Alexei Stavrovski

Sfântul Preot Mucenic Alexie Stavrovski (1834-1918) a fost protoiereu la Sankt Petersburg, egumen al bisericii amiralității Sfântul Spiridon și protopop al bisericilor marinei, ucis la Kronstadt în toamna lui 1918, după tradiție după ce și-⁠a dat viața în locul unui tânăr preot. A fost trecut între Noii Mucenici de Sfântul Sinod la 26 decembrie 2001. Se pomenește la 1 octombrie.

Viața

S-⁠a născut la 2 (14) martie 1834 în satul Sijno, ținutul Gdov, gubernia Petersburg, în familia unui preot dintr-⁠un neam duhovnicesc vechi. A absolvit școala duhovnicească Alexandru Nevski, iar în 1857 seminarul din Petersburg, ca prim al promoției, fiind trimis pe cheltuiala statului la Academia Teologică. A absolvit în 1861 cu titlul de candidat în teologie și a fost numit învățător la școala Alexandru Nevski. În 1862 s-⁠a căsătorit cu Ana Nikolaevna Norovskaia, fiica egumenului bisericii Petru și Pavel. Au avut copii: Vladimir, Zinaida, Maria și Alexei. La 14 septembrie 1862 a fost hirotonit preot de arhiepiscopul Eusebiu pentru biserica spitalului militar clinic din Petersburg. În 1875 a fost ridicat protoiereu. Din 1892 a fost protopop al bisericilor armatei din Petersburg și Novgorod, iar din 19 august 1896 egumen al bisericii Sfântul Spiridon de la Amiralitate și protopop al bisericilor marinei din Petersburg. În septembrie 1918, după plecarea protoiereului Gheorghe Șavelski spre sudul Rusiei, Patriarhul Tihon l-⁠a numit exercitând funcția de protoprezbiter al clerului militar și marinăresc. A fost învățător de Lege în mai multe școli și a primit multe distincții bisericești și laice, între care Ordinul Alexandru Nevski. A scris istoria bisericii în care a slujit, o lucrare despre drepturile și salariile clerului militar și marinăresc și a editat o culegere completă de rugăciuni.

Mucenicia

În august 1918 a fost arestat de marinari revoluționari. Împreună cu un grup de arestați a fost ținut întâi într-⁠o închisoare din Petrograd, apoi mutat la Kronstadt. În temniță și-⁠a păstrat tăria sufletească, i-⁠a mângâiat pe tovarășii de lanț și chiar le-⁠a dat într-⁠un fel Sfintele Taine. După uciderea șefului Cekăi din Petrograd, Uritki, a fost împușcat cu alți ostatici pe o barjă, mai târziu scufundată în dreptul farului Tolbuhin, dincolo de Kronstadt.

După povestirea lui Mihail Polski, la scurt timp după ce prizonierii au fost mutați la Kronstadt, au fost scoși din închisoare și așezați în rând, și li s-⁠a spus că, drept represalii pentru uciderea lui Uritki, fiecare al zecelea va fi împușcat, iar ceilalți vor fi eliberați. Protoiereul Alexie era al nouălea și libertatea îi zâmbea. Al zecelea era un tânăr preot. Părintele Alexie i-⁠a zis, în linii mari, că el este bătrân și mai are puțin de trăit, a primit din viață tot ce se putea, soția lui e bătrână și copiii pe picioarele lor, deci să meargă tânărul cu Dumnezeu, iar el va sta în locul lui. Și, spunând asta, a stat în locul tânărului preot și a fost împușcat. Data morții nu se cunoaște exact, probabil sfârșitul lui septembrie sau octombrie 1918.