Alexandru Sokolov

Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Sokolov (1893-1937) a fost preot în gubernia Novgorod și apoi în regiunea Tver și a fost împușcat la 29 august 1937. Se pomenește la 29 august, la 7 februarie, odată cu soborul noilor mucenici, la 11 iulie, cu sfinții din Vologda și Novgorod, și la 18 iulie, cu sfinții din Tver. A fost trecut în rândul sfinților de Soborul Arhieresc din anul 2000.

S-⁠a născut în 1893 în satul Ozerovo, din ținutul Tihvin, gubernia Novgorod, în familia preotului Nicolae Sokolov. În 1915 a terminat seminarul din Novgorod și a intrat citeț la biserica din satul Erșovo, ținutul Cerepoveț. În 1916 a fost hirotonit diacon la biserica din Morotskoe, iar peste un an preot la biserica din Ozerovo, unde îi trecuse copilăria. În 1924 a fost mutat la biserica din Erșovo, unde fusese odinioară citeț.

Îndată după instalarea puterii sovietice au început prigoanele împotriva Bisericii. Una dintre formele lor a fost cererea de impozite și amenzi peste măsură, care, în cazul părintelui Alexandru, erau așa de mari, încât, neavând cu ce să le plătească, a fost silit în 1924 să se mute, cu soția Elisaveta Alexandrovna și trei copii mici, în altă parte, în regiunea Tver, unde a slujit mai întâi în bisericile raionului Krasnîi Holm, apoi în satul Poreci, raionul Molokovo. Părintele Alexandru și-⁠a dat toate puterile și tot timpul păstoriților. Autoritățile locale interziseseră molebenele pe câmp și în casele enoriașilor, dar el, ca înainte de revoluție, ocolea regulat toate satele parohiei. Văzându-⁠i râvna, turma îl iubea. Cu toată prigoana și dărâmarea bisericilor și cu toate că autoritățile jefuiau mereu parohia și pe preot, biserica din Poreci era reparată de fiecare dată când era nevoie, dar de fiecare dată autoritățile îi urmăreau îndată și pe preot, și pe enoriași.

În 1935 enoriașii au zugrăvit și văruit biserica, iar vopseaua rămasă au vândut-⁠o școlii. Îndată după aceea au fost arestați preotul și starostele; preotul a fost învinuit de speculă și osândit la cinci ani de lagăr. În acei ani uneori era încă cu putință, dacă preotul nu era învinuit de crimă politică, să-⁠și dovedească nevinovăția. Judecata regională, unde a ajuns dosarul de la cea raională, l-⁠a achitat pe deplin, iar părintele Alexandru a fost eliberat. Pe când tot ce avea vreo legătură cu Biserica era distrus fără milă, enoriașii lui au zidit în jurul capelei un nou gard de cărămidă.

La sfârșitul lui aprilie 1937, președintele sovietului sătesc l-⁠a chemat pe părintele Alexandru în birou și a cerut să plătească în avans impozitul pe trimestrul următor, precum și arenda pentru pământul pe care se aflau biserica și clădirile ei. Părintele a răspuns: „Nu vă risipiți degeaba puterile; nu voi plăti, pentru că nu a venit vremea plăților”. Și a plecat îndată din sovietul sătesc, nevrând să poarte o discuție goală și primejdioasă. În vara lui 1937, lucrătorii NKVD au fost înștiințați de arestările viitoare ale întregului cler și au început să strângă date. Cel mai adesea erau chemați oameni gata să spună și să confirme orice. Unul dintre ei i-⁠a spus unui lucrător NKVD despre părintele Alexandru că ar fi pus la îndoială autenticitatea mărturiilor acuzaților la procesele publice, unde cei învinuiți își defăimau prea ușor și prea lin pe ei înșiși și pe alții, și că, observând că în magazinele raionului nu era pâine, ar fi presupus că aceasta se datorează cifrelor exagerate date de autoritățile locale despre recoltă. Neavând de ce să-⁠l învinuiască, informatorul a mai adăugat și o anecdotă pe care ar fi spus-⁠o preotul. Alexandru Sokolov a fost arestat pentru „agitație antisovietică” și împușcat la 29 august 1937.