Zosima Trubaciov

Sfântul Sfințit Mucenic Zosima Trubaciov a fost protoiereu, candidat în teologie al Academiei Duhovnicească din Moscova, cântăreț înzestrat și păstor iubit de popor, în nordul Rusiei, la Ivanovo și la Maloiaroslavets, împușcat la poligonul de la Butovo, lângă Moscova, la 26 februarie 1938. S-⁠a născut la 24 decembrie 1893 în satul Pucuga din gubernia Vologda. Este pomenit la 26 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei, în Soborul sfinților din Ivanovo, din Vologda și în Soborul noilor mucenici de la Butovo.

Familia și studiile

Părinții lui erau din stare preoțească. Tatăl, diaconul Vasile Petrovici Trubaciov, a slujit în mai multe parohii de pe Dvina de Nord și a murit în 1917, la patruzeci și nouă de ani; meritele lui față de Biserică și patrie au fost răsplătite cu medalii și cu o cruce și o medalie la trei sute de ani de la Casa Romanov. Mama, Vera Petrovna, născută Popova, a murit în 1942 la Arhanghelsk, la șaptezeci și trei de ani. Frații mamei, Nicolae, Vladimir și Simeon, au fost preoți. Copiii diaconului, Nicolae, Zosima, Petru și Pantelimon, au făcut școala primară în școala duhovnicească din Nikolsk, dar numai Zosima a urmat seminarul din Vologda și în 1914 Academia Duhovnicească din Moscova, absolvită în 1918 cu titlul de candidat în teologie.

Viața de slujbă a Lavrei Sfânta Treime-⁠Sfântul Serghie și înrâurirea arhimandritului Ilarion Troițki și a preotului Pavel Florenski au fost hotărâtoare pentru dorința lui de preoție. Îl cinstea mult pe Sfântul Ioan de Kronstadt și păstra ca binecuvântare o icoană a Cuviosului Ioan de la Rila, primită de la Vera Verhovțeva, fiica duhovnicească a părintelui Ioan. Înzestrat cu auz desăvârșit, a învățat cântarea încă la seminar și îl înlocuia cu succes pe regent. În anii de studiu a condus al doilea cor al Academiei și corul de la biserica Sfintei Maria Magdalena din azilul surorilor de caritate din Serghiev Posad, unde slujea Pavel Florenski, sub a cărui îndrumare a scris lucrarea de candidat, „Elementul cosmic în slujbă, după cărțile de slujbă”. Anii de la academie l-⁠au întărit în credincioșia față de Biserică. A mers adesea la stareții de la Zosimova Pustînia, de la care primea răspunsuri la întrebări duhovnicești. Cu un an înainte de absolvire s-⁠a căsătorit cu Claudia Sankova, al cărei tată, Gheorghe Prohorovici, meșter la căile ferate, era mare cinstitor al Cuviosului Varnava de la Ghetsimani. Cununia a făcut-⁠o părintele Pavel Florenski; participarea lui la soarta părintelui Zosima a avut urmări: fiul lui Zosima, Serghei Trubaciov, s-⁠a căsătorit în 1946 cu Olga, fiica lui Florenski (1918-1998). Din această căsnicie s-⁠au născut Maria (1951), istoric de artă, și Alexandru (în monahism Andronic, 1952), egumen, locuitor al Lavrei Sfânta Treime-⁠Sfântul Serghie, conferențiar la Academia Duhovnicească din Moscova.

Preot în Vologda și Ivanovo

În martie 1918 a fost hirotonit diacon, iar la 25 aprilie Patriarhul Tihon l-⁠a hirotonit preot în catedrala Sfintei Treimi a Lavrei. Primul loc de slujire a fost biserica Acoperământului Maicii Domnului de la Academia Duhovnicească. De la sfârșitul lui 1918 a slujit în biserica Nașterea Maicii Domnului din satul Podosinovets, eparhia Vologda; cu câteva luni înainte de sosirea lui, parohul, protoiereul Nicolae Podiakov, își găsise sfârșitul mucenicesc de la ateii. Fiind originar din Vologda, cunoștea viața țăranilor, care cultivau pământul și inul, din care țeseau pânza. În Podosinovets s-⁠a dedicat întreg slujirii păstorești: slujbele, predica, grija părintească pentru enoriași, educația creștină a copiilor. A cercetat bolnavii din satele îndepărtate ale parohiei, a ținut convorbiri duminicale, a mustrat pe sectanți, a tâlcuit simplu adevărurile credinței și a ajutat pe toți cei lipsiți. Iubea mult copiii: de Crăciun, în casa preotului se făcea mereu pom de Crăciun pentru copiii parohiei, se cântau colinde și cântece de joc. A luat în grijă pe Natașa Gruzdeva, orfană de treisprezece ani, fiica unui pescar înecat, care a ajuns membră a familiei. Aici i s-⁠au născut trei copii: Serghei (1919), Anastasia (1922) și Alexei (1924). Cu fiul cel mic, pe când era prunc, s-⁠a întâmplat un fapt pe care toată familia l-⁠a socotit minune: într-⁠o zi de sărbătoare, părintele Zosima a pus copilul pe pervazul ferestrei și a ieșit grăbit; peste câteva clipe băiatul a căzut de la etajul al doilea în stradă. Când l-⁠au adus, a căzut într-⁠o toropeală, ca adormit. Părintele s-⁠a dus în altă cameră și s-⁠a rugat fierbinte, iar copilul s-⁠a trezit pe deplin sănătos.

