Alexandru Parusnikov

Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Parusnikov (1879-1938) a fost protoiereu în satul Troițko-⁠Ramenskoe, din regiunea Moscovei, tată a zece copii, și a fost împușcat la 27 iunie 1938, la Butovo. Se pomenește la 27 iunie, la 29 mai, cu noii mucenici din Butovo, și la 5 septembrie, cu sfinții Moscovei.

Familia și chemarea

S-⁠a născut la 13 octombrie 1879 în satul Troițko-⁠Ramenskoe, din ținutul Bronnițî, în familia preotului Serghie Alexeevici Parusnikov, care slujea la biserica Sfintei Treimi de lângă lacul Borisoglebski. Biserica fusese ridicată în 1852 pe cheltuiala frații negustori Maliutin, proprietari ai fabricii de bumbac. Tatăl, născut în 1831, fusese hirotonit de mitropolitul Filaret al Moscovei, care l-⁠a ridicat și la rangul de protoiereu; din 1864 învăța fără plată carte pe copiii muncitorilor de la fabrică, iar enoriașii l-⁠au iubit, încât la douăzeci și cinci de ani de slujire i-⁠au dăruit o icoană a Sfântului Nicolae. Părinții lui, Serghie și Alexandra Gherasimovna, au avut treisprezece copii; Alexandru a fost al doisprezecelea. Mama a murit de tuberculoză la patruzeci și șase de ani, iar sora cea mare, Olga, a ajutat pe tatăl lor să-⁠i crească pe cei mici.

În 1895 Alexandru a terminat școala duhovnicească de pe Don, în 1902 seminarul din Moscova, dar, neavând de gând să fie preot, a intrat în 1903 la Școala tehnică imperială din Moscova. În 1908 tatăl i-⁠a spus că vrea să se retragă și l-⁠a rugat să primească preoția și să-⁠i ia locul; Alexandru a primit, în ascultare de tatăl și de Biserica ce l-⁠a învățat. Cu puțin înainte de hirotonie a cunoscut-⁠o la Ramenskoe pe Alexandra Ivanovna Pușkareva, născută în 1886, al cărei tată murise devreme. Ajutată de familia Maliutin, ea terminase în 1906 seminarul învățătoresc de fete și învăța la școala din Clișevo. Pe mama ei a convins-⁠o greu să-⁠i dea fata de soție, dar ginerele preot i-⁠a devenit cel mai bun prieten. Au avut zece copii. La 6 mai 1908 mitropolitul Vladimir l-⁠a hirotonit preot la biserica Sfintei Treimi, unde a slujit până la arestare; din 1909 până în 1911 a predat religia la școala din Clișevo și la gimnaziul de fete din Ramenskoe.

Sub prigoană

Enoriașii îl iubeau pentru blândețe, bunătate și nepăsare față de avere. Când slujea el, în biserică era liniște adâncă. Era om cu carte multă, și tineri veneau mereu să vorbească cu el, mai ales despre credință și Dumnezeu. Cu copiii era blând și nu-⁠i pedepsea niciodată, spunea doar: „Nu vă certați”. Cu venirea puterii sovietice, familia preotului a trăit greu, și fără ajutorul enoriașilor n-⁠ar fi supraviețuit; toți au fost lipsiți de drepturi civile și de cartele de alimente. Odată, în ajunul Crăciunului, în casă nu mai era nici pâine; când părintele a deschis ușa spre cerdac, a găsit două saci cu pâine, crupe și cartofi: „Iată-⁠ți sărbătoarea”, a spus soției. La sfârșitul anilor douăzeci i s-⁠a luat jumătate din casă, în care s-⁠a mutat șeful miliției locale, bolnav de tuberculoză, care umbla prin casă și scuipa, și spunea: „Gunoiul popesc trebuie să crape”. Au început să se îmbolnăvească de tuberculoză copiii, unul după altul; nu trecea an fără ca preoteasa să petreacă pe cineva la cimitir. Copiii erau urmăriți și la școală ca fii de preot. Odată, mergând cu fiica pe stradă, oamenii se întorceau și scuipau după preot; fiica a strâns mai tare mâna tatălui, iar el a spus încet: „Nu-⁠i nimic, Tanea, toate se adună în visteria noastră”. Când autoritățile le-⁠au luat vaca, părintele a spus: „Haideți să slujim un moleben de mulțumire Sfântului Nicolae. Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat”. De atunci, în fiecare zi apărea pe cerdac un coș cu o sticlă de lapte și două pâini, dar nimeni nu a aflat vreodată cine le aducea. Noaptea era chemat adesea la NKVD, unde i se spunea să părăsească biserica pentru copii; el răspundea: „Slujesc lui Dumnezeu și voi rămâne în biserică până la sfârșitul vieții”. Era ridicat la rangul de protoiereu și răsplătit cu mitră.

Mucenicia

La sfârșitul anilor treizeci au fost arestați unul după altul toți preoții bisericii; ultimul, la 24 martie 1938, părintele Alexandru. Mai înainte, martori mincinoși dăduseră mărturii împotriva lui. La 26 martie șeful NKVD raional l-⁠a anchetat: părintele a spus că în stăreție s-⁠au adunat de multe ori preoți și cântăreți și s-⁠a vorbit despre cele ale slujbei și uneori despre politica zilei; a negat că ar fi făcut declarații contrarevoluționare, iar despre cei arestați a spus că nu poate deosebi dușmanii de oamenii buni. La 13 mai a fost iar anchetat și pus față în față cu martorii; a respins toate mărturiile și a spus că nu a purtat nicio discuție contrarevoluționară. La 27 iunie 1938 a fost împușcat la Butovo.