Evghenie Zernov

Sfântul Sfințit Mucenic Evghenie Zernov a fost mitropolit al Gorkiului și Arzamasului, un ierarh cu slujire în Siberia, în Extremul Orient și la Vyatka, trecut prin Solovki și prin surghiun și împușcat în lagărul Karlag din regiunea Karaganda la 20 septembrie 1937. S-⁠a născut la 18 ianuarie 1877 la Moscova, în familia unui diacon. A fost trecut între sfinții Bisericii Ruse la Soborul Arhieresc din august 2000. Este pomenit la 26 ianuarie (8 februarie) și la 7 (20) septembrie.

Tinerețea și învățătura

Pe numele de mirean Semion Alexeevici Zernov, a absolvit școala duhovnicească Zaikonospasski și în 1898 seminarul din Moscova. La 8 martie 1900 a fost tuns în monahism cu numele Evghenie, la 5 aprilie a fost hirotonit ierodiacon, iar la 25 martie 1902, ieromonah. În 1902 a absolvit Academia Duhovnicească din Moscova cu titlul de candidat în teologie. Din august 1902 a fost profesor de teologie polemică, istorie și combaterea schismei ruse și a sectelor locale la seminarul din Cernigov, membru al consiliului frăției Sfântului Cneaz Mihail de Cernigov, conducător al bibliotecii-⁠sală de lectură și organizator al lecturilor religioase pentru popor. Din 4 august 1904 a fost inspector al seminarului. La 15 martie 1906 a fost numit rector al seminarului din Irkutsk și la 25 martie a fost ridicat la rangul de arhimandrit. În tulburările revoluției din 1905-1907 a reușit să liniștească seminarul fără măsuri represive. Din 1907 a fost și președinte al consiliului școlar eparhial, membru în comitetul misionar din Irkutsk, în Societatea Geografică Rusă, în frăția Sfântului Inochentie și în secția din Blagoveșcensk a Societății Imperiale Ortodoxe a Palestinei, și redactor al publicației eparhiale. În 1910 a fost raportorul principal la congresul misionar din Irkutsk.

Episcop

Din 20 ianuarie 1913 a fost episcop de Kirensk, vicar al Irkutskului, iar din 11 iunie 1914 episcop de Priamursk și Blagoveșcensk. A primit brâul (1904), ordinul Sfânta Ana (1908) și ordinul Sfântul Vladimir (1911, 1914). A luat parte la prima sesiune a Sfântului Sobor local din 1917-1918, ca membru al secțiilor a II-⁠a, a III-⁠a, a V-⁠a, a IX-⁠a, a X-⁠a și a XI-⁠a. În februarie 1918 s-⁠a întors în eparhie, în 1919 s-⁠a supus conducerii bisericești provizorii a Siberiei și, ca arhiepiscop, conducând temporar eparhia Vladivostok, s-⁠a împotrivit răspândirii reînnoirii. Într-⁠o scrisoare din 9 iulie 1923, de la Blagoveșcensk, către Patriarhul Tihon, a scris că în Extremul Orient a rămas în scaun doar el, dar și lui îi amenință îndepărtarea cu forța, fiindcă conducerea reînnoitoare trimite în locul lui un fals arhiepiscop, Daniil; că nu o recunoaște și, de aceea, trebuie să înceapă o luptă care se va sfârși probabil cu înfrângerea lui, pentru că între clerici sunt trădători; că luptă de multă vreme, dar singur, căci scaunele vecine sunt goale, fără episcop ortodox la Vladivostok, Cita, Irkutsk, Iakuțk și în Kamceatka. A scris că în pivnița lor stau de multă vreme trei preoți, pentru că n-⁠au vrut să intre în „Biserica Vie”, și că și la Habarovsk au fost închiși mulți clerici, iar trimisul acestei Biserici n-⁠are încă izbândă.

