Acvila și Priscila

Sfinții Apostoli Acvila și Priscila au fost o pereche de soți iudeo-⁠creștini din veacul I, făcători de corturi, care i-⁠au dat Sfântului Pavel adăpost și au împărțit cu el osteneala pentru Evanghelie. Acvila este socotit după tradiție între cei șaptezeci de apostoli. Biserica Ortodoxă le pomenește împreună la 13 februarie, iar pe Acvila singur la 14 iulie.

Roma, Corintul și Pavel

Acvila era iudeu, născut în Pont, în nordul Asiei Mici, iar soția lui se numește în Noul Testament Priscila, sau Prisca în forma scurtă. Locuiseră la Roma până când împăratul Claudiu a poruncit iudeilor să părăsească orașul, și au venit la Corint (Fapte 18, 2). Istoricii mai discută dacă edictul datează din anul 41 sau din 49. Pavel, care făcea și el corturi, s-⁠a alăturat lor și a locuit și a lucrat în casa lor cât timp a propovăduit la Corint, optsprezece luni. Faptele nu spun dacă ei credeau deja în Hristos sau au devenit creștini prin el, dar sinaxarul grecesc spune că Pavel i-⁠a învățat și i-⁠a botezat.

Când Pavel a plecat din Corint, prin Cenhrea, spre Siria, Acvila și Priscila au plecat cu el pe mare până la Efes și au rămas acolo (Fapte 18, 18-19). Ei au continuat să lucreze la meșteșugul lor și să slujească Biserica.

Dascălii lui Apolo

La Efes l-⁠au auzit pe Apolo, iudeu din Alexandria, vorbitor iscusit și puternic în Scripturi, care vorbea cu îndrăzneală în sinagogă. El învăța cu exactitate despre Iisus, dar cunoștea numai botezul lui Ioan. Priscila și Acvila l-⁠au luat deoparte și i-⁠au tâlcuit mai desăvârșit calea lui Dumnezeu (Fapte 18, 24-26). Apolo a trecut apoi în Ahaia și a fost de mare ajutor credincioșilor de acolo. În acest loc Priscila este numită înaintea soțului ei, ca și în alte trei locuri din Noul Testament, iar Biserica a văzut în aceasta un semn al părții pe care ea a avut-⁠o în învățătură.

În scrisorile lui Pavel

De șase ori Noul Testament pomenește perechea, mereu împreună. În Prima Epistolă către Corinteni, scrisă la Efes, Pavel trimite salutări din partea lui Acvila și a Priscăi și a Bisericii din casa lor (16, 19). În Epistola către Romani, scrisă în jurul anilor 56-57, îi salută ca pe împreună-⁠lucrătorii săi întru Hristos Iisus, care și-⁠au pus gâtul pentru viața lui, și spune că nu el singur, ci toate Bisericile neamurilor le sunt recunoscătoare. Salută și Biserica din casa lor (16, 3-5), deci ei se aflau iarăși la Roma, unde edictul nu mai era în putere. În A Doua Epistolă către Timotei, din ultima temniță a lui Pavel, el le trimite încă o dată salutarea (4, 19).

Tradiția după Noul Testament

Izvoarele dau puține știri sigure despre ultimii lor ani. Tradiția Bisericii spune că Pavel l-⁠a pus pe Acvila episcop în Asia Mică, iar Constituțiile apostolice îl numesc între cei dintâi episcopi de acolo. Sinaxarul grecesc spune că prigonitorii i-⁠au prins și i-⁠au tăiat capul, așa că ei poartă amândoi numele de apostoli și de mucenici. Troparul zilei îi numește fruntași ai unei Biserici din casă și împreună-⁠lucrători ai lui Pavel.

Unii cercetători moderni au propus că Priscila ar fi scris Epistola către Evrei, dar este o părere a unei minorități și niciun scriitor vechi nu o spune. Biserica Catolică și Comuniunea Anglicană pomenesc perechea la 8 iulie.