Serafim Ciceagov

Sfântul Sfințit Mucenic Serafim (în lume Leonid Mihailovici Ciceagov), născut la 9 iunie (după alte izvoare 9 ianuarie) 1856 la Sankt-⁠Petersburg, a fost mitropolit al Bisericii Ortodoxe Ruse, împușcat la 11 decembrie 1937 pe poligonul de la Butovo, lângă Moscova. A fost reabilitat după moarte și canonizat de Biserica Rusă în 1997, ca Sfânt Mucenic. Este pomenit la 28 noiembrie (11 decembrie), precum și în Soborul Noilor Mucenici de la Butovo și în Soborul Sfinților de la Diveevo.

Familia și ofițerul S-⁠a născut în familia unui colonel (după alt izvor general-⁠maior) de artilerie, Mihail Nikiforovici Ciceagov, și a Mariei Nikolaevna, dintr-⁠un neam nobiliar mic, dar cunoscut, din ținutul Kostroma, cu mare tradiție militară. Străbunicul său a luat parte la o cercetare a Oceanului Înghețat de Nord în vremea Ecaterinei a II-⁠a, iar bunicul, amiralul Pavel Ciceagov, s-⁠a luptat în apărarea Rusiei în invazia franceză. Un izvor spune că nu uita niciodată de nobilimea lui și o punea cel puțin la fel de sus ca arhieria sa. A fost botezat la 20 octombrie 1856 în biserica Sfântul Alexandru Nevski de la școala militară Mihailovski. A terminat gimnaziul în 1870 și Corpul de Pagi în 1875, cu rezultate bune, și în 1875 a primit gradul de sublocotenent. A fost repartizat la artilerie și a luptat în războiul ruso-⁠turc din 1877-1878, primind Crucea Sfântului Gheorghe pentru curajul de la asediul Plevnei, ordinele Sfânta Ana și Sfântul Stanislav pentru bătăliile și trecerea munților Balcani și o sabie cu inscripție din partea împăratului. A fost apoi locotenent în gardă, din 1881 căpitan de stat major.

După războiul din 1878 s-⁠a întors la Sankt-⁠Petersburg, unde l-⁠a cunoscut pe Ioan de Kronstadt, preot cunoscut și foarte respectat, care i-⁠a devenit îndrumător duhovnicesc. La 8 aprilie 1879 s-⁠a căsătorit cu Natalia Dohturova, fiica generalului Dmitri Dohturov, și au avut patru fiice: Vera, Natalia, Leonida și Ecaterina. În 1881 a fost trimis în Franța, la manevrele armatei franceze, și a studiat artileria franceză, primind Legiunea de Onoare. A mai primit Crucea de Fier a României, ordinul bulgar Sfântul Alexandru și ordinul muntenegrean Cneazul Danilo I, a luat parte la înarmarea fortărețelor de la granița de vest și la dotarea armatei bulgare și a publicat amintiri despre șederea împăratului Alexandru al II-⁠lea în armata Dunării. Războiul l-⁠a marcat adânc: a studiat medicina la nivel superior, ca să îngrijească mai bine răniții, și a făcut cercetări de pionierat în tratarea rănilor cu substanțe din plante, scriind lucrarea „Convorbiri medicale”. A început să se intereseze de teologie și a studiat singur, apoi a hotărât să-⁠și lase cariera și să-⁠și dăruiască viața Bisericii. Soția lui nu a primit la început hotărârea, dar a fost convinsă după o lungă convorbire cu Ioan de Kronstadt.

Preotul Și-⁠a dat demisia din armată la 15 aprilie 1890 sau 1891 și s-⁠a mutat cu familia la Moscova, unde a început studiile bisericești. A fost hirotonit diacon la 26 februarie 1893 în biserica Celor Doisprezece Apostoli din Kremlin și două zile mai târziu preot. A restaurat din banii săi, 15.000 de ruble, biserica dărăpănată, pentru care mitropolitul Serghie al Moscovei i-⁠a dat dreptul să poarte nabedrenik și camilafcă. Soția lui a murit după o boală grea în 1895. În 1896 a fost numit preot militar pentru trupele de artilerie din garnizoana Moscovei, la biserica Sfântul Nicolae din Vagankovo, rămasă închisă treizeci de ani și refăcută tot cu mijloacele lui. Pentru amintirile de război a fost răsplătit cu ordinul bulgar Sfântul Alexandru și cu cel grecesc al Mântuitorului Hristos.

A făcut mai multe pelerinaje la Diveevo și la Sarov. Acolo a scris istoria mănăstirii Sarov și o viață a monahului Serafim de Sarov, după povestirile călugărițelor care îl cunoscuseră, lucrare care a ajutat la canonizarea Sfântului Serafim în 1903. „Letopisețul mănăstirii Serafimo-⁠Diveevo” a apărut în 1896 în prima ediție. Natalia Ciceagova a fost îngropată la Diveevo, lângă un mormânt gol rânduit pentru părintele Ciceagov.

După moartea soției s-⁠a călugărit la Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie și a primit numele Serafim. A fost apoi egumen și arhimandrit al mănăstirii Sfântul Eftimie din Suzdal, apoi al mănăstirii Noul Ierusalim de lângă Moscova. În 1905 a fost numit episcop de Suhumi, apoi, după izvoarele ucrainene, al Orelului și Sevsk, al Tverului și Kașin și al Chișinăului și Hotinului. În 1928 a devenit mitropolit de Petrograd (Leningrad), până în 1933, când s-⁠a retras din pricina vârstei și a sănătății.

Chișinăul În 1908-1914 a fost episcop al Chișinăului și Hotinului. A început mai multe construcții de biserici și a sprijinit învățătura religioasă. Activitatea lui în Basarabia a fost însă și motiv de controverse, legate de politica de rusificare a autorităților țariste: după izvorul românesc, a luat măsuri represive împotriva manifestărilor românești, arzând în curtea Palatului eparhial biblioteca ieromonahului Gurie Grosu, care conducea revista „Luminătorul”, a interzis slujbele în limba română, a destituit sau mutat în afara guberniei preoți români și a susținut ideea că moldovenii sunt un neam deosebit de români. Politicile acestea au avut urmări neplăcute asupra identității naționale a românilor basarabeni. Același izvor spune că era sprijinit de filiala basarabeană a Sutelor Negre; în 1909 a fost ales președinte de onoare al filialei din ținutul Akkerman a Uniunii poporului rus. A făcut parte din comisia pentru ridicarea monumentului lui Alexandru I la Chișinău, în 1911.

Arestarea și moartea În 1937, la patru ani după retragerea sa, a fost arestat și acuzat de propagandă monarhistă. A fost condamnat la moarte prin împușcare și executat la 11 decembrie 1937 pe poligonul de la Butovo. Biserica Rusă l-⁠a canonizat în 1997 ca Nou Mucenic.