Slujea concentrat, cu evlavie, cufundat în rugăciune; ecfonisele le rostea cântat, sonor, iar rugăciunile le citea cu căldură. La Bobotează, apa se sfințea în Podosinovets pe râul Iug, iar vara, molebenurile de apă se făceau înaintea bisericii, pe un bolovan uriaș. În 1922 a fost arestat prima oară, în campania de confiscare a averilor bisericești, și închis la Veliki Ustiug, dar curând a fost eliberat și s-⁠a întors la Podosinovets. În 1924 a trecut în eparhia Ivanovo-⁠Voznesensk, condusă de episcopul Augustin Beleaev, și între septembrie 1924 și septembrie 1926 a condus obștea „tihoniană” a Înălțării Sfintei Cruci din Kohma. În mijlocul anilor 1920, ortodocșii din Ivanovo-⁠Voznesensk trăiau una dintre cele mai grele perioade din istoria lor: reînnoitorii, cu sprijinul autorităților, luaseră aproape toate bisericile, iar episcopului Augustin i se interzisese să locuiască în oraș. În părintele Zosima, episcopul a găsit un apărător neclintit al Ortodoxiei și la 17 septembrie 1926 l-⁠a trimis la biserica Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Ivanovo, al cărei paroh căzuse în reînnoire, și l-⁠a făcut protoiereu. A zidit o clopotniță, a sfințit clopotele și a rânduit sunetul zilnic; duminica, după vecernie, ținea convorbiri religioase, iar marțea se citea acatistul înaintea icoanei „Bucuria nesperată”. A depus multă osteneală să așeze slujbele după tipic și să alunge nepăsarea clerului, mai ales la spovedanie. Autoritățile îngăduiau procesiuni reînnoitorilor, nu și ortodocșilor, dar el nu a primit să oprească procesiunile; în noaptea de Paști, muncitorii din parohie, ținându-⁠se de mână, au înconjurat procesiunea și au împiedicat bătaia credincioșilor. Predicile lui convingeau prin puterea credinței; îndemna să mărturisească neclintit pe Hristos, dând pilde din viețile mucenicilor. Dintre nevoitorii ruși îl cinstea mai ales pe Cuviosul Serafim de Sarov, la care a mers în pelerinaj, în iulie 1926, cu enoriașii din Kohma, făcând pe jos cea mai mare parte a drumului, iar la Diveevo a trecut cu rugăciune pe lângă Șanțul Maicii Domnului și a vizitat pe fericita Maria Ivanovna, care l-⁠a primit cu blândețe, deși la vizitatori obișnuia să se răstească.

Arestarea și mucenicia

În 1926, autoritățile l-⁠au arestat pe episcopul Augustin și l-⁠au trimis în Asia Centrală. În Ivanovo au rămas fiicele lui, orfane de mamă, iar protoiereul Zosima le-⁠a rugat pe enoriașii bisericii să le ajute. De îndată ce autoritățile au aflat, l-⁠au arestat și, la 7 septembrie 1928, l-⁠au condamnat la trei ani de surghiun la Velsk, cu interdicția de a sluji. În 1929 pedeapsa a fost înăsprită, a fost închis într-⁠un lagăr și trimis la tăiat de păduri lângă stația Neandoma, unde s-⁠a întâlnit cu Pavel Golubțov (viitorul arhiepiscop Serghie). În 1932 i s-⁠a îngăduit să se mute la Iuriev-⁠Polski, unde a lucrat ca contabil, iar în zilele libere conducea corul bisericii Nașterii Domnului. Vara lui 1934, la sfârșitul surghiunului, s-⁠a dus la mama lui, la Arhanghelsk, apoi la Moscova, de unde a fost trimis să slujească în satul Rameniie. Episcopul Augustin, reîntors în 1934, l-⁠a numit paroh al bisericii Kazan din Maloiaroslavets și protopop al parohiilor din raion. A fost duhovnicul multor monahii și clerici surghiuniți, între ei Roman Medved, pe care, în boala lui de moarte, l-⁠a vizitat în fiecare zi până la sfârșit.

La 26 ianuarie 1938 a fost arestat din nou și închis la Taganka. La 29 ianuarie anchetatorul l-⁠a întrebat dacă se recunoaște vinovat de lucru contrarevoluționar activ; părintele Zosima a refuzat categoric. Troica NKVD l-⁠a condamnat la moarte și el a fost împușcat la 26 februarie 1938, la Butovo, și îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută.