Adelaida

Sfânta Binecredincioasă Adelaida a Burgundiei (numită și Adelaida a Italiei) a fost soția împăratului Otto cel Mare, încoronată împreună cu el la Roma în anul 962. A fost cunoscută pentru milostenie, pentru sprijinul dat Bisericii și mănăstirilor și pentru înțelepciunea cu care a ajutat la cârmuirea imperiului. Este cinstită ca sfântă a Bisericii nedespărțite. A trecut la Domnul la 16 decembrie 999, iar pomenirea ei se face în aceeași zi.

Tinerețea

S-⁠a născut în anul 931, la castelul Orbe din Burgundia de Sus, ca fiică a regelui Rudolf al II-⁠lea și a Bertei a Șvabiei. Încă din copilărie a fost prinsă în luptele pentru Burgundia și pentru Italia. După ce tatăl ei a murit, în 937, Hugo de Provence, care voia să stăpânească Burgundia de Sus, a căsătorit-⁠o în 947, la cincisprezece sau șaisprezece ani, cu fiul său Lothar al II-⁠lea, regele de nume al Italiei. Din căsătorie s-⁠a născut o fiică, Emma. Lothar a murit la 22 noiembrie 950, otrăvit, se spune, de Berengar al II-⁠lea, care i-⁠a luat puterea.

Berengar a vrut s-⁠o silească pe Adelaida să se căsătorească cu fiul său Adalbert. Ea a refuzat, a fugit la castelul din Como, a fost prinsă și închisă patru luni la Garda. Potrivit biografului ei Odilo de Cluny, a reușit să scape. După un timp petrecut prin mlaștinile din apropiere, a fost scoasă de un preot și dusă într-⁠o cetate tare, probabil Canossa. De acolo a trimis după ajutorul lui Otto I, regele germanilor de răsărit. S-⁠au întâlnit la Pavia și s-⁠au căsătorit la 23 septembrie 951.

Împărăteasa

La Roma, la 2 februarie 962, papa Ioan al XII-⁠lea l-⁠a încoronat pe Otto ca împărat și pe Adelaida ca împărăteasă. Ea a luat parte însemnată la cârmuire: între 962 și 972, numele ei apare în șaptezeci și cinci de hrisoave, iar ea a ocrotit adesea așezămintele Bisericii. A fost mama lui Otto al II-⁠lea și a Matildei, mai târziu stareță la Quedlinburg. După moartea lui Otto I, în 973, între ea și nora ei, bizantina Theophanu, au apărut neînțelegeri, iar în 978 fiul ei a trimis-⁠o în exil în Burgundia. S-⁠a împăcat cu el prin fratele ei Conrad, regele Burgundiei, iar în 983, cu puțin înainte să moară, Otto al II-⁠lea a numit-⁠o locțiitoare în Italia.

După moartea lui Otto al II-⁠lea, în 983, a ajutat-⁠o pe Theophanu să-⁠i asigure moștenirea nepotului ei Otto al III-⁠lea, copil de trei ani. După moartea Theophanei, în 991, Adelaida a fost regentă până când Otto a ajuns major, în 994.

Milostenia

Din 994, Adelaida s-⁠a dedicat faptelor de milostenie, mai ales întemeierii și înnoirii de mănăstiri, biserici și abații. Avea legături strânse cu Cluny, în vremea aceea centru al înnoirii bisericești, și cu egumenii lui, Maiol și Odilo. S-⁠a retras la mănăstirea de maici din Selz, în Alsacia, pe care o întemeiase pe la 991.

Sfârșitul

Adelaida a murit la 16 decembrie 999 la mănăstirea Selz, în drum spre Burgundia, unde mergea să-⁠și ajute nepotul Rudolf al III-⁠lea împotriva unei răscoale, cu câteva zile înainte de anul 1000, în care ea credea că va veni a doua venire a lui Hristos. A fost îngropată în mănăstire și a fost canonizată în 1097 de papa Urban al II-⁠lea. După o mare inundație din 1307, moaștele ei au fost mutate în altă parte. Cinstirea ei s-⁠a păstrat mai ales în Germania, iar numele ei se găsește și în calendarele ortodoxe ale sfinților Apusului, la 16 decembrie.