Constantin Brâncoveanu

Sfântul Mucenic Constantin Brâncoveanu a fost domn al Țării Românești între 1688 și 1714, ctitor de biserici, ucis de turci la Constantinopol pentru că nu a vrut să se lepede de credința ortodoxă. Este pomenit la 16 august, împreună cu fiii lui, ca Sfinții Mucenici Brâncoveni.

Domnia

S-⁠a născut în 1654, la Brâncoveni, în Oltenia, într-⁠o familie de boieri Craiovești, înrudită prin mamă cu Cantacuzinii. A crescut în casa unchiului său, stolnicul Constantin Cantacuzino, și a ajuns domn în 1688, după moartea unchiului său, domnul Șerban Cantacuzino. În domnia lui Țara Românească a trăit o lungă vreme de pace și de înflorire a culturii, a vieții duhovnicești și a artei: a mutat scaunul la București, a ridicat Mogoșoaia și multe mănăstiri, între care Hurezi, într-⁠un stil care îi poartă numele, a deschis tipografii și școli. A plătit cu răbdare dările către turci și a ținut cumpătare între puterile vremii, între Poartă, Habsburgi și Rusia. A căutat, fără să se hotărască, alianțe împotriva turcilor, dar a trebuit să dea înapoi darurile primite de la țarul Petru.

Arestarea

Politicile lui au fost pârâte la Poartă. Sultanul Ahmed al III-⁠lea l-⁠a mazilit în aprilie 1714 și l-⁠a adus cu toată familia la Constantinopol, unde a fost închis la Yedikule, Cele Șapte Turnuri, și chinuit ca să spună unde este averea lui. Se spune că la această cădere au contribuit și uneltirile Cantacuzinilor.

Mucenicia

La 15 august 1714, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, când Brâncoveanu împlinea și șaizeci de ani, el, cei patru fii ai lui, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache Văcărescu au fost aduși înaintea sultanului, în fața trimișilor Austriei, Rusiei, Franței și Angliei. După ce i s-⁠a luat averea, i s-⁠a cerut, în schimbul vieții lui și a familiei, să se lepede de credința ortodoxă. Se spune că le-⁠a zis fiilor: „Iată, toate averile și tot ce am avut le-⁠am pierdut. Să nu ne pierdem și sufletele. Fiți tari și bărbați, iubiții mei. Nu vă temeți de moarte. Priviți cât a răbdat Hristos, Mântuitorul nostru, pentru noi și cu ce moarte rușinoasă a murit. Credeți cu tărie și nu vă clintiți și nu vă lăsați credința pentru viața aceasta.” Cei patru fii și Ianache au fost tăiați în fața tatălui. Se povestește că micul Matei, de doisprezece ani, a plâns de spaimă și a cerut să se lepede de credință, dar tatăl i-⁠a zis că niciunul din neamul lor nu și-⁠a lepădat credința și că mai bine de o mie de ori să moară decât să-⁠și lase credința strămoșească. Matei a ascultat și și-⁠a dat capul. La urmă, a fost tăiat și Brâncoveanu. Capetele au fost purtate în vârful unor lănci, iar trupurile aruncate în Bosfor. După tradiție, pescari creștini le-⁠au scos din apă și le-⁠au îngropat la mănăstirea Halki, lângă oraș.

Cinstirea

Biserica Ortodoxă Română l-⁠a trecut între sfinți în 1992, cu numele Sfinții Mucenici Brâncoveni, iar Biserica Rusă l-⁠a primit în calendar în 2018. Rămășițele lui au fost așezate în 2014 într-⁠o raclă, la trei sute de ani de la moartea lui.