Alexandru Nevski

Sfântul Alexandru Nevski a fost cneaz al Novgorodului și mare cneaz al Vladimirului în secolul al XIII-⁠lea. A apărat pământul rus de atacurile dinspre apus, a păstrat pacea cu Hoarda din răsărit și a ocrotit Biserica ortodoxă într-⁠unul dintre cele mai grele veacuri ale istoriei Rusiei.

Copilăria și tinerețea

S-⁠a născut la 30 mai 1220 (după OCA) la Pereslavl-⁠Zaleski, ca fiu al cneazului Iaroslav Vsevolodovici, în botez Teodor, și al Teodosiei Igorevna din Riazan. Tunderea de cneaz, ritul de intrare în oaste, i-⁠a fost făcută în catedrala din Pereslavl de Sfântul Simon, episcopul Suzdalului, de la care a primit binecuvântarea să apere Biserica și pământul rus. Din copilărie și-⁠a însoțit tatăl în campanii. În 1236 a fost așezat să domnească la Novgorod, iar în 1239 s-⁠a căsătorit cu fiica cneazului din Polotsk.

Biruințele din apus

Din răsărit veneau mongolii, din apus cavalerii teutoni, iar suedezii s-⁠au înfățișat în 1240 pe Neva. Alexandru, care nu împlinise douăzeci de ani, s-⁠a rugat îndelung în catedrala Sfânta Sofia din Novgorod, a primit binecuvântarea arhiepiscopului Spiridon și a spus oștirii: „Puterea lui Dumnezeu nu este în număr, ci în adevăr”. Povestirea vieții, citată de OCA, spune că în zorii zilei de 15 iulie un străjer, Pelgui, a văzut o barcă în care erau Sfinții Boris și Gleb, care ziceau că vor să-⁠și ajute rudenia. Suedezii au fost înfrânți, iar de la această bătălie poporul i-⁠a spus Nevski.

În 1241 a luat înapoi cetatea Kopore, iar după ce germanii cuprinseseră Pskovul, l-⁠a eliberat. La 5 aprilie 1242 a învins ordinul teutonic pe gheața lacului Peipus. Mulți cavaleri au fost uciși, iar prizonierii au fost duși în pribegie.

Apărătorul poporului său

Rusia era sub stăpânirea mongolă, după pustiirile din 1237 și 1240. În 1242 Alexandru a pornit împreună cu tatăl său spre Hoardă, iar după moartea lui Iaroslav, otrăvit, i-⁠a păstrat alianța cu hanul Batu, ca să ferească țara de o nouă pustiire. Nu toți cneajii au gândit la fel: unii, între ei fratele său Andrei, au căutat ajutor la papa. Alexandru știa ce s-⁠a întâmplat cu Constantinopolul, cucerit de cruciați în 1204. Solilor papei, veniți în 1248, le-⁠a răspuns, potrivit OCA, că rușii sunt credincioși Bisericii lui Hristos și credinței celor șapte Sinoade Ecumenice: „Pe acestea le știm bine, dar învățătura voastră nu o primim”.

În 1252, după o răscoală în care Andrei a fost înfrânt, a devenit mare cneaz al Vladimirului, al Kievului și al Novgorodului. A întărit hotarele, a încheiat o înțelegere cu Norvegia și a mers în Finlanda. În 1261, prin străduința lui și a mitropolitului Chiril, s-⁠a întemeiat o eparhie ortodoxă la Sarai, capitala Hoardei de Aur. A făcut patru drumuri la Hoardă pentru a ocroti poporul de pedepse.

Adormirea și slăvirea

La întoarcerea ultimului drum a căzut greu bolnav și la Gorodeț, într-⁠o mănăstire, a primit schima monahală cu numele Alexie și a adormit întru Domnul la 14 noiembrie 1263. Mitropolitul Chiril a spus la înmormântare: „Să știți, fiii mei, că a apus soarele pământului Suzdalului”. Trupul său a fost dus la Vladimir, iar potrivit OCA a rămas neatins. La 23 noiembrie, înainte de punerea în criptă, mitropolitul a vrut să-⁠i pună în mână hârtia cu dezlegarea, iar sfântul a întins mâna și a luat-⁠o. A fost îngropat în mănăstirea Nașterii Maicii Domnului din Vladimir.

În 1380 moaștele i-⁠au fost descoperite după o vedenie dinaintea bătăliei de la Kulikovo și s-⁠au aflat neatinse. A fost trecut în rândul sfinților în 1547, sub mitropolitul Macarie. În 1724 moaștele au fost aduse la Sankt Petersburg, în biserica Bunei Vestiri a lavrei care îi poartă numele. Biserica îl prăznuiește la 23 noiembrie, ziua îngropării, și la 30 august.