Amfilohie de Iconiu

Sfântul Ierarh Amfilohie de Iconiu a fost episcop al Iconiului în veacul al IV-⁠lea, dintr-⁠o familie aleasă din Capadocia, prieten și ucenic al Sfântului Vasile cel Mare și rudă a Sfântului Grigorie de Nazianz. S-⁠a născut în jurul anilor 339 sau 344 și a murit între 394 și 403. A fost un apărător al dumnezeirii Duhului Sfânt împotriva macedonienilor. Este pomenit la 23 noiembrie în Biserica Ortodoxă și la 22 noiembrie în cea Catolică.

Tinerețea și chemarea

Tatăl lui, tot Amfilohie, era un orator și avocat vestit, iar mama, Livia, se deosebea prin blândețe și înțelepciune. Se crede că era văr primar cu Grigorie de Nazianz, iar el și Sfântul Vasile îi spuneau fiu și copil, ceea ce arată că erau mai în vârstă cu cincisprezece ani. A studiat dreptul la Antiohia, la Libanios, și a lucrat ca avocat la Constantinopol. După un izvor, în 371 a părăsit meseria când a fost învinuit de luare de mită; chiar eliberat de vină prin mijlocirea lui Grigorie, s-⁠a lepădat de avocatură. După altele a fost judecător.

S-⁠a retras apoi în Capadocia, la îndemnul lui Grigorie, și a viețuit în nevoință și în citirea Scripturii, pe un loc din muntele Ozizala, aproape de tatăl său. Pe vremea aceea a fost atras de cercul Sfântului Vasile și a locuit o vreme în așezământul de caritate al acestuia, Vasiliada, în Cezareea. Vasile, prețuind formarea lui teologică, a vrut să-⁠l pună episcop, dar Amfilohie a refuzat.

Păstorirea

În 374 a ajuns totuși episcop al Iconiului, în noua provincie Licaonia, și primul ei mitropolit. Se crede că Vasile a avut un rol în aceasta. A rămas în legătură strânsă cu Vasile până la moartea acestuia, în 379, și cu Grigorie de Nazianz, pe care l-⁠a însoțit la Sinodul al II-⁠lea Ecumenic de la Constantinopol, în 381. Acolo l-⁠a întâlnit pe Fericitul Ieronim. În 376 a prezidat un sinod al episcopilor Licaoniei, la Iconiu, care a primit Crezul de la Niceea și a osândit pe cei ce tăgăduiau dumnezeirea Duhului Sfânt. Tot el a prezidat în 390 sinodul de la Side, în Pamfilia, care a condamnat erezia mesalienilor. Se spune și că rugăciunile lui aduceau vindecări.

Rămâne în istoria teologiei pentru apărarea dumnezeirii Duhului Sfânt. Lui i-⁠a dedicat Sfântul Vasile lucrarea „Despre Duhul Sfânt”. A scris și el o lucrare asemănătoare, pierdută, pe care i-⁠a citit-⁠o lui Ieronim la Constantinopol. Povestea cunoscută despre întâlnirea lui cu împăratul Teodosie și cu fiul acestuia, Arcadie, arată cum privea arianismul. Când împăratul l-⁠a mustrat că nu s-⁠a închinat și fiului său, el i-⁠a răspuns că Stăpânul tuturor se întoarce cu scârbă de cei care sunt nerecunoscători față de Fiul Său, Mântuitorul lor.

Scrierile

Cea mai mare parte din opera lui s-⁠a pierdut. Au rămas opt omilii, între care cea mai veche predică cunoscută la Întâmpinarea Domnului și una la Jumătatea Cincizecimii. Se păstrează și Scrisoarea sinodală către episcopii dintr-⁠o provincie vecină, împotriva macedonienilor, singura lucrare sigură a lui. „Iambii către Seleuc”, cu un însemnat catalog al scrierilor canonice, sunt de autenticitate îndoielnică, ca și tratatul împotriva falsei ascezi, îndreptat împotriva enkratiților și apotactiților din Licaonia. Gândirea lui urmează pe cea a cappadocienilor, dar el a introdus formula „chipuri ale existenței”, cu înțeles de relație între ipostasuri, care s-⁠a răspândit apoi.

A trăit până la adânci bătrânețe. Sfântul Grigorie de Nazianz l-⁠a numit episcop fără prihană, înger și vestitor al adevărului.