Arcadie Ostalski

Sfântul Sfințit Mucenic Arcadie Ostalski a fost episcop de Bejețk, vicar al eparhiei Kalinin, un predicator numit de contemporani „Gură de Aur”, trecut prin închisori și prin lagărul de la Solovki și împușcat la poligonul de la Butovo, lângă Moscova, la 29 decembrie 1937. S-⁠a născut la 25 aprilie (7 mai) 1889 în satul Skakovka din Volânia. Soborul Arhieresc din 2000 l-⁠a trecut între noii mucenici ai Rusiei. Este pomenit la 16 decembrie.

Tinerețea și preoția

Pe numele de mirean Arcadie Iosifovici Ostalski, s-⁠a născut într-⁠o familie săracă de preot, a lui Iosif Venediktovici și a Sofiei Pavlovna, și a fost botezat la 16 mai de bunicul din partea mamei, preotul Pavel Stefanovici. Și-⁠a petrecut copilăria la Skakovka, apoi la Jitomir. De tânăr visa să se facă monah, dar părinții au stăruit să se însoare. A absolvit în 1910 seminarul din Volânia și a fost învățător la școala parohială din Velikaia Țvilea, ajutor al misionarului eparhial și, în 1911, a fost hirotonit preot la catedrala din Starokonstantinov, ca ajutor al misionarului de județ; a lucrat printre sectanți. Din 1914 a fost misionar în Galiția, din 1915 preot militar la un regiment de infanterie și din 1917 a slujit la Jitomir, la biserica Sfântului Serafim de Sarov a spitalului militar și apoi la biserica Sfântul Nicolae.

A predicat mult și i s-⁠a dat numele „Gură de Aur”. În războiul civil a înființat pe lângă biserica sa frăția Sfântul Nicolae, care ajuta pe cei nevoiași și bolnavi și îngropa pe morții fără rude. Își împărțea toate bunurile celor lipsiți: cei apropiați, știind că nu avea cu ce, i-⁠au cusut o blană, pe care el a dat-⁠o unei văduve sărace cu doi copii bolnavi de tuberculoză. Împreună cu frații făcea pelerinaje lungi pe jos, între altele la Kiev.

Prima arestare

În 1922 a citit în biserică epistola Patriarhului Tihon împotriva confiscării obiectelor bisericești de slujbă și a fost arestat împreună cu tatăl său, care a murit curând în temniță. A fost condamnat la moarte, dar la cererea credincioșilor pedeapsa a fost schimbată în cinci ani de închisoare. Se povestește că, după osândă, a spus: „Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate. Pentru mine, moartea este câștig.” A ispășit la Jitomir și a fost eliberat mai devreme, în 1924. Soția lui se recăsătorise între timp, așa că a urmat curând divorțul bisericesc. În aprilie 1924 a fost tuns în monahism, cu binecuvântarea Patriarhului Tihon, și ridicat la rang de arhimandrit. A continuat să slujească și să predice mult la Jitomir.

Episcop

La 15 septembrie 1926 a fost numit episcop de Lubnî, vicar al eparhiei Poltava, iar în octombrie a fost arestat și izgonit la Harkov. A fugit din surghiun, s-⁠a întors în taină la Lubnî, a slujit slujba Învierii și, sub amenințarea unei noi arestări, s-⁠a ascuns; a trăit la Noul Athos, în Caucaz, între monahi. Știind că e căutat și poate fi ucis oricând, își purta fotografia în căptușeala cizmei, ca, în caz de moarte, oamenii să afle ce s-⁠a întâmplat cu el. Chiar și așa a ținut legătura cu clerul eparhiei Poltava; una dintre scrisori a fost împărțită, fără știrea lui, ca epistolă către păstoriții din Lubnî. A primit cu critică Declarația mitropolitului Serghie, dar a rămas sub jurisdicția lui. În 1928 s-⁠a îmbolnăvit grav și s-⁠a mutat la Kiev, trăind în ilegalitate.

În mai 1928 a venit la Moscova și la 9 mai s-⁠a prezentat la poliția politică; a fost arestat și învinuit că a dat o epistolă către păstoriți cu caracter „antisovietic” (între altele, îi îndemna să urmeze pilda mucenicilor care „au murit pentru libertatea Bisericii, pentru tradițiile ei sfinte și chiar pentru cărți și vase”). A refuzat să spună numele preotului căruia îi fusese de fapt adresată. La 23 iulie 1928 a fost condamnat la cinci ani.

Solovki

A ispășit pedeapsa în lagărul de la Solovki, ca paznic și la muncile cele mai grele. O caracterizare spunea: „Nu se supune regulamentului lagărului... a adunat în jurul său slujitori ai cultului, făcând printre ei agitație împotriva curentului reînnoitor... Cere izolare strictă și supraveghere neîntreruptă.” Era cu autoritate între clericii din lagăr, făcea slujbe și, în cele mai grele condiții, continua să predice, spunând că „trebuie să mulțumim lui Dumnezeu că nu ne-⁠a luat încă putința de a ne ruga aici, ca odinioară în catacombe”. În 1931 a fost arestat în lagăr, învinuit de „agitație contrarevoluționară, adunări ilegale ale unei organizații antisovietice sub chipul unor discuții religioase”. Un martor spunea că „între deținuți se bucura de popularitate deosebită și fiecare cuvânt al lui era socotit aproape sfânt”. A primit cinci ani de la troica poliției politice și a fost mutat un timp la Muntele Sekirnaia, un fel de închisoare internă cu regim foarte aspru.

Puțină libertate și sfârșitul

În ianuarie 1937, după ispășirea pedepsei, a fost eliberat și a vizitat în taină Kievul și Jitomirul, întâlnindu-⁠se cu fiii duhovnicești. În februarie a ajuns la Moscova, unde nu avea voie să locuiască; mitropolitul Serghie l-⁠a numit episcop de Bejețk, vicar al eparhiei Kalinin, dar autoritățile nu l-⁠au lăsat să plece. Câteva luni a trăit în satul Selișci, la protoiereul Mihail Dmitrov, ai cărui nepoți erau surghiuniți la Solovki. În mai 1937 a mers la patriarhie și a mijlocit pentru ca protoiereul Mihail să primească mitra; a adus-⁠o el însuși la Selișci și i-⁠a pus-⁠o în cap. A fost prieten cu arhiepiscopul Augustin Beleaev al Kalugăi.

În septembrie 1937, după arestarea lui Augustin, a încercat să plece din Kaluga, dar a fost arestat în tren, la gară. A stat în închisoarea din Kaluga, apoi la Butîrka, la Moscova. Nu s-⁠a recunoscut vinovat, spunând la anchetă: „După cincisprezece ani de surghiun, rămân și azi în dezacord cu puterea sovietică în privința religiei și a închiderii bisericilor.” La 7 decembrie troica NKVD l-⁠a condamnat la moarte și a fost împușcat la 29 decembrie 1937, la poligonul de lângă Butovo. A fost trecut între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei de Soborul Arhieresc din august 2000, pentru cinstire în întreaga Biserică.