Zoe și Fotina

Sfintele Cuvioase Zoe și Fotina au trăit în Palestina în veacul al V-⁠lea. Sunt cunoscute din Viața Cuviosului Martinian. Biserica Ortodoxă le pomenește la 13 februarie după calendarul vechi (26 februarie după cel nou).

Martinian se așezase de la optsprezece ani în pustie, lângă Cezareea Palestinei, iar faima vieții lui de nevoință stârnea uimire. Odată, o femeie păcătoasă numită Zoe a auzit vorbindu-⁠se despre virtutea lui Martinian și a făgăduit la o prinsoare că îl va ispiti. Noaptea, îmbrăcată în haine sărăcăcioase și vechi, a venit la chilia lui și a cerut să rămână peste noapte. Sfântul a primit-⁠o și a lăsat-⁠o în partea de afară a chiliei, iar el s-⁠a retras înăuntru. După povestirea Sfântului Dimitrie al Rostovului, satana l-⁠a tulburat în noaptea aceea cu pofta trupească. La miezul nopții femeia s-⁠a sculat, și-⁠a scos din sac toate podoabele și le-⁠a pus ca să-⁠l ademenească pe sfânt.

Cuviosul Martinian, ca să nu cadă în păcat, a aprins un morman de vreascuri în mijlocul chiliei și a intrat în foc. Ieșind din foc, din pricina arsurilor mari nu se mai putea ține pe picioare și s-⁠a rugat culcat, cerând iertare de la Dumnezeu. Zoe, văzând aceasta, s-⁠a pocăit de păcatele ei, și-⁠a aruncat podoabele în foc și s-⁠a îmbrăcat iar în zdrențe. A căzut la picioarele lui Martinian. Din îndemnul cuviosului, Zoe a plecat la Betleem, unde s-⁠a așezat în mănăstirea Sfintei Pavla.

Ca monahie, Zoe a dus o viață aspră: în tot timpul pocăinței nu a gustat vin, nici untdelemn, nici legume, ci puțină pâine și apă. Mânca numai o dată pe zi, spre seară, iar uneori la două zile, și avea ca pat pământul gol. Sursa sârbă spune că s-⁠a nevoit ca pustnică și ca închisă, cu vitejie, și că după ce și-⁠a ispășit toate păcatele a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Înainte de moarte, Zoe l-⁠a rugat pe Dumnezeu să-⁠i arate dacă pocăința ei fusese primită. Atunci Pavla i-⁠a arătat o femeie bolnavă de ochi și a rugat-⁠o să se roage pentru vindecarea ei. Prin rugăciunea cuvioasei Zoe, femeia s-⁠a făcut bine. Zoe a adormit la Betleem, după doisprezece ani de viață în mănăstire.

După șapte luni, Cuviosul Martinian s-⁠a vindecat de arsuri și, în căutare de singurătate, a plecat din chilia din pustie pe o insulă stâncoasă nelocuită. Într-⁠o zi, în timpul unei furtuni, valurile au aruncat pe insulă o tânără creștină, Fotina. Ca să nu cadă în ispită, Martinian a lăsat-⁠o acolo, arătându-⁠i rezervele de pâine și apă pe care i le aducea un corăbier din două în două luni, a sărit în mare și a fost dus la țărm de delfini.

Fotina a rămas pe insulă, hrănită de corăbier, care a început să-⁠i aducă hrană ca și lui Martinian. După șase ani de viață pe insulă, a adormit și a fost îngropată de episcopul Cezareei Palestinei, la care corăbierul i-⁠a adus trupul.