Nichifor Singuraticul

Cuviosul Nichifor Singuraticul (numit și Monahul, Isihastul sau Athonitul) a fost în veacul al XIII-⁠lea monah la Muntele Athos și scriitor duhovnicesc, unul dintre autorii Filocaliei. Fișa noastră îl pune în anii 1201-1295 și îi dă pomenirea la 4 mai; izvoarele nu dau data canonizării și nu spun nimic despre o canonizare anume.

Viața

S-⁠a nevoit pe Athos în vremea împăratului Mihail al VIII-⁠lea Paleologul. Sfântul Grigorie Palama spune că era născut în Italia într-⁠o familie catolică și s-⁠a lepădat de catolicism, primind ortodoxia și monahismul pe Athos. Izvorul ucrainean arată că nu se știe sigur dacă fusese latin trecut la ortodoxie sau era ortodox care părăsise Italia din pricina răspândirii învățăturilor greșite; în al doilea caz ar putea fi dintr-⁠un mediu grec din Italia, probabil din Calabria, unde trăiau monahi vorbitori de greacă în locuri depărtate. În jurul lui 1240 s-⁠a așezat pe Athos. În 1261 romeii au recâștigat Constantinopolul, iar împăratul Mihail al VIII-⁠lea a început tratative de unire cu Apusul, încheiate la Lyon în 1274, unire respinsă de cler și de o mare parte din popor. Nichifor a fost unul dintre criticii hotărâți ai unirii și, după povestirea lui Grigorie Palama, a fost întemnițat și surghiunit; el însuși a scris o relatare a încercării. Ca și Teolipt de Filadelfia, a fost împotriva unirii.

Scrierile

În Filocalie tema scrierilor lui este trezvia (nepsis), pe care o descrie ca priveghere a minții, pentru cei neîncercați în rugăciune, a căror minte rătăcește în închipuiri; el arată o metodă, neobligatorie, de respirație în rugăciune, ca să adune mintea în inimă și să întărească trezvia. Stilul este simplu și practic. El cere un părinte duhovnicesc în practica isihastă, dar îngăduie și lucrarea de sine pentru monahi și dă povețe practice. Este înaintemergător al Sfinților Grigorie Sinaitul și Grigorie Palama, care i-⁠au cunoscut scrierile, deși nu i-⁠au mai aflat ucenicii pe Athos. La începutul disputelor isihaste, scrierile lui au fost criticate și luate în râs de Varlaam Calabrezul; Palama le-⁠a apărat, pentru sinceritatea și experiența lui duhovnicească, pe care o socotea mai de preț decât învățătura filozofică.