Virilad din Nicopole

Sfântul Mucenic Virilad din Nicopole a fost paznic de temniță în Nicopole, în Armenia, și a primit cununa muceniciei împreună cu cei patruzeci și cinci de mucenici ai orașului, în vremea împăratului Liciniu (307-324).

Liciniu, împăratul din răsărit, a poruncit să fie chinuiți și omorâți toți cei care nu se întorc la păgânism. Când a început prigoana la Nicopole, peste patruzeci de creștini au hotărât să se înfățișeze de bunăvoie înaintea prigonitorilor, să mărturisească deschis credința în Fiul lui Dumnezeu și să primească chinurile. Căpetenii erau Leonte, Mauriciu, Daniel, Antonie și Alexandru, cunoscuți pentru viața lor virtuoasă. Ighemonul Lisie, uimit de unitatea și curajul lor, a încercat să-⁠i convingă să jertfească zeilor, dar ei au rămas neclintiți și au respins argumentele lui. A poruncit să fie loviți peste față cu pietre, apoi legați în lanțuri și aruncați în temniță.

În temniță sfinții se bucurau și cântau psalmii lui David. Leonte îi întărea pe frați și îi pregătea pentru noi chinuri, amintindu-⁠le de curajul celor care pătimiseră înaintea lor. Văzând suferințele lor, a cerut lui Dumnezeu să le dea cât mai curând sfârșitul nevoinței. În miezul nopții, când cântau psalmi, li s-⁠a arătat un înger al Domnului și temnița s-⁠a luminat. Îngerul le-⁠a spus că lupta lor se apropie de capăt, iar numele lor sunt scrise în ceruri. Doi paznici ai temniței, Menea și Virilad, care văzuseră acestea, au crezut în Hristos. A doua zi, ighemonul a hotărât să-⁠i omoare. După chinuri cumplite, au fost arși în foc, iar oasele aruncate în râu (în jurul anului 318). Oameni evlavioși le-⁠au găsit și le-⁠au păstrat. Mai târziu, când Biserica a căpătat libertate, pe locul acela s-⁠a zidit o biserică închinată celor patruzeci și cinci de mucenici.

Sfântul Virilad este pomenit la 23 iulie, în stil nou, împreună cu ceilalți.