Vlasie

Sfântul Cuvios Vlasie din Amorio a fost un monah din secolul al IX-⁠lea, preot, nevoitor și întemeietor de schit în Muntele Athos, mort în Constantinopol. Numele lui din lume era Vasile.

S-⁠a născut în satul Aplatiani, lângă Amorio, în Asia Mică. La începutul secolului al IX-⁠lea și-⁠a părăsit patria și a plecat la Constantinopol, unde a fost hirotonit diacon la Sfânta Sofia de Sfântul Patriarh Ignatie; tot la Sfânta Sofia avea ca preot pe fratele său. După o fugă plină de peripeții în Bulgaria și după izbăvirea lui minunată, a călătorit spre Roma, unde a rămas aproape doisprezece ani, a fost hirotonit preot, a dus o viață minunată în obștea Sfântului Cezar, a făcut minuni și a fost vizitat de două ori de Maica Domnului în vedenie. S-⁠a întors și s-⁠a retras patru ani în mănăstirea Studion, unde a legat prietenie cu împăratul Leon al VI-⁠lea Înțeleptul și cu Sfântul Patriarh Antonie.

În jurul anului 896, dorind să treacă singur prin lupta mucenicească, a venit în Athos cu câțiva ucenici și a zidit un schit. După ce l-⁠a făcut strălucit și a lăsat urmaș pe unul dintre ucenici, s-⁠a retras în părțile pustii ale Muntelui, la nevoință și rugăciune. Rămânea singur în pustie, închinat întreg rugăciunii, fără să-⁠i pese de hrană sau de fiarele sălbatice; se hrănea cu cuvintele dumnezeiești și cu iarba muntelui, iar animalele pădurii îi erau prieteni. Adesea, la Liturghiile lui în aer liber slujeau împreună cu el îngerii, iar păstorii rămâneau uimiți de cântările cerești. Pentru tot Athosul era ca o stea strălucitoare.

După alți doisprezece ani de nevoință, s-⁠a întors la mănăstirea Studion, fiindcă oamenii începuseră să-⁠l tulbure. După o arșiță puternică, văzându-⁠și mai dinainte sfârșitul, a slujit Liturghia pentru ultima oară și și-⁠a dat sufletul Ziditorului. Viața lui a fost scrisă în jurul anului 940 de un monah studit, ucenic al ucenicului lui. Este pomenit la 31 martie.