Mirian

Mirian al III-⁠lea a fost rege al Iberiei, adică al Kartliei, în Georgia de azi, contemporan cu împăratul Constantin cel Mare, și întemeietor al dinastiei Hosroizilor. Potrivit cronicilor și vieților georgiene din Evul Mediu timpuriu, a fost cel dintâi rege creștin al Iberiei, adus la credință prin lucrarea Sfintei Nino, și a făcut din creștinism religia de stat. Biserica Ortodoxă Georgiană îl cinstește ca sfânt întocmai cu apostolii, împreună cu soția lui, regina Nana.

Începuturile

Mirian era din casa Mihran, una dintre cele șapte mari familii ale Iranului, cu reședința la Ray, în nordul Iranului, care își trăgea neamul din arsacizi. S-⁠a născut în Iran, probabil în jurul anului 265, și la început a fost zoroastrian. Numele lui este forma georgiană a numelui iranian Mihran; grecește s-⁠a scris Mithranes, iar istoricul roman Ammianus Marcellinus îl numește Meribanes. În 284, regele regilor Bahram al II-⁠lea al Persiei i-⁠a asigurat tronul Iberiei, ca să întărească stăpânirea persană în Caucaz și să stăpânească trecătorile prin munți din Mtskheta; după cronică, a trimis un mare al lui, Mirvanoz, ca îngrijitor al lui Mirian, care avea doar șapte ani. După căsătoria lui Mirian cu Abeșura, fiica regelui dinainte, mulți călăreți perși au fost așezați în Iberia. Cronica lui Leonti Mroveli, Viața regilor, istorisește domnia lui amănunțit, dar unele știri din ea nu sunt sigure.

Spre Roma

Ca vasal al perșilor, Mirian a luat parte la scurtul război al lui Narseh împotriva romanilor, între 297 și 298; războiul s-⁠a sfârșit cu o grea înfrângere persană, iar Narseh a trebuit să cedeze romanilor Armenia și Iberia. Mirian s-⁠a adaptat repede noii stări, și a legat strânse legături cu Roma. Legătura a fost întărită prin trecerea lui la creștinism. Chiar și după aceea, Constanțiu, urmașul lui Constantin, a trebuit să trimită în 360 soli cu daruri scumpe regelui Armeniei și lui Meribanes al Iberiei, ca să le păstreze credința față de Roma în lupta cu Iranul.

Trecerea la creștinism

În vremea domniei lui, creștinismul se răspândea repede în Transcaucazia și în Asia Mică. Soția lui, regina Nana, a primit botezul în 314 de la Sfânta Nino din Capadocia, și numărul creștinilor din ținut creștea. În această împrejurare, Mirian a folosit prilejul să rupă legăturile cu Iranul și să slăbească bogata stare a preoților păgâni. După legendă, pe când regele vâna în împrejurimile Mtskhetei, a căzut peste pământ o beznă adâncă și regele nu mai vedea nimic. În deznădejde a cerut ajutorul „Dumnezeului Ninei”. Când a sfârșit rugăciunea, s-⁠a întors lumina și Mirian s-⁠a putut întoarce în Mtskheta. La întoarcere s-⁠a întâlnit cu Nino și curând după aceea s-⁠a botezat. Cercetătorii socotesc că trecerea la creștinism și aducerea lui ca religie de stat s-⁠au petrecut în 319 sau 337; tradiția dă și anul 327. După povața Sfintei Nino, regele a trimis un sol la împăratul Constantin cel Mare, cerându-⁠i episcopi și preoți pentru Iberia. Constantin a împlinit cererea și a dat și un loc în Ierusalim pentru ridicarea unei mănăstiri georgiene. Mirian a ridicat la Mtskheta o catedrală, pe locul căreia stă azi catedrala patriarhală Svetitskhoveli; este legată de numele lui și mănăstirea Samtavro.

Sfârșitul

După cronica georgiană, domnia lui a ținut șaptezeci și șapte de ani, între 268 și 345; profesorul Cyril Toumanoff o așază între 284 și 361. A murit în 361, după această socoteală. Este cinstit ca întemeietor al Georgiei creștine.