Vasile Țvetkov

Sfântul Cuvios Mucenic Vasile Țvetkov, arhimandrit, pe numele din lume Gavriil Gheorghievici Țvetkov, s-⁠a născut la 21 martie 1867 în satul Lesok, ținutul Reazan, în familia paracliserului Egor Tihonovici Țvetkov și a soției sale Varvara Nikolaevna. Din 1884 a lucrat ca poștaș la oficiul din Pronsk. După școala teologică a hotărât să se închine slujirii lui Dumnezeu și în 1893 a intrat novice în Mănăstirea Nikolo-⁠Radovițki din ținutul Egorievsk. La 28 aprilie 1896 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 14 mai 1899 ieromonah, mutat la Mănăstirea Sfânta Treime din Reazan și numit sacristan. În 1902 a devenit vistiernic și a primit o distincție, apoi binecuvântarea Sfântului Sinod pentru viață monahală curată și osteneli de vistiernic. În 1906 a fost mutat la Pustia Pronsk, în 1907 s-⁠a întors la Treime ca membru al consiliului economic, în 1910 vistiernic, în 1911 locțiitor de egumen, apoi egumen al Pustiei Spasski din Pronsk și ridicat la rangul de egumen. În 1912 a trecut la Mănăstirea Pokrovo-⁠Voldinski din Astrahan, unde a primit ordinul Sfânta Ana, iar la 5 iunie 1916 a fost făcut arhimandrit. În același an s-⁠a întors în eparhia Reazanului ca egumen al Mănăstirii Pokrov din Dankov, unde a slujit până la închiderea ei.

În august 1918 a scris arhiepiscopului Ioan al Reazanului despre cum a fost luat inventarul averii mănăstirii de către sfatul țărănesc și chiar mașina lui de scris a fost luată; întrebat cum să se poarte la închiderea mănăstirii, a primit răspunsul: de luat la cunoștință și de pus la dosar. Între 1919 și 1930 a slujit la biserica Sfântului Dimitrie din Dankov și în satele Jukovo și Lipiagi, iar la 5 aprilie 1930 a fost numit egumen al bisericii Sfântului Gheorghe din Starîi Kelet, raionul Scopin.

La 26 august 1937 a fost arestat pentru că „în toată perioada revoluției a dus luptă neîmpăcată împotriva puterii sovietice”. Oamenii îl iubeau mult și veneau la el de peste tot, cinstindu-⁠i înțelepciunea duhovnicească și bătrânețea; chiar NKVD a consemnat aceasta. În închisoarea din Scopin a stat până la 17 septembrie, când dosarul a fost trimis troicii din regiunea Moscova, care la 11 octombrie 1937 l-⁠a osândit la moarte. Sentința a fost executată la 17 octombrie 1937, iar el a fost îngropat lângă Butovo, pe terenul împrejmuit al fostului poligon. A fost reabilitat în 1989.

Este pomenit la 17 octombrie, la 29 mai (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici de la Butovo, la 23 iunie în Soborul sfinților din Reazan, la 5 septembrie (zi mobilă) în Soborul sfinților din Moscova și la 23 septembrie în Soborul sfinților din Lipețk, după stilul nou.