Trendafil Kerelov

Sfântul mare mucenic Trendafil Kerelov (în jur de 1800 până în 1876) a fost un cărturar și om de seamă al Renașterii bulgare, vreme de decenii primar al orașului Batak și unul dintre inițiatorii și îndrumătorii duhovnicești ai răscoalei din Batak din primăvara lui 1876. A fost ucis de bașbuzucii otomani în timpul masacrului de la Batak. Biserica Ortodoxă Bulgară l-⁠a canonizat la 3 aprilie 2011, împreună cu ceilalți locuitori uciși ai Bataku-⁠lui și cu victimele din mănăstirea Sfânta Treime de la Novoselo, la Liturghia din catedrala Sfântul Alexandru Nevski din Sofia, săvârșită de patriarhul Maxim al Bulgariei. Fișa noastră îl numește preot, însă izvoarele bulgare nu spun că ar fi fost preot: îl înfățișează ca primar și mai-⁠mare al orașului.

Înainte de masacru

În tinerețe a petrecut doisprezece ani în slujba mutesarifului din Drama, Seid Emirli, și a luat parte la călătorii de negoț pe uscat și pe mare, în care a învățat să vorbească turcește, grecește, românește și arabește. S-⁠a întors la Batak, s-⁠a însurat cu fiica unui fruntaș, Delia Kavlakova, și a pus începutul neamului Kerelov. Făcea negoț cu scânduri și piei, s-⁠a îmbogățit treptat și a ajuns unul dintre fruntașii așezării. Timp de trei decenii, cu mici întreruperi, a fost primarul ei.

Cu ajutorul lui Seid Emirli a fost primit de două ori de sultanul Abdulmecid și a izbutit să obțină pentru Batak dreptul de stăpânire asupra întregii câmpii a Bataku-⁠lui și să păstreze joagărele orașului. Ca primar, în 1835 a deschis prima școală laică din Batak și a adus ca dascăl pe cărturarul și editorul Hagi Nayden Ioanovici. A avut legături apropiate cu pictorul Stanislav Dospevski, care i-⁠a făcut în 1857 un portret în ulei, păstrat azi în Galeria Națională de Artă.

Răscoala și moartea

Împreună cu fiii săi, voievozii Ștefan, Anghel și Petru Kerelov, a fost una dintre figurile de frunte ale răscoalei din primăvara lui 1876. Fiul său Petru a fost ucis în timpul răscoalei, sub ochii tatălui și ai celor apropiați. La înăbușirea răscoalei, bașbuzucii conduși de Ahmed aga Barutanlia au ucis cu cruzime populația Bataku-⁠lui, iar casele au fost jefuite și arse.

Ahmed aga l-⁠a trimis pe Trendafil să-⁠i caute printre localnici pe cei doi fii ai săi, Ștefan și Anghel, care erau între conducătorii răscoalei, dar aceștia fugiseră din sat chiar în prima noapte. Când s-⁠a întors, a fost dus în casa agăi și chinuit ca să-⁠și dea toți banii. A fost ars de viu, în vârstă de șaizeci și cinci de ani, sub ochii celor apropiați. Moartea lui o cunoaștem din mărturia nurorii sale, Bosilca Kerelova, care a fost de față, și din scrierea lui Robert Jasper More, „Sub Balcani”, care descrie aceeași sfârșire. Ștefan și Anghel și familiile lor au apucat Eliberarea din 1878.

Cinstirea

În 1976 locuitorii din Batak au ridicat un bust-⁠monument pe locul unde fusese chinuit. La începutul secolului al XXI-⁠lea bustul de alamă a fost furat, iar în 2006 soclul a fost mutat în piața istorică a orașului și refăcut în piatră. La 3 aprilie 2011 patriarhul Maxim a vestit canonizarea mucenicilor de la Batak și a sfințit icoana lor. Sfântul Trendafil este zugrăvit singur în colțul de sus din stânga al icoanei, pe rug, împreună cu scena sfârșitului nurorii sale și a copilului. Alături de preoții Petru și Neicio și de fruntașul Anghel Kavlaka, are loc propriu și în Viața Mucenicilor de la Batak. Fișa noastră nu are dată de pomenire.