Serafim Sobolev

Sfântul Ierarh Serafim Sobolev, arhiepiscop de Boguciar, numit și Făcătorul de minuni din Sofia, a fost un ierarh rus care și-⁠a petrecut aproape trei decenii de slujire episcopală în Bulgaria. Născut la Riazan în 1881 și ajuns în emigrație după Războiul Civil, a păstorit comunitățile rusești din Bulgaria între 1921 și 1950 și a fost iubit deopotrivă de ruși și de bulgari. Biserica îl cinstește pentru râvna cu care a apărat curăția credinței ortodoxe, pentru scrierile sale teologice și pentru ajutorul pe care credincioșii îl primesc la mormântul său din Sofia.

Copilăria și studiile

Nicolae Borisovici Sobolev s-⁠a născut la 1 decembrie 1881, după calendarul vechi, în orașul Riazan, în familia târgovețului Boris Matveevici Sobolev și a soției sale, Maria Nicolaevna. În 1894 a intrat în clasa a doua a școlii teologice din Riazan, apoi a absolvit seminarul din același oraș, iar în 1904 a intrat la Academia Teologică din Sankt Petersburg. Acolo s-⁠a împrietenit cu rectorul academiei, episcopul Teofan (Bîstrov).

La 26 ianuarie 1908, în ultimul an de studii, episcopul Serghie (Tihomirov) l-⁠a tuns în monahism cu numele Serafim, în cinstea Sfântului Serafim de Sarov. În februarie 1908 a fost hirotonit ierodiacon, iar în martie ieromonah.

În septembrie 1908 a primit titlul de candidat în teologie pentru lucrarea „Învățătura despre smerenie după Filocalie”, cu dreptul de a obține magisterul fără alt examen. Profesorul Alexandru Bronzov a subliniat adâncimea cu care autorul cercetase scrierile Sfinților Părinți și a socotit că lucrarea depășea nivelul obișnuit al unei asemenea teze.

Profesor și rector

În 1908 ieromonahul Serafim a început să predea la școala pastoral-⁠teologică din Jitomir, întemeiată de arhiepiscopul Antonie (Hrapovițki), iar apoi a fost numit supraveghetor al școlii teologice din Kaluga. În 1911 a devenit inspector al seminarului din Kostroma.

La 22 decembrie 1912 a fost numit rector al seminarului din Voronej și ridicat la treapta de arhimandrit. Viața seminarelor de atunci era tulbure, iar la Voronej elevii se răzvrătiseră și atentaseră chiar la viața rectorului și a inspectorului. Arhiepiscopul Antonie i-⁠a scris atunci că a fost numit în cel mai fără nădejde și mai răzvrătit seminar. În 1917 a renunțat la conducerea revistei eparhiei Voronejului.

Hirotonia și emigrația

În anii Războiului Civil, arhimandritul Serafim s-⁠a aflat în sudul Rusiei, sub autoritatea administrației bisericești de acolo, și a condus o vreme seminarul din Taurida. La 1 octombrie 1920, de praznicul Acoperământului Maicii Domnului, a fost hirotonit episcop în catedrala din Simferopol de mitropolitul Antonie (Hrapovițki), cu titlul de episcop de Lubnî.

La 14 noiembrie 1920 a părăsit Rusia pe vasul comandantului Sevastopolului, generalul Nicolae Stogov, și a ajuns la Constantinopol. După tradiția bulgară, a predat o vreme la seminarul de la Halki. În aprilie 1921 a fost numit episcop de Boguciar, vicar al eparhiei Voronejului, dar vestea despre această numire de către Sfântul Patriarh Tihon a ajuns la Sinodul din afara granițelor abia în 1928, așa că o vreme a continuat să fie numit episcop de Lubnî.

Păstor al rușilor din Bulgaria

În mai 1921 a sosit în Bulgaria. Administrația bisericească rusă din afara granițelor i-⁠a încredințat conducerea comunităților ortodoxe rusești din țară și l-⁠a numit paroh al bisericii Sfântul Nicolae a fostei ambasade ruse din Sofia, precum și conducător al mănăstirii rusești Sfântul Alexandru Nevski de la Iambol. Timp de aproape trei decenii a îngrijit duhovnicește atât pe emigranții ruși, cât și pe mulți bulgari, între care și clerici.

În 1934 mitropolitul Antonie, președintele Sinodului Arhieresc, l-⁠a ridicat la treapta de arhiepiscop. Numele lui nu se afla printre cei opt ierarhi ai Bisericii din afara granițelor pedepsiți în 1934 de mitropolitul Serghie, iar în anii 1930 a păstrat legături cu ierarhi ai Patriarhiei Moscovei, ca mitropolitul Elefterie al Lituaniei și arhiepiscopul Veniamin (Fedcenkov).

Apărătorul credinței

O parte însemnată a slujirii lui a fost lupta pentru curăția credinței ortodoxe. În lucrarea „Noua învățătură despre Sofia, Înțelepciunea lui Dumnezeu” (1935) a cercetat și a combătut sofiologia lui Vladimir Soloviov, a părintelui Serghei Bulgakov și a lui Pavel Florenski, și a dat o evaluare teologică a curentului numit imiaslavie. S-⁠a ridicat și împotriva teoriei despre răscumpărare a mitropolitului Antonie (Hrapovițki), deși îl prețuia mult pe acesta.

