Zinon din Nicomidia

Sfântul Mucenic Zinon din Nicomidia a fost ostaș și a fost ucis cu pietre, apoi decapitat, pentru că l-⁠a mustrat cu îndrăzneală pe împăratul Maximian, în vremea prigoanei lui Dioclețian, împreună cu episcopul Antim al Nicomidiei și cu alți mucenici.

Prigoana s-⁠a înăsprit după ce un incendiu a izbucnit în palatul imperial din Nicomidia și păgânii au învinuit pe creștini că l-⁠au pus cu intenție. Au fost cruzi fără seamăn: numai în Nicomidia, în ziua Nașterii Domnului, au ars în biserică până la douăzeci de mii de oameni la rugăciune. Totuși creștinii și-⁠au mărturisit credința și au primit moartea. Dorotei, Mardonie, Migdonie, Petru, Indis și Gorgonie au murit în felurite chipuri: unii tăiați cu sabia, alții arși, îngropați de vii sub pământ sau înecați. Zinon a fost ucis cu pietre și apoi decapitat. Atunci a pierit de mâna păgânilor și fosta preoteasă, fecioara Domna, și Eftimie, care se îngrijiseră ca trupurile mucenicilor să fie îngropate. Episcopul Antim a stat ascuns într-⁠un sat apropiat, la cererea turmei, și de acolo îi îndemna pe credincioși în scrisori să rămână tari. O scrisoare trimisă prin diaconul Teofil a fost prinsă și dusă împăratului; Teofil a murit sub chinuri fără să dea în vileag ascunzătoarea episcopului. Cu timpul Maximian a aflat unde este și a trimis ostași. Pe drum au dat de episcop, care nu a fost recunoscut, i-⁠a chemat, i-⁠a ospătat și le-⁠a spus cine este. Ei, uimiți, au vrut să-⁠l lase și să spună că nu l-⁠au găsit, dar episcopul nu a primit minciuna; ostașii au crezut și au fost botezați. Înaintea împăratului, care a pus în față unelte de chin, Antim a spus că cel ce vrea să moară pentru Hristos nu se sperie de ele. A fost chinuit cumplit și decapitat, slăvind pe Dumnezeu până la ultima suflare (în anul 302).

Sfântul Zinon este pomenit la 10 ianuarie și la 16 septembrie, în stil nou, împreună cu Antim și ceilalți.