Arsenie din Ikalto

Cuviosul Arsenie din Ikalto (Arsen Ikaltoeli) a fost un om al Bisericii georgiene, teolog, caligraf și scriitor duhovnicesc din secolul al XI-⁠lea și al XII-⁠lea, care a avut un rol de seamă în viața Bisericii Georgiei în domnia regelui David al IV-⁠lea Constructorul (1089 până la 1125), cu care a colaborat la înființarea academiilor monahale georgiene. S-⁠a născut în jurul anului 1050 și a murit în jurul anului 1127. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Georgiană, care îl pomenește la 6 (19) februarie.

Cuviosul Arsenie se trăgea din neamul princiar georgian Vacinadze (Vacesdze). S-⁠a născut în Kahetia (Georgia de răsărit), după unele izvoare în satul Ikalto. Crescut de părinți evlavioși, se deosebea de mic prin dragostea de slujbele bisericii și de rugăciune. A făcut studii la academia din Constantinopol, centru al activității filosofice bizantine și al învățăturii clasice, unde a studiat cu temei nu doar teologia, ci și științele naturii, și a slujit ca monah pe Muntele Negru, lângă Antiohia. Aici s-⁠a ocupat de teologie și traduceri, cercetând, între altele, pricinile despărțirii Bisericilor necalcedoniene de Ortodoxie.

În 1105, probabil la invitația regelui David Agmașenebeli, Arsen a încheiat lucrarea cunoscută ca „Dzeglis-⁠țera”, cea mai veche culegere cunoscută de drept canonic georgian, ceea ce îi dă importanță istorică. În acea vreme a devenit și un apropiat al regelui, care îl numea „nădejdea” și „luminătorul” său. Potrivit legendei, Arsen a întemeiat la Ikalto o academie duhovnicească, ajunsă în secolele XI și XII cea mai înaltă școală a Georgiei și centru al filosofiei neoplatonice; după tradiția locală, a fost îngropat acolo și a fost primul ei rector. Apărând curăția Ortodoxiei, și-⁠a câștigat încă în viață faima de erudit enciclopedic: teolog, filosof, filolog, logician, fizician, anatom, poet.

Împreună cu Ioane Petrici a adus tradiția filosofică bizantină în academia din Gelati, de lângă Kutaisi, de curând întemeiată. A ajuns să se așeze în mănăstirea Shiomghvime, lângă Mțheta. A tradus în Georgia opera „Conducerea Marii Legi” și i se datorează traducerea în georgiană a „Marelui Nomocanon” al Sfântului Fotie, patriarhul Constantinopolului (857 până la 867 și 877 până la 886), a „Nectarului de aur” al Sfântului Ioan Damaschin și alcătuirea culegerii de lucrări traduse „Dogmatikon”, cu comentarii îndreptate împotriva diferitelor învățături eretice. Eforturile lui mari de traducere și alcătuire a unor lucrări doctrinare și polemice de seamă din greacă au dat o nouă impulsie literaturii patristice și filosofice georgiene. În filosofie a fost adept al aristotelismului scolastic. Pentru că el amintește moartea regelui David, în 1125, se poate crede că a trăit până atunci, deși probabil nu mulți ani mai mult.