Vladimir Riasenski

Sfântul Sfințit Mucenic Vladimir Riasenski a fost preot în Ostașkov, gubernia Tver, și a murit în lagăr la 4 decembrie 1932, în ziua Intrării în biserică a Maicii Domnului.

S-⁠a născut în 1891, în Ostașkov, în familia preotului Teodor Riasenski. După seminarul din Tver a fost hirotonit preot pentru biserica din satul Spas-⁠Esenovici și, la 2 septembrie 1916, mutat la cererea lui la biserica din pogostul Volgo, ținutul Ostașkov. În anii douăzeci a slujit la biserica Semnului din Ostașkov. De multe ori a fost chemat la Ceka și amenințat să înceteze predicile, dar a răspuns mereu: „Am predicat și voi predica”.

În noiembrie 1929 a murit protoiereul Ioan Bobrov, unul din cei mai vechi preoți din Ostașkov și mulți ani protopop; la înmormântarea lui s-⁠a strâns aproape tot orașul, iar cortegiul s-⁠a întins pe jumătate din oraș. Mai mulți preoți au rostit cuvântări, iar părintele Vladimir a amintit că protoiereul Ioan suferise multe prigoane, fusese osândit încă în 1918 la treizeci de ani de închisoare și că arestul și ancheta îi grăbiseră sfârșitul. Curând, el însuși a trebuit să mărturisească credința în lanțuri. Un șelar cu atelier în Ostașkov, vrând să scape de supravegherea soției și să plece la Moscova și la petreceri, a născocit pretextul că merge la întruniri contrarevoluționare secrete la mănăstirea Jitnîi, ale unei organizații numite „Ancora Roșie”. Cumnatul său, muncitor la o fabrică de piele, a scris despre asta GPU-⁠ului din Ostașkov și, în decembrie 1929, a confirmat la anchetă. S-⁠au ridicat învinuiri de „contrarevoluție” și împotriva unor oameni ai bisericii: epitropul Dimitrie Melnikov, regentul Constantin Eklund, medicul Nicolae Roslakov și șelarul Pavel Akimov. Părintele Vladimir a fost învinuit că ar fi spus că distrugerea religiei duce la prăbușirea culturii și a Rusiei, iar conducătorii fură bogățiile țării și le trimit în străinătate.

Nimeni nu s-⁠a recunoscut vinovat, iar materialul anchetei nu rezista celei mai mici verificări, dar GPU a trimis dosarul spre judecată extrajudiciară. La 26 decembrie 1930 troica OGPU l-⁠a condamnat pe medic la zece ani de lagăr, pe părintele Vladimir și pe regent la cinci ani, pe Akimov la trei ani, iar pe epitrop la cinci ani de exil în Țara de Nord. Închisoarea din Velikie Luki, etapele prin închisorile de tranzit și munca peste puteri în lagăr l-⁠au slăbit, iar după un an și jumătate părintele Vladimir a murit, în ziua Intrării în biserică a Maicii Domnului, 4 decembrie 1932.

Sfântul este pomenit la 5 decembrie și, după stilul nou, la 7 februarie (dată mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 18 iulie (dată mobilă) în Soborul sfinților din Tver și la 29 august (dată mobilă) în Soborul sfinților din Kuzbas.