Zenon de la Icalto

Sfântul Cuvios Zenon de la Icalto a fost unul dintre cei doisprezece ucenici ai Sfântului Ioan din Zedazeni, nevoitori sirieni (capadocieni) care au întemeiat monahismul georgian pe la mijlocul veacului al VI-⁠lea. A întemeiat mănăstirea Icalto, în Kahetia.

Cei treisprezece părinți veniți din Capadocia erau probabil georgieni, formați duhovnicește la Lavra Sfântului Simeon Stâlpnicul și în alte mănăstiri din Siria și Mesopotamia, ca să se întoarcă acasă și să ajute la luminarea țării. Conducătorul lor, Sfântul Ioan din Zedazeni, a primit educația la Antiohia, a îmbrățișat de tânăr monahismul, a câștigat blândețe, smerenie și darul facerii de minuni, și i-⁠au venit la el mulți ucenici. Dintre ei a ales prin sorți doisprezece și, împlinind porunca Maicii Domnului, a pornit cu ei spre Georgia. Pe drum au primit binecuvântarea Sfântului Simeon Stâlpnicul cel Tânăr și, ajunși la Mțheta, au trecut râul Kura „cu picioarele uscate” și au fost întâmpinați cu bucurie de popor, de regele Parsman (542-557) și de catolicosul Evlavie (552-560). Cu binecuvântarea catolicosului s-⁠au așezat pe muntele Zedazeni, trăind în colibe, hrănindu-⁠se cu ierburi și rădăcini și rugându-⁠se neîncetat. După ce Aviv și Ise au fost aleși episcopi, Maica Domnului i s-⁠a arătat în vis lui Ioan și i-⁠a poruncit să-⁠și trimită ucenicii în felurite locuri ale Georgiei. Zenon a mers în Kahetia, apoi Ștefan; Pirru, Mihail, Tadeu și Isidor au plecat în Kartlia.

Despre Sfântul Zenon, „stâlp al dulcii ascultări”, se spune că, după ce a săvârșit propovăduirea în munții Kahetiei de sus, a întemeiat mănăstirea de la Icalto, unde a fost îngropat, după mari nevoințe, în biserica soborniceasă a Chipului Nefăcut de Mână al Mântuitorului.

Sfântul este pomenit la 20 mai, în stil nou, împreună cu Sfântul Ioan din Zedazeni și ceilalți ucenici.