Ianache Văcărescu

Sfântul mucenic Ianache Văcărescu (în jur de 1650 până la 15/26 august 1714) a fost mare vistiernic al Țării Românești în vremea lui Constantin Brâncoveanu, om de încredere al voievodului, ucis la Constantinopol împreună cu el și cu cei patru fii ai lui. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, împreună cu Brâncoveanu și fiii lui, cu prăznuirea la 16 august, ca să nu coincidă cu Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Neamul și începuturile

Ianache se trăgea din neamul boieresc Văcărescu, fiu al spătarului Negoiță Văcărescu și al Necșuței Bucșanu. A avut un frate mai mic, Ivan. Mama s-⁠a despărțit de Negoiță „pentru ale lui fapte nebunești”, după cum scrie un document al domnului Antonie Vodă, și s-⁠a recăsătorit cu Neagu, fiul lui Antonie din Popești; din această căsătorie s-⁠au mai născut patru copii, între care Maria, viitoarea soție a lui Constantin Brâncoveanu. O greșeală des repetată, pornită de la „Istoria generală a Daciei” a lui Dionisie Fotino (1859), îl arată ca ginere al voievodului, dar în fapt a fost cumnatul său, frate după mamă cu doamna Maria Brâncoveanu.

Slujirile

În 1688 a primit de la noul domn, Constantin Brâncoveanu, poruncă să ridice un pod pentru oastea otomană, aflată în război cu imperialii. Ca vătaf de copii, a primit misiunea de a-⁠l prinde pe slugerul Ștefan Cioran, învinuit că l-⁠ar fi sprijinit pe Constantin Bălăceanu, adversarul domnului. Este pomenit și în vremea răscoalei din 1693 a lui Staico paharnicul și a altor căpitani: după ce boierii au fost predați domnului, la Snagov a fost bătut „pe tălpi” de căpitanul de lefegii Văcărescu, ca să se afle numele altor uneltitori, iar unul a fost spânzurat de el la Rușii de Vede. Când Brâncoveanu a trebuit să-⁠și părăsească scaunul ca să se întâlnească cu sultanul, în 1695, la Dimirikapi, Târgoviștea a rămas în paza stolnicului Constantin Cantacuzino și a marelui agă Ianache Văcărescu. Din 1703 a fost capuchehaie al lui Brâncoveanu la Constantinopol mai mulți ani și a făcut mai multe călătorii în numele domnului, în 1706 și 1707, pentru scăderea tributului. A fost și mare vistiernic. A avut parte și de refaceri de lăcașuri sfinte: a fost ispravnic la repararea Bisericii domnești din Târgoviște (1698-1699), la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București (terminată în 1699) și la refacerea Bisericii dintr-⁠o zi (1702). Alături de soție și de o parte din copii este printre ctitorii Mitropoliei din Târgoviște.

Mucenicia

În 1714 lui Brâncoveanu i-⁠a venit vestea că va fi mazilit, dar, după cum notează Del Chiaro, câțiva boieri, între care unul ce a fost executat alături de el, probabil Văcărescu, au nesocotit vestea, socotind-⁠o o încercare a trimițătorului de a scoate bani de Paști. Ianache Văcărescu a fost chinuit, trimis la Constantinopol și la 15/26 august 1714 a fost decapitat în fața sultanului și a trimișilor ambasadelor străine.

Familia

A fost căsătorit cu Stanca, fiica boierului Cojescu, și a avut opt copii: patru fete (Maria, Ilinca, Bălașa și Neacșa) și patru fii (Radu, Constantin, Barbu și Ștefan). Prin Ștefan, este bunicul istoricului și poetului Ienăchiță Văcărescu; prin Radu, bunicul lui Barbu și Constantin Văcărescu. A fost primul membru însemnat al neamului Văcărescu, ai cărui urmași au adus mult gramaticii și literaturii române.