Columban

Cuviosul Columban (Columbanus) a fost monah și misionar irlandez, întemeietor de mănăstiri în regatele franc și longobard, mai ales Luxeuil, în Franța de azi, și Bobbio, în Italia. A dat monahilor o pravilă aspră și rânduieli de pocăință. Este cinstit ca sfânt al Bisericii nedespărțite. S-⁠a mutat la Domnul la 21 noiembrie 615, iar pomenirea lui se face la 23 noiembrie.

Tinerețea în Irlanda

Columban (în irlandeză Colmán, „porumbel”) s-⁠a născut în anul 543 în Leinster, în Irlanda. Se povestește că mama lui, înainte de naștere, a avut o vedenie despre darurile lui deosebite. A învățat mai întâi la egumenul Sinell, în mănăstirea de pe o insulă a râului Erne, unde a alcătuit o tâlcuire a Psalmilor. Apoi a mers la mănăstirea Bangor, la egumenul Comgall, unde a învățat gramatica, retorica, geometria și Sfânta Scriptură, precum și greaca și latina. Pe la anul 590, după mulți ani petrecuți la Bangor, Comgall i-⁠a dat, fără voie bună, îngăduința să plece peste mări, în pelerinaj pentru Hristos, după obiceiul monahilor irlandezi, pentru care surghiunul de bunăvoie era o formă de nevoință.

În Galia

A pornit pe mare cu doisprezece tovarăși, între ei Gall și Columban cel Tânăr, și a debarcat la Saint-⁠Malo, în Bretania. Apoi a intrat în regatul franc al Burgundiei. Credința creștină slăbise acolo, după cum spune Iona, biograful lui, iar din ea rămăsese mai ales crezul. Regele Guntram i-⁠a primit și le-⁠a dat pământ la Annegray, într-⁠o fortăreață romană în ruină. Școala s-⁠a umplut atât de repede de ucenici încât s-⁠au mutat la Luxeuil și au ridicat încă o mănăstire, la Fontaines. Uneori Columban se retrăgea într-⁠o peșteră, la mică depărtare, pentru liniște.

Pravila lui, mult mai scurtă decât cea a Sfântului Benedict, are zece capitole: despre ascultare, tăcere, hrană, sărăcie, smerenie, curăție, slujbele de cor, înțelepciune, înfrânare și desăvârșire. Ascultarea este desăvârșită, iar abaterile se pedepseau cu pedepse trupești sau cu post aspru. El a alcătuit și o rânduială a pocăinței, care pune accent pe mărturisirea privată înaintea preotului și pe canoanele date de acesta.

Încercările

Obiceiurile irlandeze ale lui Columban, între ele data Paștilor și forma tunderii, au stârnit nemulțumirea episcopilor franci. În anul 602 episcopii s-⁠au adunat să-⁠l judece, dar el nu a venit, ci le-⁠a scris o epistolă îndemnându-⁠i să ție sinoade mai des. Apoi a scris papei Grigorie cel Mare, rugându-⁠l să-⁠i sprijine obiceiurile, dar fără răspuns, probabil din pricina morții papei, în 604.

Apoi l-⁠a mustrat pe regele Theuderic al II-⁠lea pentru viața lui păcătoasă, ceea ce a stârnit mânia bunicii acestuia, regina Brunhilda. Columban a fost arestat la Besançon, a scăpat și s-⁠a întors la Luxeuil. Soldații l-⁠au scos de acolo cu de-⁠a sila, ca să-⁠l ducă înapoi în Irlanda, fără călugării lui franci. Corabia, pornită din Nantes, a fost întoarsă la țărm de o furtună, iar Columban a găsit adăpost la regele Clotar al II-⁠lea și apoi la Theudebert al II-⁠lea.

Alpii și Italia

A ajuns la curtea lui Theudebert la Metz în 611. A urcat pe Rin spre lacul Zürich și apoi la Bregenz, pe lacul Constanța, unde Gall, care știa limba locului, a propovăduit păgânilor, iar mulți s-⁠au botezat. Peste un an, războiul dintre regatele franci l-⁠a făcut să treacă Alpii. La Milano, regele longobard Agilulf și regina Theodelinda l-⁠au primit cu cinste. Columban a scris împotriva arianismului și, la cererea regelui, i-⁠a scris papei Bonifaciu al IV-⁠lea despre disputa Celor Trei Capitole. În 614 a primit pământ la Bobbio și a ridicat acolo o mănăstire de lângă o biserică în ruină, închinată Sfântului Apostol Petru.

Mutarea la Domnul și moștenirea

În ultimul an al vieții, regele Clotar l-⁠a poftit să se întoarcă în Burgundia, dar el a rămas, rugându-⁠l doar să ocrotească mănăstirea Luxeuil. S-⁠a retras în peștera de deasupra râului Trebbia și s-⁠a mutat la Domnul la Bobbio, la 21 noiembrie 615, fiind îngropat acolo. Gall a rămas în Elveția, iar mănăstirea Sfântul Gall poartă numele lui. Pravila lui Columban a fost încuviințată de sinodul de la Mâcon din 627, dar spre sfârșitul secolului a fost înlocuită de cea a Sfântului Benedict, iar mult timp cele două s-⁠au păzit laolaltă. Viața lui a fost scrisă de Iona din Bobbio, cam la douăzeci de ani după moartea sfântului. Au rămas de la el scrisori, predici, versuri și pravile.