Xenofon Ctitorul

Sfântul Cuvios Xenofon Ctitorul a fost întemeietorul mănăstirii Xenofont din Muntele Athos, la sfârșitul secolului al X-⁠lea și începutul secolului al XI-⁠lea. A fost canonizat de Patriarhia Ecumenică la 24 noiembrie 1997.

Provenea dintr-⁠o familie vestită și înstărită și avea o bună educație. A fost contemporan cu Cuviosul Atanasie Athonitul, a cărui viață povestește că a vindecat prin minune pe fratele lui Xenofon, Teodor, bolnav de cancer. După tradiție, Xenofon a ajuns în locul unde se află astăzi mănăstirea lui și a găsit o bisericuță a Sfântului Dimitrie și icoana făcătoare de minuni a Sfântului Gheorghe. Icoana fusese în vremea iconoclasmului la Constantinopol, unde sfintele icoane erau arse de eretici, dar, aruncată în foc, a rămas întreagă. Un iconoclast, mai îndrăzneț decât ceilalți, a lovit cu sabia chipul Sfântului în bărbie și din rană a țâșnit sânge, ca și cum Sfântul ar fi fost viu, mustrând rătăcirea ereticilor; rana se vede până azi. Ereticii au fugit, iar un creștin cuvios a dus icoana la țărm și a aruncat-⁠o în mare, ca s-⁠o scape. Astfel icoana a ajuns la mănăstirea Xenofont, pentru a fi sprijin, mângâiere și ocrotire locului. Văzând-⁠o, Xenofon a ridicat pe cheltuiala lui o mănăstire nouă și măreață, închinată Marelui Mucenic Gheorghe Purtătorul de biruință, în anul 998.

Se deosebea prin discernământ, milostenie, smerenie și, mai ales, dreptate, de aceea a fost numit „cel drept". La începutul secolului al XI-⁠lea a făcut pace între mănăstirile Athosului în disputele de hotare, iar „asfaliile" lui, adică actele încheiate de el, arată înțelepciunea minții, blândețea inimii și spiritul de pace. Aproape de sfârșitul vieții a renunțat la egumenie în favoarea fratelui său Teodor, ca să se liniștească până la sfârșit, între 1018 și 1035. Prima prăznuire s-⁠a făcut la 23-24 aprilie 1998, cu o slujbă nouă pe note. Este pomenit la 24 aprilie.