Maria Brâncoveanu

Marica (Maria) Brâncoveanu (n. cca. 1661, Ploiești – d. decembrie 1729, București) a fost soția domnului Țării Românești Constantin Brâncoveanu. A fost fiica postelnicului Neagoe și nepoata domnului Țării Românești, Antonie din Popești. S-⁠a căsătorit în 1674 cu marele dregător Constantin, unul dintre cei mai influenți boieri din țară, rudă cu marile familii Brâncoveanu și Cantacuzino, care din anul 1688 a urcat pe tron. Au avut împreună 11 copii: șapte fete (Stanca: 1676, Maria: 1678, Ilinca: 1682, Safta: 1686, Ancuța: 1691, Bălașa: 1693, Smaranda: 1696) și patru băieți (Constantin: 1683, Ștefan: 1685, Radu: 1690, Matei: 1698). După ce i-⁠au fost uciși chiar de ziua ei soțul și cei patru fii la Istambul, Maria a reușit totuși să scape și să se întoarcă în țară alături de nepoțelul ei, Constantin, și fiicele sale. „Deși Doamna Maria Brâncoveanu a supraviețuit fizic martirizării familiei sale, totuși putem spune că ea a murit de cinci ori, a murit de fiecare dată când cei patru fii și soțul ei au plecat capul sub sabia călăului”, spunea Patriarhul Daniel la împlinirea a 300 de ani de la martiriul brâncovenesc. În 1720, Doamna Maria a reușit să aducă moaștele soțului ei în țară. Nu a putut să folosească necropola gândită pentru familie la Mănăstirea Hurezi, pentru că din 1718 Oltenia era sub stăpânire austriacă. Așa că le-⁠a îngropat, în taină, în biserica Sf. Gheorghe Nou din București. Sub lespedea neinscripționată, domnitorul a odihnit discret, fără să fie descoperit, timp de două secole. Singurul martor al prezenței lui acolo a fost o candelă de argint, dăruită de Doamna Maria, tot discret inscripționată cu textul: „Această candelă, ce s-⁠au dat la s(ve)ti Gheorghe cel Nou, luminează unde odihnescu oasele fericitului Domn Io Constandin Brâncoveanu Basarab Voievod și iaste făcută de Doamna Mării Sale Mariia, careași Măria Sa nădăjduiește în Domnul iarăși aici să i se odihnească oasele. Iulie în 12 zile, leat 7228 (1720)”. După întoarcerea din exil, grija doamnei Maria a fost să-⁠și crească bine nepotul, ultimul vlăstar brâncovenesc, și să mai strângă ce mai rămăsese din moșiile, palatele și banii depuși la Viena. Grija ei din perioada văduviei nu acoperă doar familia de sânge, ci în continuare și ctitoriile Brâncovenilor, de care a avut grijă în continuare. A fost canonizată ca sfântă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa din 1 iulie 2025, cu titulatura Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu, și prăznuirea în ziua de 16 august.