Varsanufie cel Mare

Cuviosul Varsanufie cel Mare a fost un pustnic și părinte duhovnicesc din Palestina, în veacul al VI-⁠lea, numit și Marele Bătrân. A viețuit în închidere lângă Gaza și, împreună cu Cuviosul Ioan Prorocul, a îndrumat prin scrisori monahi, preoți, episcopi și mireni. Scrisorile lor, peste opt sute la număr, au înrâurit adânc monahismul ortodox. A trecut la Domnul după 543. Este pomenit la 6 februarie (19 februarie după calendarul gregorian).

Pustnicul din Tavata

Varsanufie s-⁠a născut în Egipt, după unele izvoare într-⁠un oraș mare, și a fost om învățat, care vorbea mai multe limbi. Pe la începutul veacului al VI-⁠lea a ajuns în ținutul dealurilor de lângă Gaza, la Tavata, în apropierea mănăstirii Avvei Serid, și și-⁠a făcut acolo o chilie mică în care a trăit în tăcere, după unele izvoare mai bine de cincizeci de ani. Se hrănea cu pâine și apă. Era deja un ascet încercat și cunoștea tradiția Părinților pustiei. Nu se știe dacă a fost hirotonit preot.

În jurul lui s-⁠au adunat monahi care căutau cuvânt de folos, iar mănăstirea din apropiere a ajuns să poarte grija lor. Egumenul Serid era singurul care vorbea direct cu el și se făcea mijlocitor pentru cei ce voiau să primească sfat. Cum Serid nu știa coptă, răspunsurile erau puse în scris în greacă. Când unii au început să se îndoiască de însăși existența bătrânului, Varsanufie a ieșit și le-⁠a spălat picioarele.

Împreună cu Ioan Prorocul

Între 525 și 527 a venit la mănăstire un alt pustnic, Ioan, care s-⁠a pus ucenic al lui Varsanufie. Acesta i-⁠a lăsat chilia lui și s-⁠a mutat în alta, apropiată. Varsanufie a fost numit Marele Bătrân, iar Ioan, Celălalt Bătrân sau Prorocul. Cei doi lucrau laolaltă și se spunea că se înțelegeau și fără să vorbească sau să scrie unul altuia. Ioan a fost dascălul Avvei Dorotei din Gaza, iar Dorotei a avut față de Ioan locul pe care îl avea Serid față de Varsanufie.

Sfântul rostea răspunsuri la tot felul de întrebări, de la lucruri mărunte la adâncimi de teologie. Dintre cele aproape 850 de scrisori păstrate, în jur de 400 sunt ale lui Varsanufie. Ele arată o fire puternică, caldă și rugătoare, cu un stil limpede. Tradiția îi atribuie darul străvederii, al înțelegerii inimilor oamenilor și al facerii de minuni. Răspundea fiecăruia după starea sufletului și după gândul celui care întreba, nu după cuvintele întrebării.

Sfârșitul și moaștele

Între 543 și 544 au murit, la două săptămâni unul de altul, Serid și Ioan, iar Varsanufie s-⁠a retras în singurătate deplină. Data adormirii lui nu se cunoaște: unii o pun în jurul anului 563, alții înainte de 600, iar sursele grecești între 540 și 545. Evagrie Scolasticul, scriind în 593, spune că se credea încă viu, iar când patriarhul Ierusalimului a poruncit să se deschidă ușa chiliei, din ea a țâșnit foc și toți au fugit.

În anul 850 un monah palestinian a adus moaștele sfântului în orașul Oria din sudul Italiei. Tradiția spune că de atunci a salvat orașul de două ori; este patronul Oriei în Biserica Catolică, unde se prăznuiește la 11 aprilie. În veacul al XVIII-⁠lea, Cuviosul Paisie Velicicovschi a găsit pe Athos două dintre cele mai vechi manuscrise grecești ale „Răspunsurilor” și le-⁠a făcut cunoscute prin traducere. Ortodocșii spun și astăzi rugăciunea sa pentru iertarea păcatelor uitate.