Teodor Simonovski

Sfântul Ierarh Teodor de la Simonov a fost ucenic al Cuviosului Serghie de Radonej, întemeietorul și întâiul egumen al mănăstirii Simonov din Moscova și mai târziu arhiepiscop al Rostovului. S-⁠a născut pe la 1340 și a adormit la 28 noiembrie 1394. A fost cărturar, traducător și iconar și este cinstit în soboarele sfinților din Moscova, din Radonej și din Rostov. Este pomenit la 28 noiembrie.

Copilăria și chemarea

S-⁠a născut în familia lui Ștefan, fratele mai mare al Sfântului Serghie de Radonej, din boierii Rostovului; bunicul era om cu greutate la curtea cneazului Andrei de Radonej, iar tatăl a fost duhovnicul marelui cneaz Simeon cel Mândru. Rămas devreme fără mamă, Ioan a fost crescut de unchiul său, Serghie, iar la doisprezece ani, venind cu tatăl, ajuns monah, în vizită la Serghie, a fost tuns de acesta în monahism cu numele Teodor, la 20 aprilie, ziua Sfântului Teodor Trihinul; după obiceiul de atunci, monahul primea numele sfântului din ziua tunderii. A început viața monahală la Troițe-⁠Serghieva Lavră, sub îndrumarea lui Serghie, trăind în înfrânare, curăție și rugăciune, la slujbe, cu citirea Scripturii, și s-⁠a învățat grecește, a exersat iconografia și a citit mult. După hirotonia ca preot, se spune că, pe când slujea Liturghia cu Serghie și cu părintele Ștefan, unii monahi au văzut un înger al lui Dumnezeu slujind împreună cu ei.

Egumen la Simonov

Se ruga adesea noaptea și într-⁠una din rugăciuni a auzit un glas: „Teodore, du-⁠te în pustie; vei întemeia o mănăstire, vei aduna în ea mulți nevoitori și vei avea mare răsplată în ceruri.” Cu binecuvântarea lui Serghie și a mitropolitului Alexie, în 1370 a întemeiat o mănăstire cu hramul Nașterii Maicii Domnului în satul Simonovo, lângă Moscova, pe un pământ dăruit de boierul Ștefan Vasilievici Hovrin, care s-⁠a călugărit și a primit numele Simon, de aceea mănăstirea s-⁠a numit Simonov. Adunând mulți monahi, a rânduit o viață de obște strictă, iar mitropolitul Alexie l-⁠a numit egumen. Cum drumul mare trecea pe lângă mănăstire și oaspeții tulburau liniștea, în 1379 Teodor a mutat mănăstirea pe un loc mai potrivit, numit Noul Simonov, cu hramul Adormirii Maicii Domnului. Acolo s-⁠au tuns Cuvioșii Chiril și Ferapont de la Beloozero.

În 1374 a cunoscut pe Ciprian, trimisul patriarhului Filotei al Constantinopolului, viitor mitropolit al Rusiei, cu care a rămas, ca și învățătorul său Serghie, prieten. În lupta politică din jurul scaunului mitropolitan, a sprijinit statornic pe Ciprian, căruia i-⁠au scris Serghie și el în vremea încercărilor lui nereușite de a ajunge la Moscova. După bătălia de la Kulikovo a ajuns duhovnicul marelui cneaz Dimitrie, în locul lui Mitiai, potrivnic al lui Ciprian. În februarie 1381 a plecat în fruntea unei solii la Kiev, ca să-⁠l cheme pe prietenul Ciprian la mitropolia Rusiei, izgonit din Moscova în 1378. Ciprian a fost izgonit a doua oară în toamna lui 1382, iar locul lui l-⁠a luat Pimen, pus la Constantinopol în locul lui Mitiai. Teodor, împreună cu episcopul Dionisie de Nijni Novgorod, a început lupta împotriva lui Pimen, de care nici marele cneaz nu era mulțumit, și în iunie 1383 a plecat cu Dionisie la Constantinopol, cu o scrisoare de osândire a lui Pimen. Dionisie s-⁠a întors cu sprijin patriarhal, iar Teodor a rămas la Constantinopol până la sfârșitul lui 1384; s-⁠a întors cu rangul de arhimandrit și de „întâi-⁠preot”, iar mănăstirea lui a devenit stavropighie patriarhală, adică subordonată direct patriarhului.

