Vasile Nadejdin

Sfântul Sfințit Mucenic Vasile Nadejdin (1895-1930) a fost preot la biserica Sfântului Nicolae de la Solomennaia Storojka, din Moscova, părinte a cinci copii, profesor și dascăl de tineret, predicator iubit. Arestat în 1929, a fost trimis spre Solovki, dar a rămas la Kem, în Karelia, unde a murit de tifos exantematic și de cangrenă, la 19 februarie 1930, la 35 de ani. Sinodul arhieresc al Bisericii Ruse l-⁠a canonizat în 2000. Este pomenit la 6 februarie (stil vechi) și în Soborul Noilor Mucenici.

Familia și studiile

S-⁠a născut la 12 ianuarie 1895 la Moscova, în familia unui funcționar al Administrației Palatului, Feodor Nadejdin, și a soției sale, Sofia Pavlovna, ca al cincilea copil, și i s-⁠a dat numele Vasile, în cinstea Sfântului Vasile cel Mare. Familia aparținea parohiei bisericii Acoperământului din Bolșoi Levșinski, al cărei staroste a fost multă vreme tatăl. De la paisprezece ani Vasile a cântat în corul bisericii, apoi a fost regent și a alcătuit un cor din credincioși. Servea adesea o rudă: bunica din partea tatălui era mătușa episcopului Anastasie (Gribanovski).

După școala teologică Zaikonospasski, în 1910 a intrat la seminarul din Moscova. În 1916 a absolvit seminarul și a hotărât să intre la Academia Teologică din Moscova. În iunie 1916 a plecat la Chișinău, unde episcopul Anastasie fusese mutat, și s-⁠a pregătit acolo pentru examenele de admitere. La Academie s-⁠a înscris în anul întâi la grupa care studia istoria și combaterea confesiunilor apusene. În noiembrie 1916 a fost chemat de familia contelui Alexandr Medem, în moșia Aleksandria din ținutul Hvalînsk, gubernia Saratov, ca să predea religia copiilor. În februarie 1917 s-⁠a întors la Serghiev Posad, unde arhimandritul Ilarion (Troițki) preda Noul Testament. În primăvara lui 1919, Academia a fost închisă. În vara lui 1920 a dat examenele de absolvire în locuința unui profesor și a primit titlul de candidat în teologie.

Familia lui

La începutul lui 1918 s-⁠a logodit cu Elena Borisoglebskaia, fiica cântărețului de la Teatrul Mare Serghei Borisoglebski, pe care o văzuse cu câțiva ani înainte la un concert de binefacere. Cununia a avut loc la 27 aprilie 1919, în Duminica Tomei, la biserica Sfântului Nicolae de la Solomennaia Storojka. Imediat după cununie au plecat la Nikolski Poim, în gubernia Penza, unde el a predat matematica, iar ea muzica. La Poim, în 1920, s-⁠a născut primul fiu, Daniil. La arestarea lui, în 1929, familia avea patru copii. Al cincilea s-⁠a născut după moartea tatălui, în mai 1930, și a fost numit Vasile. Mai erau fiii Pavel și Serghei și fiica Marina. În 1933, Elena Nadejdina a fost arestată și trimisă în surghiun la Saratov, dar prin stăruința mamei sale a ajuns la Kașira, unde a fost profesoară de muzică și de cânt. A murit la 22 noiembrie 1974.

Preotul

În martie 1921 s-⁠a mutat mai aproape de Moscova și s-⁠a angajat contabil la Administrația construcțiilor căii ferate înguste din Orehovo-⁠Zuevo. Curând s-⁠au așezat cu soția și cu fiul Daniil în Petrovsko-⁠Razumovskoe, la socrul Borisoglebski. La 3 iulie 1921, în Duminica tuturor sfinților care au strălucit în pământul Rusiei, Vasile Feodorovici a fost hirotonit diacon de Patriarhul Tihon, iar la 7 iulie, în sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, preot la biserica Sfântului Ierarh și Făcător de minuni Nicolae de la Solomennaia Storojka. Aceasta a fost singurul loc al slujirii preoțești a părintelui Vasile până în ziua arestării, în 1929.

