Mitrofan al Voronejului

Sfântul Ierarh Mitrofan al Voronejului a fost întâiul episcop al Voronejului, numit în 1682, cinstit ca făcător de minuni, mort în 1703. Moaștele lui, aflate întregi, au făcut mari vindecări, iar proslăvirea lui s-⁠a făcut în 1832. Este pomenit la 23 noiembrie (ziua adormirii), la 19 iulie, la 7 august și la 4 septembrie.

Familia și monahismul

Părinții lui erau din starea duhovnicească; după cuvântul sfântului însuși, „m-⁠am născut în această lume din părinți cucernici și am fost crescut de ei în cucernicia neîntinată a Bisericii Răsăritene, în credința ortodoxă”. S-⁠a născut la 6 noiembrie 1623 în satul Antilohovo (azi în regiunea Ivanovo) și a primit numele Mihail. A fost căsătorit și a avut un fiu, Ioan (după unele izvoare, a fost preot de parohie în satul Sidorovskoe). La patruzeci de ani a rămas văduv. În 1663 a fost tuns monah cu numele Mitrofan la Pustia Zolotnikov, în cinstea Adormirii Maicii Domnului, lângă Suzdal. Era cunoscut pentru viața monahală aspră, și încă din 1665, la cererea frăției mănăstirii Kosmin din Iahroma, a fost pus egumen al acelei mănăstiri. În vremea egumeniei lui s-⁠a zidit acolo o nouă biserică a Mântuitorului, înzestrată cu toate cele cuvenite. Din 1675 a fost egumen al mănăstirii Sfintei Treimi din Unja, ocrotită de casa domnitoare a Romanovilor; sub conducerea lui s-⁠a ridicat o nouă biserică de piatră, a Bunei Vestiri, cu trapeză și clopotniță, sfințită în 1680. În 1677, din însărcinarea patriarhului Ioachim, a cercetat bisericile din satele de pe Vetluga și a înlocuit în bisericile din Galici și din Iurievețul Volgăi cărțile de slujbă vechi tipărite cu cele noi. În 1680, odată cu egumenia de la Unja, a fost numit și cârmuitor al ținutului Unja, din care făceau parte nouăzeci și patru de biserici.

Episcop la Voronej

În 1682 a fost numit episcop al Voronejului, întâiul arhiereu al scaunului nou întemeiat, care înainte ținea de eparhia Reazanului, dar arhiereii de acolo nu veneau la Voronej și în împrejurimi, aflate la marginea îndepărtată a eparhiei lor întinse. Mulți locuitori nu aveau respect pentru religie, nivelul de învățătură al păstorilor era foarte scăzut, înrâurirea vechilor-⁠credincioși, fugiți de prigoană spre atunci hotarul Rusiei, era mare, iar în eparhie erau doar o sută optzeci și două de biserici, prea puține pentru întinderea ei și pentru numărul tot mai mare al locuitorilor. Viața monahală era în decădere, iar în viața lăuntrică a mănăstirilor se amestecau adesea binefăcătorii mireni. Spunea sfântul: „la noi e loc de margine, și oamenii de orice stare au prins obiceiul să trăiască neînchinați nimănui, după voia lor”. La sfârșitul lui august 1682, episcopul a sosit în eparhie. În viața lui se arată: ca un bun gospodar, care se îngrijește de averea bisericii, a căutat să sporească mijloacele eparhiei sale sărace și a rânduit cu grijă gospodăria bisericească. Dar cea mai mare grijă a lui a fost păstorirea pentru mântuirea sufletelor turmei cuvântătoare încredințate lui de Domnul: cu dragoste și cu milostivire a arat ogorul inimilor oamenilor, ca să semene în ele sămânța mântuitoare a Cuvântului lui Dumnezeu; numai în cazuri extreme a folosit măsuri aspre pentru stârpirea păcatelor.

Sub episcopul Mitrofan s-⁠au hotărât și s-⁠au lărgit hotarele eparhiei. În locul vechii catedrale a Bunei Vestiri din Voronej s-⁠a ridicat una nouă, de piatră, cu cinci turle, sfințită în 1692, cea mai mare clădire a orașului de atunci. Numărul bisericilor din eparhie a crescut la două sute treizeci și nouă; s-⁠au întemeiat două mănăstiri noi și un schit a fost prefăcut în mănăstire; mănăstirile au fost supuse supravegherii arhierești și s-⁠a pus rânduială în finanțele lor. A luat măsuri pentru ridicarea nivelului moral al monahilor și al preoților de mir, s-⁠a îngrijit de autoritatea lor, a apărat pe preoți de asupririle mirenilor. A fost un arhipăstor aspru, dar drept. A luptat cu înrâurirea vechilor-⁠credincioși, a predicat mult, a deschis în sate școli în care învățau cei ce știau carte, mutați din Mica Rusie. A făcut multă milostenie; după biograful lui, „casa lui arhierească era casa scăpării pentru toți cei întristați, hanul călătorilor, spitalul bolnavilor și locul de odihnă al săracilor”.

Episcopul Mitrofan și țarul Petru I

Episcopul Mitrofan a sprijinit pe Petru I, care a întemeiat la Voronej un șantier de corăbii pentru flota ce a luat parte la campania de la Azov, în 1696. În predicile lui a susținut această lucrare a țarului, ca arhiereu a ajutat la construirea corăbiilor, a dăruit sume mari pentru ele și socotea cu putință să se ia din Apus cunoștințe tehnice. Țarul, la rândul lui, îl respecta pe sfânt, și la cererea episcopului a micșorat dările unor mănăstiri din Voronej. Sfântul a fost totuși, în general, critic față de politica de occidentalizare a lui Petru. La un an de la adormire, țarul i-⁠a purtat el însuși racla la înmormântare.

Adormirea și cinstirea

A murit la 23 noiembrie 1703, în anul al optzecilea al vieții, și a fost îngropat în mănăstirea Bunei Vestiri, în fața țarului. Când, la paisprezece ani după aceea (în 1717), mormântul i-⁠a fost deschis, trupul lui a fost găsit „întreg”, iar moaștele au fost vestite ca având putere de vindecare. Moaștele lui au fost deschise solemn la 6 august 1832, iar la 25 iunie 1832 fusese trecut în rândul sfinților. După vizita împăratului Nicolae I la racla lui, faima i-⁠a crescut, și mulțimi de pelerini din Rusia centrală au început să vină la mormântul din Voronej. Prima biserică din Moscova în numele lui a fost sfințită în 1895. Bolșevicii i-⁠au confiscat moaștele, care au fost înapoiate Bisericii Ortodoxe Ruse în 1989. O statuie bogat lucrată a Sfântului Mitrofan stă în fața catedralei Bunei Vestiri, unde se păstrează moaștele lui.