Tulburările au continuat: Dionisie a fost reținut la Kiev de cneazul Vladimir Olgherdovici și a murit acolo, iar Pimen a plecat din nou la Constantinopol. În 1387 Teodor a mers acolo ca să mărturisească împotriva lui Pimen, sperând să-⁠l găsească pe Ciprian; dar acesta se afla în Lituania, și judecata s-⁠a lungit. Foștii dușmani, Teodor și Pimen, s-⁠au înțeles și au fugit din capitală pe un drum lung, prin Asia ocupată de turci; sinodul i-⁠a osândit pe amândoi în lipsă. În călătoria aceasta, întorși în 1388 în Rusia, Pimen l-⁠a făcut pe Teodor arhiepiscop al Rostovului, ridicând astfel rangul eparhiei. Aflând în 1389 de moartea patriarhului Nil, care îl depusese, Pimen a plecat din nou, iar în Rusia l-⁠au întâmpinat episcopii; trei dintre ei, între care Teodor, l-⁠au însoțit. La Tana genovezii i-⁠au cerut lui Pimen o datorie și au luat o sumă mare, jefuind practic solia, iar la Caffa, prin uneltirile lui Pimen, Teodor a fost jefuit și aruncat în temniță. Eliberat, a ajuns la Constantinopol și acolo, cu Ciprian, a mărturisit împotriva lui Pimen. Pimen a fost depus definitiv, iar Ciprian a fost reașezat. La 6 martie 1390 Ciprian și episcopii care îl însoțeau, între care Teodor al Rostovului, au ajuns la Moscova și au fost primiți solemn de marele cneaz Vasile Dimitrievici.

Arhiepiscop al Rostovului

Întors din a treia călătorie la Constantinopol, s-⁠a retras în eparhia sa, foarte întinsă. Păstorirea lui scurtă a lăsat o amintire luminoasă, iar canonizarea lui timpurie, în secolul al XV-⁠lea, arată cinstirea largă de care s-⁠a bucurat în Rostov. Există o mărturie sigură că a fost un timp lipsit de rangul episcopal: la un canon tradus de el scrie că a fost tălmăcit în rusește de un om „lepădat de Biserică, din fața arhierească, cu numele Teodor, deși nevrednic, preot”. Se presupune că e vorba de depunerea făcută de Pimen după conflictul din drumul spre Constantinopol; alte documente nu se cunosc. La Rostov a întemeiat mănăstirea de maici a Nașterii Maicii Domnului și a zugrăvit el însuși icoana Maicii Domnului pentru ea. După unele izvoare, arhiepiscopul a fost hirotonit la Constantinopol în 1387, iar eparhia lui cuprindea la moarte Rostovul, Iaroslavlul, Beloozerul, Veliki Ustiug, Uglici și Mologa.

A adormit la 28 noiembrie 1394 și a fost îngropat în catedrala Adormirii din Rostov, la colțul de sud-⁠vest, unde se află moaștele lui. A fost cinstit ca ierarh încă din secolul al XV-⁠lea, dar în secolul al XIX-⁠lea cinstirea lui în toată Biserica a încetat, din motive necunoscute, și a fost reluată abia în 1912. Prima lui viață nu s-⁠a păstrat; Epifanie cel Prea Înțelept avea de gând s-⁠o scrie, dar nu se știe dacă a făcut-⁠o. Cea mai veche viață cunoscută e din 1723.

Opera

Nu s-⁠au aflat texte originale ale lui, dar a scris desigur scrisori către Ciprian și a luat parte la alcătuirea osândirii lui Pimen. În schimb, activitatea lui de traducător este dovedită prin multe copii ale canoanelor traduse de el, mai ales ale lui Filotei Kokkinos: canonul Maicii Domnului pentru secetă, cu acrostih, canonul Adormirii, canonul pentru foamete, rugăciune pentru secetă și rugăciunile lui Filotei „la botez”, precum și rânduiala sfințirii mici a apei și canonul de rugăciune al Maicii Domnului al lui Ioan de Euhaita. A fost și iconar de seamă: sunt cunoscute icoanele „Deisis de la Bolvanovka” și chipul Cuviosului Serghie de Radonej.