Fotie cel Mare

Sfântul Ierarh Fotie cel Mare a fost patriarh al Constantinopolului între 858 și 867 și între 877 și 886, cel mai învățat om al vremii sale, apărător al dreptei credințe împotriva pretențiilor papale și sprijinitor al misiunii în rândul slavilor și al bulgarilor. Este socotit cel mai însemnat patriarh al Constantinopolului după Sfântul Ioan Gură de Aur. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 6 februarie (data din Mineiul; pe calendarul civil al Bisericilor de stil vechi este 19 februarie).

Familia și învățătura

S-⁠a născut la Constantinopol, într-⁠o familie aleasă, în jurul anului 815. Era înrudit cu Sfântul Patriarh Tarasie, iar tatăl lui, Serghie, a fost un apărător al sfintelor icoane. Familia a fost prigonită în a doua iconoclasmă, iar după tradiția Bisericii, tatăl a murit pentru icoane. A fost iertată abia după restaurarea icoanelor, în 842.

Sursele nu spun cum a învățat, dar biblioteca lui dovedește o știință uriașă: teologie, istorie, gramatică, filosofie, drept, științe ale naturii și medicină. A ajuns căpitan al gărzii imperiale și întâi secretar de stat, iar la un moment dat a făcut parte dintr-⁠o solie la abasizii din Bagdad. Prieten cu învățatul Leon Matematicianul, a ținut acasă lecții pentru tineri dornici de carte; tradiția adaugă că printre elevii lui s-⁠a aflat și Chiril, viitorul luminător al slavilor. Cugetul său evlavios l-⁠a ferit de ispitele vieții de la curte, iar el tânjea după viața monahală.

Patriarh

În 858 Cezarul Varda, care conducea alături de tânărul împărat Mihail al III-⁠lea, a dat la o parte pe patriarhul Ignatie. Episcopii, cunoscând evlavia și știința lui Fotie, l-⁠au arătat împăratului ca om vrednic de scaun. El a primit cu smerenie. În șase zile a trecut prin toate treptele preoției: a fost tuns monah la 20 decembrie, iar la Crăciun a fost sfințit episcop și așezat pe scaunul patriarhal.

Înlăturarea lui Ignatie a stârnit tulburări. Un sinod din 861, la care au luat parte și trimișii papei Nicolae I, a întărit mazilirea lui Ignatie și alegerea lui Fotie. Papa, care nădăjduise să-⁠l aibă supus, a văzut că patriarhul nu se pleacă și l-⁠a anatemizat la un sinod din Roma. De atunci și până la sfârșitul vieții, Fotie s-⁠a împotrivit pretențiilor papale asupra Bisericii Răsăritului. Istoricii adaugă că legitimitatea alegerii lui a fost discutată încă de atunci.

Misiunea la slavi și la bulgari

Fotie a sprijinit misiunea ortodoxă. În 863, din încredințarea împăratului Mihail și a patriarhului, frații Chiril și Metodiu au plecat în Moravia, unde au început să vestească Evanghelia slavilor în limba lor. În 864, Bulgaria a primit creștinismul, iar cneazul Boris a fost botezat, după tradiție de patriarhul însuși. Fotie a trimis acolo un arhiepiscop și preoți ca să boteze poporul.

Dar o năvălire germană l-⁠a silit pe Boris să caute ajutor în Apus și să ceară episcopi de la papă. Legații papali au început să schimbe rânduielile și învățătura ortodoxă cu cele latine. Fotie a scris atunci o epistolă enciclică episcopilor Răsăritului, arătând că depărtarea Romei de Ortodoxie nu este numai o deosebire de rânduieli, ci și de credință, mai ales prin adaosul Filioque la Crez. Un sinod a condamnat îndrăzneala Apusului.

Surghiunul și întoarcerea

În 867, Vasile Macedoneanul a luat tronul după ce l-⁠a ucis pe împăratul Mihail. Potrivit vieții sfântului, Fotie l-⁠a mustrat și nu l-⁠a lăsat să se împărtășească. Istoricii adaugă că Vasile voia o alianță cu papa. Fotie a fost scos din scaun și închis într-⁠o mănăstire, iar Ignatie a fost așezat din nou. Sinodul din 869-870, cu legații papali, a cerut semnarea unui act care recunoștea primatul papei. Episcopii răsăriteni au refuzat, dar în cele din urmă adversarii au câștigat și l-⁠au anatemizat pe Fotie. Biserica Ortodoxă nu recunoaște acest sinod, în timp ce Biserica Romano-⁠Catolică îl socotește al optulea ecumenic. Sfântul a primit osânda în tăcere și a petrecut șapte ani în surghiun și în închisoare, mulțumind lui Dumnezeu.

Mai târziu s-⁠a împăcat cu împăratul Vasile și a devenit dascălul copiilor lui. După moartea lui Ignatie, la 23 octombrie 877, a revenit pe scaun trei zile mai târziu. Un sinod din 879-880, la care au fost trimișii papei Ioan al VIII-⁠lea, l-⁠a recunoscut pe Fotie drept patriarh legitim. Sinodul a socotit neschimbat Crezul de la Niceea și Constantinopol și a respins adaosul latin. Mulți îl socotesc al optulea sinod ecumenic. Papa a anulat hotărârile de mai înainte. Bulgaria și-⁠a păstrat Biserica de rit bizantin, de fapt autocefală.

Scrierile

Fotie a lăsat o operă mare. Biblioteca (Myriobiblon), alcătuită pentru fratele său Tarasie, cuprinde rezumate și judecăți despre aproape trei sute de cărți citite de el, multe pierdute astăzi. Amfilohiile sunt un răspuns la peste trei sute de întrebări despre locuri grele din Scriptură. Mistagogia Duhului Sfânt apără învățătura că Duhul purcede din Tatăl. A mai scris împotriva maniheilor și a pavlicienilor, o lungă scrisoare de îndrumare către Boris al Bulgariei, omilii și scrisori, precum și un Lexicon, care probabil e în mare parte lucrul elevilor lui.

Sfârșitul și cinstirea

După moartea împăratului Vasile, în 886, noul împărat Leon al VI-⁠lea, fostul lui elev, l-⁠a mazilit, iar Fotie a fost surghiunit într-⁠o mănăstire din Armenia. Un proces pentru trădare, în 887, nu a dus la osândă. A continuat să scrie în surghiun. A adormit în pace, după Sinaxar în 891, iar după unii istorici la 6 februarie 893. Izvoarele diferă și asupra locului: mănăstirea Eremia, Bordi sau Gordon. Unele cronici spun că trupul lui a fost adus la Constantinopol; izvoarele noastre nu pomenesc moaște păstrate.

El a fost cinstit ca sfânt la puțină vreme după moarte, în jurul Constantinopolului. Un manuscris al Tipicului Marii Biserici din mijlocul veacului al X-⁠lea îl pune la 6 februarie, iar un istoric spune că va fi fost cinstit ca sfânt cel târziu în a doua jumătate a veacului al X-⁠lea. Biserica îl numește stâlp și temelie a Bisericii și învățător înțelept. Numele Fotie înseamnă luminos.