Nicolae al II-⁠lea Hrisoverghis

Sfântul Nicolae al II-⁠lea Hrisoverghis (Chrysoberges) a fost patriarh al Constantinopolului din 980 (după alte izvoare 979 sau 984) până la moartea lui, la 16 decembrie 991 (după alte izvoare 12 octombrie 991 sau 992). În vremea lui s-⁠a încheiat creștinarea Rusiei Kievene și a fost așezat întâiul mitropolit al Rusiei, Mihail I al Kievului. Este pomenit la 16 decembrie, atât de Biserica Ortodoxă, cât și de cea Catolică.

Călugărul și patriarhul

„Hrisoverghis” înseamnă în greacă „varga de aur” sau „lanțul de aur”, supranume ajuns nume de familie a aristocrației bizantine. Ca mitropolit al Adrianopolului a primit în 976 mărturisirea de pe patul de moarte a împăratului Ioan I Țimiskes. A fost călugăr, legat de Muntele Olimp din Bitinia (supranumele „Olimpitul” dintr-⁠un catalog manuscris) și de Atanasie Athonitul, întemeietorul Marii Lavre; el însuși a pomenit aceasta într-⁠un act din 989. Un istoric din secolul al XIII-⁠lea, Teodor Skutariotes, îi atribuie întemeierea acolo a mănăstirii Smilakiou. După aproximativ doi ani de vacanță, care urmase renunțării lui Antonie al III-⁠lea, a ajuns patriarh în primăvara lui 980, în vremea încheierii primei răscoale a lui Bardas Skleros împotriva lui Vasile al II-⁠lea (după Yahya al Antiohiei, a fost numit la 12 februarie 979). Familia lui a dat mulți clerici Bisericii Constantinopolului și Antiohiei în următoarele două veacuri. După un izvor, a încercat să obțină scutiri de impozite de la împăratul Vasile al II-⁠lea, pe când acesta era ocupat cu războiul civil.

Una dintre primele hirotonii ale lui Nicolae a fost cea a lui Simeon Noul Teolog ca preot, în jurul lui 980, după izvorul sârb când acesta a fost ales egumen al mănăstirii Sfântului Mucenic Mamant din Constantinopol. În anii următori a rezolvat treburi de mănăstiri și de averi: în 987 a întărit o înțelegere între mănăstirile de pe Latros, iar în 989 a încredințat Marii Lavre mănăstirea Maicii Domnului Gomatou, decăzută, de lângă Hierissos, cu obligația de a o întreține, cu limitarea înstrăinării averii ei și păstrarea drepturilor patriarhiei. Hotarul dintre jurisdicția bisericească și cea imperială nu a fost fără conflicte: în pricina mănăstirii Piperata, tribunalul imperial a respins cererea lui de a o recunoaște ca mănăstire patriarhală. Alte acte și scrisori arată că a luat apărarea oamenilor împotriva asupririi și a rânduit viața monahală. Păstrează și peceți ale lui, cu titlul de arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă.

Axion Estin

În 980, în vremea patriarhiei lui, se crede că arhanghelul Gavriil s-⁠a arătat în chipul unui monah ucenicului unui monah din mănăstirea Pantocrator de pe Muntele Athos (după izvorul sârb, la Karyes, în Sfântul Munte). Monahul a spus că îngerul a cântat un nou vers al imnului din utrenie, scris de el pe o lespede care se păstrează și azi la mănăstire; după izvorul sârb, îngerul i-⁠a învățat pe monahi să o laude pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu cu cântarea „Vrednic este”, scrisă pe o lespede din biserica unei chilii, numită de atunci chilia „Axion Estin”. Nicolae a primit odorul în catedrala Sfânta Sofia. „Vrednic este” se cântă și azi în slujbele ortodoxe.

Rusia

Nicolae a hirotonit pe întâiul mitropolit al Rusiei, Mihail, pe care l-⁠a trimis în Rusia, în 988, împreună cu șase episcopi și mulți clerici mai mici, pentru creștinarea rușilor (izvorul grec îl numește pe Mihail Sirianul). După „Povestea vremurilor trecute”, solii cneazului Vladimir au fost duși, la porunca împăratului, la o slujbă de sărbătoare în Sfânta Sofia; legătura acestei povestiri cu patriarhia lui Nicolae este de obicei făcută, dar amănuntele participării personale a patriarhului nu sunt la fel de întărite de izvoare. După un izvor, în 991, patriarhul Nicolae a slujit în Sfânta Sofia în prezența împăratului Vasile al II-⁠lea și a solilor ruși. În același an, aflând că Vladimir trimisese un sol la papa Romei, Nicolae a scris scrisori către cneazul Vladimir și către mitropolitul Mihail. Patriarh a fost, după un izvor, doisprezece ani și opt luni.