Vichentie Nikolski

Sfântul Cuvios Mucenic Vichentie Nikolski a fost monah la Optina și a murit în lagărul Lokcimlag, în regiunea Arhanghelsk, la 11 decembrie 1937.

Chemarea

S-⁠a născut în 1888, la Sankt Petersburg, și a fost botezat Victor. Bunicul lui era preot într-⁠o parohie săracă, iar tatăl, Alexandru Nikolski, a părăsit starea preoțească, a făcut dreptul la universitate și a lucrat la Ministerul Finanțelor. Fiind bine așezat, tatăl nu dorea ca al treilea fiu să plece la mănăstire. După revoluție a pierdut tot ce avea și s-⁠a mutat la Kașira; i-⁠a scris fiului: „Părinte Vichentie, cât de drept ai avut”. A murit în 1921, iar soția lui în 1922. Din copilărie Victor fusese bolnăvicios și, fiind respins la serviciul militar, a rămas acasă. Înclinat spre viața duhovnicească, în mai 1913, la douăzeci și cinci de ani, a intrat în mănăstirea Optina din gubernia Kaluga. Ca om învățat, a lucrat în cancelaria mănăstirii. După 1918 a fost tuns monah cu numele Vichentie. Starețul i-⁠a propus să primească preoția, dar el a răspuns că ar prefera să rămână monah.

Anii de după închiderea Optinei

Când mănăstirea a fost închisă, părintele Nectarie, duhovnicul obștii, a fost izgonit, iar monahul Vichentie a fost încredințat preotului parohiei din Kozelsk. Acest preot a scris despre el că în doi ani și jumătate nu a ieșit nici o dată din ograda bisericii cu voia lui, nu s-⁠a așezat la masă, nu a stat de vorbă de dragul vorbirii și nu și-⁠a impus învățătura nimănui, dar toți simțeau în el puterea lui Dumnezeu. Monahia Ambrozia Oberuceva își amintea că ducea o viață foarte aspră, ca un monah adevărat, și purta sărăcia cu smerenie. Când ea a fost grav bolnavă, i-⁠a adus un manuscris cu scurte vieți ale monahilor îngropați la cimitirul schitului.

În 1923 mănăstirea a fost desființată și a lucrat un an la muzeul Optinei, apoi s-⁠a mutat la Romnî, în Ucraina, unde a fost paznic de biserică până la închiderea ei. În 1927 OGPU l-⁠a trimis înapoi la Kozelsk. La 18 august 1930 au fost arestați patruzeci de monahi și mireni, între ei și Vichentie, învinuiți că păstrează o organizație monahală. Închis întâi la Suhiniči, el a spus la interogatoriu că nu se recunoaște vinovat și că nu a știut de nicio grupare contrarevoluționară; a recunoscut doar că în 1929 a făcut, la cererea protoiereului din Kozelsk, o listă a monahilor locului. La 27 noiembrie 1930 troica OGPU l-⁠a condamnat la cinci ani de lagăr.

Lagărul și exilul

A fost trimis la lagărele Vișera, la Solikamsk, trecând cinci luni prin închisoarea din Perm. Era grav bolnav de tuberculoză pulmonară și nu putea lucra. La 26 aprilie 1931 a fost eliberat de comisia pentru bolnavi și bătrâni și exilat în Ural, la Kudîmkar, apoi în satul Dubrovka din regiunea Perm. Acolo a locuit cu ieromonahul Aifal Panaev, tot din Optina († 1936). Într-⁠o scrisoare către o cunoscută din Kozelsk, a spus că este mulțumit cu locul pustiu, cu mesteacăni și brazi, și că, deși flămând, mănâncă mereu supă de urzici, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, cu cuvintele „slavă lui Dumnezeu pentru toate” ale Sfântului Ioan Gură de Aur.

La 5 septembrie 1935 a fost lăsat să se întoarcă la Kozelsk. A locuit în gazdă, apoi, după moartea gazdei, în altă casă, împreună cu monahul Teodul Slepuhin, în vârstă de șaptezeci și cinci de ani. Gazda a mărturisit mai târziu că el citea tot timpul, stătea zile întregi în pivniță și ieșea numai noaptea sau pe vreme rea, iar monahiile din oraș îl ajutau cu hrană.

Ultima arestare

La 24 iulie 1937 a fost arestat din nou și închis la Kozelsk. La primul interogatoriu, derutat, a recunoscut că vorbise în convorbiri private despre lipsa pâinii, dar la 8 august a refuzat să recunoască vreo vină. Spusese doar, în discuție cu Slepuhin, că pe vremea țarului erau mai multe produse și hârtie, și că nu mai poate cumpăra nici un toc sau caiet. A negat și că ar fi adunat monahii. Troica NKVD l-⁠a osândit la 8 septembrie la zece ani de lagăr, iar la 29 septembrie a fost trimis cu etapa la Kotlas și apoi la Lokcimlag, regiunea Arhanghelsk. A murit acolo la 11 decembrie 1937 și a fost îngropat într-⁠un loc necunoscut.

Sfântul este pomenit la 11 decembrie și, după stilul nou, la 7 februarie (dată mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 31 iulie în Soborul sfinților din Kaluga, la 24 octombrie în Soborul tuturor sfinților strălucit la Optina și la 1 noiembrie în Soborul sfinților din Mitropolia Arhanghelsk.