nu vrea să se închine zeilor, care l-⁠au păzit în război, i-⁠au dat biruința și l-⁠au ajutat să-⁠și găsească soția și copiii. Eustatie a răspuns că este creștin și că Îl cinstește pe Unul Dumnezeu, pe Iisus Hristos, Care i-⁠a dăruit toate. Mâniat, împăratul l-⁠a coborât din rang pe slăvitul comandant și l-⁠a chemat la judecată împreună cu familia. Nici acolo n-⁠au putut fi aduși mărturisitorii lui Hristos să jertfească idolilor. Toată familia a fost osândită să fie sfâșiată de fiare, dar fiarele nu s-⁠au atins de sfinții mucenici. Atunci împăratul, cuprins de mânie, a poruncit să fie aruncați de vii într-⁠un taur de aramă înroșit, în care au primit sfârșitul muceniciei Eustatie, soția lui Teopista și fiii lor Agapie și Teopist. După trei zile, când au deschis mormântul de foc, trupurile sfinților mucenici au fost găsite nevătămate: nici un fir de păr nu le arsese pe cap, iar fețele străluceau cu o frumusețe nepământească. Mulți dintre cei ce au văzut minunea au crezut în Hristos. Creștinii au îngropat cu cinste trupurile sfinților.

Sfântul Teopist este pomenit împreună cu ai săi la 3 octombrie.