Animaisa de la Ostrețovo

Sfânta cuvioasă Animaisa de la Ostrețovo (în lume Maria Mihailovna Smertina, 1875-1963) a fost o monahie a Bisericii Ortodoxe Ruse, care a păstrat în vremea prigoanei biserica din satul Ostrețovo, într-⁠o viață de sărăcie, rugăciune și milostenie. Este cinstită în soborul sfinților din Ivanovo. Se pomenește la 14 iunie, ziua morții, iar ziua nașterii ei, 15 iulie, este amintită.

Familia și începuturile

S-⁠a născut la 3 (15) iulie 1875 în satul întemeiat de tatăl ei, numit „Pocinokul lui Mihail Petrovici” (azi satul Kokoulinți, în raionul Oktiabrski). Se știe puțin despre copilăria și tinerețea ei. Părinții, Mihail Petrovici și Agafia Eremeevna Smertin, au avut opt copii: Adrian, Ana, Constantin, Marina, Maria (Animaisa), Nicolae, Paraschiva și Tihon. Frații Tihon, Nicolae și Constantin, care servea în flota militară, au murit tineri. Fratele Adrian (1883-1917), comandant de artilerie, a fost împușcat la Vologda ca ofițer țarist. Surorile ei, Ana, Marina și Paraschiva (mort 1937), au fost în anii treizeci deposedate ca „chiaburi” și trimise împreună cu familiile în exil ca dușmani ai poporului, unde au murit.

Monahismul

În 1900 Maria Smertina a intrat în mănăstirea Makariev-⁠Rișma (întemeiată probabil în anii 1390 de Sfântul Macarie Jeltovodski și Unjenski), alegând calea sărăciei și a ascultării. A primit tunderea în monahism cu numele Animaisa și a trăit în rugăciune, muncă și ascultare. Pentru smerenie și osteneli, în 1913 a însoțit-⁠o pe stareța Dosoftea (Ipatova) la sărbătorile pentru 300 de ani de la Casa Romanov și a vizitat Kostroma. Acolo l-⁠a cunoscut prima oară pe viitorul paroh al bisericii Sfântul Ilie din Rodniki, preotul Petru Lebedev (1889-1937), care i-⁠a devenit părinte duhovnicesc. La începutul anilor 1920 l-⁠a cunoscut pe episcopul Vasile (Preobrajenski) de Kineșma, vicar al eparhiei Kostroma, care îndruma multe monahii de la Makariev-⁠Rișma. În 1927, când mănăstirea a fost închisă de puterea sovietică și monahiile risipite, monahia Animaisa nu s-⁠a lepădat de slujirea lui Dumnezeu și a Sfintei Biserici.

La Ostrețovo

Povățuită de glasul lui Dumnezeu, a venit în orașul Rodniki, a primit binecuvântarea protoiereului Petru Lebedev și s-⁠a dus în satul Ostrețovo, la cincisprezece kilometri de Rodniki. S-⁠a așezat într-⁠o căsuță de piatră a paznicului, de lângă biserica Sfintei Treimi. A făcut cu râvnă ascultarea de a curăța biserica, pe care o și păzea, fără să primească plată. Își câștiga hrana cusând plapume cu osteneală, cârpind pâslarii vecinilor și făcând papuci pentru cei morți. Din câștigurile ei puține dădea celor nevoiași, mai ales orfanilor Malîșev, cu care împărțea ultima bucată de pâine, socotind că cine știe să se mulțumească și să împartă puțin este bogat. Vestea faptelor bune ale maicii Animaisa s-⁠a răspândit în toată împrejurimea, iar oameni din multe sate veneau la ea pentru sfaturi. Timp de zece ani a fost povățuită de protoiereul Petru, care îi spunea cuvintele Sfântului Macarie Egipteanul: „Sufletul tău va intra în comuniune cu Dumnezeu, ca mireasa cu mirele.” După moartea lui mucenicească, în 1937, sfântul sfințit mucenic Petru Lebedev i s-⁠a arătat de mai multe ori, întărind-⁠o în nevoință.