În noaptea de Adormirea Maicii Domnului din 1923, după priveghere, a fost arestat „pentru participare la întărirea puterii guvernului lui Kolceak” în vremea războiului civil, ceea ce a stârnit un protest de masă al credincioșilor, risipiți de autorități. A fost dus la Cita, apoi la Moscova, unde a fost eliberat provizoriu, cu interdicția de a părăsi orașul. La 21 mai 1924 a fost inclus în componența permanentă a Sinodului de pe lângă Patriarhul Tihon, dar era deja condamnat la trei ani și din 22 februarie a fost în lagărul Solovki, unde a fost ales cel mai în vârstă episcop între arhiereii din Solovki; a luat parte activă la alcătuirea „Memoriului episcopilor din Solovki”, cu îndemnul ca statul și Biserica să-⁠și normalizeze relațiile pe temeiul nemestecului în treburile celuilalt. În 1927 a fost trimis la domiciliu forțat în ținutul Ust-⁠Kulom, în Komi. A sprijinit Declarația mitropolitului Serghie din 1927. După eliberare, la 13 august 1930 a fost numit arhiepiscop al Belgorodului, dar hotărârea a fost anulată din pricina refuzului de înregistrare de către autorități. În 1931 a devenit arhiepiscop de Kotelnici, conducător temporar al eparhiei Vyatka; în 1932 a primit crucea de pe camilafcă și a luat parte la sesiunea de iarnă a Sinodului. Din 8 septembrie 1933 a fost arhiepiscop de Vyatka și Slobodsk; din 3 mai 1934, mitropolit de Gorki și Arzamas. Se bucura de mare autoritate între credincioși, era mereu delicat și liniștit și predica mult; slujbele lui se deosebeau prin măreție, pace și cucernicie.

Ultima arestare și mucenicia

În mai 1935 a fost arestat și învinuit că, „fiind mitropolit al ținutului Gorki, în 1934-1935 a folosit amvonul în scopuri contrarevoluționare, rostind în mai multe biserici predici cu conținut antisovietic”. Nu s-⁠a recunoscut vinovat și a spus că toate predicile lui au avut conținut exclusiv religios și moral. Pricina nemijlocită a arestării au fost întâmplările de la 1 mai 1935, când Paștile au coincis cu sărbătoarea proletară: sute de ortodocși, ieșind din biserica în care slujea mitropolitul, au „abătut” fără voie cetățenii de la participarea la demonstrația de 1 Mai. Mai mult, după slujbă mitropolitul n-⁠a așteptat să se risipească demonstranții, ci a plecat pe străzi acasă, în camilafca albă; sfătuit de binevoitori să aștepte ca să nu se facă observat, a spus: „De ce să ne temem... Trebuie să ne temem de Dumnezeu.” Autoritățile au socotit aceasta o provocare. La 4 noiembrie 1935 a fost condamnat de Ședința specială a NKVD la trei ani de lagăr, pe care i-⁠a ispășit în filiala Bidaik a lagărului Karlag.

La 7 septembrie 1937 a fost arestat în lagăr și învinuit, împreună cu alți deținuți, că „aflându-⁠se în Karlag, au făcut sistematic agitație contrarevoluționară între deținuți (rugăciuni ilegale, răspândirea de acatiste și rugăciuni contrarevoluționare, slujirea de parastase) și au slăbit disciplina muncii”. Nu s-⁠a recunoscut vinovat. A fost condamnat la moarte de troica NKVD a regiunii Karaganda la 20 septembrie 1937 și împușcat în aceeași zi.

Canonizarea

La pregătirea canonizării noilor mucenici de către Biserica Rusă din Străinătate, în 1981, numele lui a fost trecut în lista provizorie, dar în lista cu nume, publicată abia în anii 1990, n-⁠a fost cuprins, ca ale altor susținători ai mitropolitului Serghie. La Soborul Arhieresc al Bisericii Ruse din august 2000 a fost trecut între sfinți ca nou mucenic. La 9 februarie 2017, în așezarea Lebedinîi din raionul Aldan, a avut loc adunarea înființătoare a unei viitoare parohii în cinstea Sfântului Sfințit Mucenic Evghenie Zernov.