Varsanufie Iurcenko

Sfântul Mărturisitor Varsanufie Iurcenko, arhimandrit, a fost păstor și misionar în Ucraina de Sud și a petrecut ani îndelungați în temnițe și lagăre pentru apărarea Ortodoxiei. S-⁠a născut la 15 august 1880 în satul Lozuvatka, ținutul Elisavetgrad, gubernia Herson, într-⁠o familie de țărani evlavioși; se numea în lume Vasile Grigorievici Iurcenko, iar părinții, Grigorie și Tatiana, îl creșteau în teamă de Dumnezeu. A urmat școala satului și școala bisericească de învățători din Novgorodka, apoi a fost doi ani învățător în Alexandria. În 1905, în satul Petrovo, s-⁠a răcit grav și a fost bolnav doi ani; în acest timp i s-⁠a întărit simțirea religioasă.

În 1907 a intrat la Lavra Peșterilor din Kiev, unde a trăit opt ani și a fost învățător la școala de acolo. În 1915 a intrat la Seminarul pastoral-⁠misionar din Herson. La 24 martie 1916 (stil vechi) a primit tunderea în monahism cu numele Varsanufie, după sfântul Varsanufie al Tverului, apoi a rămas la seminar și la mănăstirea Sfântul Grigorie din Bizyukov. Revoluția a adus mănăstirii prădarea și, în 1920, închiderea; părintele Varsanufie a fost arestat și ținut în condiții cumplite, după care a fost numit preot de parohie la Vîsokîie Bueraki, lângă Elisavetgrad.

Când bisericile au fost sfâșiate de schisma reînnoitorilor, sprijinită de statul ateu, el s-⁠a împotrivit cu tărie. În 1923 episcopul Onufrie Gagaliuk l-⁠a numit misionar în Alexandria, pentru lupta cu reînnoirea. Orașul nu avea atunci nicio biserică ortodoxă. Cu predicile lui, cele mai multe parohii din partea locului au părăsit schisma și s-⁠au întors la Biserica canonică, ceea ce a stârnit mânia organelor sovietice. A fost arestat prima dată și închis pe jumătate de an, iar în anii 1920-1930 a trecut prin multe arestări, printr-⁠un proces public de arătare și prin chinuri în beciurile NKVD. La 1 ianuarie 1931 a fost arestat din nou și osândit la cinci ani de lagăr; a lucrat în munci silnice la Temlag, apoi a stat în surghiun în Kazahstan.

În anii 1940 s-⁠a întors în Ucraina și a slujit în parohii din regiunea Donețk (Kramatorsk) și din Eparhia Odesei. La 25 iunie 1954 a primit ultima numire, la catedrala Sfânta Ecaterina din Herson. Sănătatea lui era zdruncinată de ani de temniță și lagăr. A trecut la Domnul la 17 octombrie 1954 și a fost îngropat în cimitirul orașului, lângă biserica Tuturor Sfinților.

La 28 martie 2007 moaștele lui au fost aflate în cimitirul Hersonului și duse în aceeași zi în catedrala Sfântul Duh din oraș, unde se găsesc și acum. În 2008 Sfântul Sinod l-⁠a numărat între sfinți, ca preacuvios mărturisitor. Este pomenit la 17 octombrie, ziua mutării la Domnul, și la 28 martie, ziua aflării moaștelor (stil nou). În Alexandria există o biserică închinată lui, singura din Ucraina cu acest hram.