La 31 mai 1940 biserica din Ostrețovo a fost închisă de autorități și monahia a rămas singură în căsuța paznicului. În acei ani sumbri a arătat o râvnă deosebită în salvarea bisericii de distrugători, hoți și tâlhari. Așteptându-⁠și arestarea, a mers la o săteancă, Olga Ivanovna Țîplieva, i-⁠a dat cheile de la ușile bisericii și a poruncit: „Ia cheile de la biserică și, chiar dacă mă vor împușca, să nu le dai nimănui până nu va veni în biserică un preot ortodox.” După puțin timp au venit la ea reprezentanți ai puterii locale și i-⁠au cerut cheile. Ea a răspuns că nu are chei. Au făcut percheziție în căsuță și n-⁠au găsit cheile. Nu au îndrăznit să spargă ușile bisericii și au plecat, lăsând-⁠o în libertate. Așa a fost salvată biserica din Ostrețovo.

La 2 februarie 1946 a venit în sat părintele Ioan Klevțovski, fost protodiacon al bisericii Sfântului Ilie din Rodniki, iar monahia i-⁠a dat cheile. Părintele Ioan a văzut toată podoaba prețioasă a bisericii, păstrată deși biserica fusese părăsită zece ani. La sfârșitul verii lui 1946, după deschiderea bisericii, pentru statornicia și râvna ei deosebită a primit de la arhiepiscopul Chiril (Pospelov) al Ivanovei și Șuiei ascultarea de paraclisieră. În lipsuri, muncă și griji, maica Animaisa nu uita rugăciunea neîncetată, care, împreună cu posturile și faptele bune, i-⁠a umplut viața până la sfârșit.

Sfârșitul și cuvintele ei

Cu câteva zile înainte de moarte și-⁠a adunat cele mai apropiate surori duhovnicești și le-⁠a împărțit toate puținele ei lucruri; uneia dintre prietene nu i-⁠a dat nimic, iar aceasta a întrebat: „Maică, mie ce-⁠mi dăruiești?” Animaisa a spus profetic: „Ție, draga mea prietenă, îți las patul meu.” Curând după trecerea ei la Domnul, femeia a fost paralizată și a stat mulți ani țintuită la pat. Înainte de moarte, maica Animaisa le-⁠a cerut prietenelor să nu se întristeze, spunând că va fi mereu cu cei care o pomenesc, se roagă Domnului Iisus Hristos și tuturor sfinților: „Pe voi toți vă voi întâmpina, iar pe cei care vor cere, îi voi mângâia și voi ruga pentru ei Sfânta Treime.” A trecut la Domnul la 14 iunie 1963. Slujba de înmormântare a fost făcută de parohul bisericii Kazan din satul Koșceevo. A fost îngropată chiar lângă intrare, și așa s-⁠a împlinit proorocia ei: „Pe voi toți vă voi întâmpina.”

Moaștele și cinstirea

În 1997, cu binecuvântarea arhiepiscopului Amvrosie (Șciurov) al Ivanovei și Kineșmei și prin străduința protoiereului Vitali Utkin și a consiliului parohial din Rodniki, moaștele cuvioasei au fost aflate și duse solemn în biserica Sfântului Alexandru Nevski din Rodniki, întâmpinate cu sunetul tuturor clopotelor. Racla ei se află în stânga altarului bisericii Sfântului Alexandru Nevski, iar o părticică din moaște este la biserica Sfintei Treimi din Ostrețovo. Se spune că îndată după îngropare au început să se facă multe minuni la mormântul ei: la pomenirile făcute acolo bolnavii se vindecau, în familii încetau certurile, judecătorii iertau pe cei osândiți pe nedrept, cei care își pierduseră pe cei dragi primeau mângâiere. Comisia de canonizare a Sfântului Sinod al Bisericii Ruse a trecut-⁠o pe monahia Animaisa în rândul cuvioșilor, în soborul sfinților din Ivanovo.