După revoluția din 1917, când în școli a fost interzisă predarea religiei și academia din Petrovsko-⁠Razumovskoe a pierdut biserica, un grup de profesori de acolo i s-⁠a adresat cu rugămintea să se ocupe de educația religioasă și morală a copiilor lor. Părintele Vasile a răspuns cu însuflețire. A alcătuit un cor de tineri pe clirosul din dreapta al bisericii, i-⁠a învățat pe fete și băieți nu numai cântarea bisericească, ci și slujba, a lămurit cu ei întrebările de bază ale credinței, a mers cu ei la concerte de muzică clasică, a citit și a discutat opere literare. Pentru copiii mici se făceau în casa lui bradul de Crăciun, interzis atunci. Era un predicator minunat. Vorbea viu și convins, adesea împotriva necredinței. A ținut o școală în casa familiei Klușancev, pe strada Mihalkovskaia, unde preda religia și materii generale. Din pricina sănătății slabe (tuberculoză), uneori mergea să se odihnească și să se îngrijească la Nikolski Poim și în Bașkiria, la cură de cumâs.

Surghiunul și moartea

La 28 octombrie 1929 părintele Vasile a fost arestat și închis la Butîrka, unde l-⁠a întâlnit pe părintele Serghie Mecev, pe care îl cunoștea bine. La 1 noiembrie a fost interogat de împuternicitul principal al secției a șasea din Departamentul Secret al OGPU, A. V. Kazanski. A fost trimis pe trei ani în Lagărul Solovki cu destinație specială, dar, fiindcă navigația se închisese, a fost lăsat până în primăvară la Kem. În decembrie 1929, un deținut bolnav de tifos a fost mutat în lazaretul lagărului, iar în locul lui în baracă a fost mutat părintele Vasile. Curând s-⁠a îmbolnăvit și el de tifos exantematic. În infirmerie i s-⁠a introdus o infecție printr-⁠o injecție și a început cangrena. Având presimțirea morții, la 24 decembrie 1929, îndată ce a fost pus pe patul bolnavului de tifos, a scris scrisoarea-⁠testament.

În ea își binecuvântează soția, Elena, pentru dragostea credincioasă, pentru prietenia, pentru gingășia neistovită, pentru truda cinci ori mamă, pentru toate lipsurile legate de măritiș și pentru lacrimile despărțirii de după arestare. Îi mulțumește pentru zece ani de fericire fără nori. Își roagă copiii să fie crescuți bisericește și învățați european și rusește. Spune că un fiu să fie preot, ca să-⁠i continue slujirea. Mărturisește că i-⁠a fost ușor să iubească și cât de dulce i-⁠a fost să fie preot. Încheie cu cuvintele: „Te iubesc pe vecie, pe veci”. Preoteasei i s-⁠a îngăduit să vină la soțul care murea. Înainte de moarte, la 19 februarie 1930, în ziua de naștere a soției lui, părintele Vasile s-⁠a învrednicit să primească Sfintele Taine ale lui Hristos. Șeful lagărului i-⁠a îngăduit Elenei să se roage noaptea lângă soțul mort și să-⁠i înmormânteze trupul. Cu vremea, locul mormântului s-⁠a pierdut și azi nu se știe.

Canonizarea

A fost trecut în rândul sfinților noilor mucenici și mărturisitori ruși pentru cinstire în toată Biserica, prin hotărârea Sinodului arhieresc jubiliar al Bisericii Ruse, din 13-16 august 2000, la Moscova. Predicile lui, între care cuvântul la Întâmpinarea Domnului, se păstrează. Troparul și condacul lui sunt în glasul al doilea.