S-⁠a împotrivit sectelor răspândite atunci în Bulgaria, precum dunovismul. În august 1938, la al doilea sobor al Bisericii Ruse din Afara Granițelor, de la Sremski Karlovci, a ținut un referat în care arăta că Biserica Ortodoxă nu trebuie să ia parte la mișcarea ecumenică. Într-⁠un studiu despre calendar a arătat că stilul nou nu se potrivește cu tipicul și cu tradiția liturgică a Bisericii.

A alcătuit în slavonă un acatist al Sfântului Ioan de Rila, pe care îl numea slava și podoaba Bisericii Bulgare.

„Ideologia rusă”

În cartea „Ideologia rusă” (1939), arhiepiscopul Serafim a apărat monarhia ortodoxă întemeiată pe simfonia dintre puterea împărătească și cea bisericească. El vedea Rusia de dinainte de reformele lui Petru cel Mare ca pildă a acestei simfonii, iar ruperea ei de către Petru, care urmase absolutismul apusean, o socotea pricina căderii de mai târziu a Rusiei și a ateismului agresiv. Respingea absolutismul și susținea că împăratul trebuie să lucreze în deplin acord cu învățătura Bisericii. Cartea cerea și pedepse foarte aspre pentru propaganda atee și pentru hulă.

Istoricul Andrei Kostriukov arată că, deși a apărat stilul vechi și s-⁠a opus ecumenismului, asprimea exagerată i-⁠a fost atribuită mai târziu, în anii 1990, când unele grupări au încercat să facă din el un ideolog al curentelor zelote din Bulgaria și România. După el, cine îi citește scrierile, scrisorile și amintirile despre el găsește un mare apărător al Ortodoxiei, dar nu un fanatic.

Anii războiului și după război

În 1943 a refuzat să participe la consfătuirea ierarhilor Bisericii din afara granițelor de la Viena, ținută sub ocrotirea autorităților germane. A ajutat la vindecarea schismei Bisericii Bulgare, ridicată în februarie 1945.

În martie 1945 l-⁠a felicitat pe Patriarhul Alexei I al Moscovei pentru alegerea sa, iar în aprilie a cerut primirea în Patriarhia Moscovei. Arhiepiscopul Grigorie (Ciukov), care conducea delegația Patriarhiei în Bulgaria, îl descria într-⁠un raport ca pe un om fără interese politice, cu adevărat duhovnicesc și foarte respectat de enoriași. La 30 octombrie 1945 a fost primit, împreună cu șapte parohii rusești din Bulgaria, în jurisdicția Patriarhiei Moscovei, iar în iunie 1946, la vizita Patriarhului Alexei în Bulgaria, comuniunea liturgică a fost deplin refăcută.

În 1946 a primit cetățenia sovietică, iar guvernul URSS i-⁠a dat în grijă biserica Sfântul Nicolae a fostei ambasade din Sofia. În vara lui 1948 a participat la Moscova la consfătuirea întâistătătorilor și reprezentanților Bisericilor Ortodoxe autocefale, unde a susținut din nou că Biserica Ortodoxă nu trebuie să ia parte la mișcarea ecumenică.

Trecerea la Domnul

Încă din viață era socotit stareț și înainte-⁠văzător. A trecut la Domnul la 26 februarie 1950, în Duminica Ortodoxiei, la Sofia. La slujba înmormântării au venit toți ierarhii Sinodului Bisericii Bulgare, mulți episcopi, arhimandriți și preoți. A fost îngropat în cripta de sub altarul bisericii rusești Sfântul Nicolae din Sofia.

Canonizarea

De atunci, credincioși de toate vârstele și din toate păturile vin la mormântul lui, îi cer ajutorul și mărturisesc minunile primite. În 2002 a fost proclamat sfânt de Biserica de stil vechi din Bulgaria, aflată în afara comuniunii canonice. Din 2011, arhimandritul Filip (Vasilțev), starețul metocului rusesc din Sofia, a pregătit cu multă râvnă canonizarea, iar din 2013 s-⁠au adunat mărturii despre ajutorul primit prin rugăciunile lui. Patriarhul Neofit al Bulgariei a sprijinit această lucrare.

În decembrie 2015 o comisie comună a Bisericilor Rusă și Bulgară a recomandat canonizarea, pregătită pentru prima dată în istorie de două Biserici locale împreună. La 3 februarie 2016, Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, în prezența unei delegații bulgare, a votat în unanimitate trecerea lui în rândul sfinților ierarhi. Proslăvirea a fost săvârșită la Sofia, în catedrala Sfântul Alexandru Nevski, la 26 februarie 2016, iar la 8 martie 2016 Patriarhii Chiril al Moscovei și Neofit al Bulgariei au slujit împreună Liturghia proslăvirii în Mănăstirea Acoperământului din Moscova.

Cinstirea

Sfântul Ierarh Serafim, arhiepiscop de Boguciar, Făcătorul de minuni din Sofia, este prăznuit la 13 februarie (26 februarie pe stil nou). Mormântul său din cripta bisericii Sfântul Nicolae din Sofia este loc de pelerinaj, iar în februarie 2020 s-⁠a pus în capitala Bulgariei temelia unei biserici închinate lui.